Importanta unui album de nunta
In 7 ani de cand sunt fotograf de nunta, niciodata nu am insistat pe langa un cuplu sa-si faca album de nunta. Am procedat asa dintr-o teama proprie interioara, ca acesti oameni care mi-au acordat increderea lor sa ii fotografiez in niste clipe unice si de o intimitate emotionala fantastica din viata lor, ar fi putut crede ca vreau sa “le bag pe gat” un album. Mi-am spus mereu ca, decat sa creada asa ceva, mai bine sa trec asa fugitiv peste subiect: “- Astea sunt variantele noastre de album de nunta, atata costa, daca vreti…stiti unde ne gasiti”, le spuneam atunci cand le predam fotografiile.
Acum, privind in urma, imi dau seama ca pe undeva am gresit. Si am gresit rau. De ce? Pentru ca rasfoind zilele trecute printre fotografiile nuntilor din 2010 incoace, mi-am dat seama ca sunt destul de multe cupluri fotografiate de OC Photography care au imagini fantastice realizate de noi la nunta lor, unele dintre ele deosebit de vibrante emotional, dar nu au album de nunta pentru ei. Nu 4, pentru parinti si nasi, cum se mai practica acum sa se ofere cadouri, ci macar unul. Pentru sufletul lor. A cui e vina? Evident, a mea. Pentru ca, de teama sa nu fiu privit ca un comis-voiajor hulpav, n-am stiut sa le explic acelor oameni adevarata importanta unui album de nunta. Iar ei, convinsi de neconvingerea cu care am trecut peste acest subiect atunci cand l-am discutat, mi-au ascultat mesajul pe care il transmiteam subliminal si…nu si-au facut album. Cum pot sa dreg asta, acum? Nu stiu inca, ma gandesc la o varianta, pentru ca, din fericire, de la cele ma multe nunti la care am fost fotograf, inca mai pastrez imaginile.
Acum, poate va ganditi: ”Bine-bine, dar ce face albumul de nunta sa fie atat de important? Nu sunt suficiente fotografiile in format digital?” Pai, in primul rand, probabil ca e usor de presupus, daca nu, va spun eu – fotografiile de nunta sunt unele dintre cele mai rasfoite amintiri de-a lungul vietii unui om. Cand te casatoresti, ziua aia trece ca gandul. Ti se pare ca ai zeci de chestii de facut (dar nu e chiar asa), toata lumea te pupa, te imbratiseaza, treci prin cateva stari de spirit, emotiile vin valuri-valuri, dansezi, mananci printre picaturi, poate bei un pahar si uite-asa s-a facut dimineata si nunta e gata! Ei bine, in momentul acela, in care muzica se opreste, tortul s-a mancat, invitatii au plecat acasa si luminile se sting una cate una, ramaneti cu o persoana alaturi de care veti petrece intreaga viata si cu 2 lucruri importante: verighetele si amintirile. Verighetele le purtati pe deget, amintirile in suflet. In clipa cand nunta s-a terminat, s-ar putea sa nu dati mare importanta fotografilor. Poate aveti dreptate pentru ca atunci, pe loc, toate amintirile sunt proaspete in mintea voastra. Peste 3 luni, cand veti parcurge pentru prima data imaginile de la nunta voastra, veti descoperi, insa, niste detalii pe care nu vi le mai amintiti. Apoi, aproape sigur, veti mai privi fotografiile cu ocazxia aniversarilor casatoriei voastre, poate cand vor veni in vizita parintii sau niste prieteni dragi care nu au putut fi prezenti, peste 1, 5, 10, 15 ani, etc. S-ar putea ca peste 30 de ani sa le aratati nepotilor. Ce vreau sa spun este ca tmpul este ca abia in timp albumele isi vor arata adevarata lor valoare intrinseca. Mie-mi palce sa spun ca albumele sunt ca vinul: cu cat sunt mai vechi cu atat sunt mai bune. Si-acum as vrea sa va intreb ceva: Cum va imaginati voi ca le veti arata fotografiile nepotilor: intinzandu-le un stick usb cu JPEG-urile de la nunta, sau scotand din cutia lui, pusa la loc de onoare in casa, un album foto cu coperti din piele care sa spuna povestea unei zile unice in viata voastra? Daca sunteti la fel ca mine, ati ales a doua varianta.
Mai este ceva important de spus, legat de modul in care este realizat un album de nunta. Fotografiile selectate sa apara in album beneficiaza de o editare suplimentara, mult mai atenta si care necesita niste ore suplimentare de lucru. Selectia fotografiilor se face astfel incat ele sa povesteasca chronologic ziua nuntii dar sa si indeplineasca criteriile estetice ale aranjarii in pagina. Colaborand cu o casa de albume buna, fotografii se asigura ca mirii vor primi un produs care sa arate bine dar sa si reziste in timp. Pentru ca, daca ar fi sa numesc cea mai importanta calitatea a unui album de nunta, atunci as spune ca aceasta este faptul ca le creste valoarea in timp.
un album de nunta sau orice alt album cu fotografiile celor dragi va reprezenta un lucru sfant chiar emotionant pentru ca acolo sunt stocate amintirile si simtirile tale.