Consider ca fiecare tradam sau mintim macar o data in viata. De ce o face? Cu ce scop? Hmm..pai in primul rand mintim pentru a ne pastra relatiile, prietenii si statutul pe care il avem. Mintim pentru ca nu toti sunt capabili sa afle adevarul, pentru ca viata li se pare mult mai frumoasa cand stiu ca totul e “roz”…Da asa e..e frumos sa stii ca totul e bine..Dar cand te trezesti la realitate si iti dai seama ca ai fost mintit ce faci? Pe cine arunci vina? Pe tine ca esti un suparacios si nu suporti adevarul sau pe prietenul tau pentru ca a vrut sa iti ramana prieten? Normal ca singurl vinovat e prietenul tau, astfel ajungi sa te minti singur. Foarte rar o persoana e capabila sa recunoasca ca nu ii sta bine imbracata in ceva anume sau ca si-a gresit culoarea parului..si mai mult nu accepta nici ca prietenii apropiati sa ii spuna acest lucru. Mai recent spunerea adevarului se asemeana cu invidia..daca ii spui omului verde in fata ce crezi despre el esti invidios..si in nici un caz nu ii mai esti prieten. Ne-am obisnuit ca toti cei dragi sa ne sustina in toata nebuniile noastre chiar daca..nu sunt bune! Pentru ca astfel ne demonstreaza ca ne sunt prieteni..si unii ne mint atat de frumos si de bine..incat ajung si ei sa creada acelasi lucru..Prin minciuna se ajunge la tradare..tradarea pleaca de la minciuna, de la personae nesigure care nu se mai simt apreciate in cercul lor. Tradam din obisnuinta si uneori tradarea e confundata cu barfa..Sa fim seriosi cine nu a barfit macar o singura data? Nu cred ca exista persoana care sa nu o fi facut..dar barfa nu inseamna tradare..
Personal tradarea inseamna acea actiune savarsita pe la spate pentru a-i face rau unei personae. Toti tradam la un moment dat “cu sau fara voia noastra”. In general tradam pentru a obtine beneficii personale sau pentru a creste in ochii cuiva..sau pentru ca in acest mod avem tendinta ca detinem controlul asupra situatiei.
In concluzie putem spune ca mintim pentru a nu-l rani pe prietenul nostru si il tradam pentru a ne simti “bine” si puternici.
„Toti tradam la un moment dat “cu sau fara voia noastra”. ”
………………
fara voia noastra? adica voia cui a fost daca nu a noastra? ne-a teleghidat cineva?:))
omul minte, inseala, tradeaza, ptr ca-i sta in fire. insa exista doua categorii de oameni. oameni care sunt constienti de acest lucru, dar, desi se trezesc mintind, inseland, tradand,….urasc aceste lucruri. acesti oameni, dupa ce constientizeaza ce au facut, au mustrari de constiinta, le pare rau, si nu le este rusine sa recunoasca cele facute, si-si cer cat de curand scuze.
cealalta categorie,… mint, inseala, tradeaza, dar desi fac aceste lucruri, nu considera ca le-ar face regulat. chiar au impresia ca o fac doar constransi se anumite situatii, si ajung la concluzia ca de multe ori e necesar s-o faca ca sa nu intristeze sau dezamageasca pe cineva. ei se complac in ale minciunii, tradarii, etc….si ajung s-o considere ca pe o necesitate. in cazul in care sunt prinsi cu minciuna, cauta scuze cum ca ar fi fost o gluma, sau incearca sa dea explicatii sau chiar sa dea vina pe cel mintit.
acum depinde din care categorie faci tu parte, si din care categorie iti alegi prietenii. daca faci parte din prima categorie si-ti alegi prietenii tot din prima categorie, niciodata nu va fi nevoie sa-ti minti prietenul ptr. a-i ramane prieten, sau ptr. a-l tine aproape.
Daca minti pe cineva pe motivul ca nu e capabil sa suporte adevarul, nu faci altceva decat sa-l sustii sa creada in continuare in minciuna. Ii faci prin asta un serviciu? Nu. Spunandu-i insa adevarul, iti vei da seama din ce categorie face parte.
Daca face parte din prima categorie, va aprecia punctul tau de vedere sau adevarul spus verde-n fata. Si nici intr-un caz nu-l vei pierde ca prieten. Daca face parte din a doua categorie, adevarul il va deranja deoarece nu-i place adevarul. Te va cataloga ca fiind invidios sau fara tact, te va da de-o parte, si tot ce-i posibil ca nu vei mai face parte din grupul lui de prieteni.
Acum depinde ce ti-e mai important. Sa pierzi un prieten caruia trebuie sa-i minti in struna ptr. a nu-l pierde, sau adevarul?
Experienta insa mi-a demonstrat ca ce se aseamana se aduna.
„Foarte rar o persoana e capabila sa recunoasca ca nu ii sta bine imbracata in ceva anume sau ca si-a gresit culoarea parului..si mai mult nu accepta nici ca prietenii apropiati sa ii spuna acest lucru.”
––––
Chestia asta e foarte relativa, si din puntul meu de vedere e gredit analizata. De unde pana unde exprimarea de incapabilitate de a recunoaste? Adica ce sa recunoasca? Dupa ce criterii e obligat sa se ghideze? A modei si celor pe care-i numim experti? Adica daca o mana de oameni se autodenumesc experti si dau tonul, intreaga Terra trebuie sa se ghideze dupa ei? Unde e atunci libertatea de a experimenta si de a fi diferit?
Hai sa dau un expl. practic. O tipa se imbraca cu o fusta stramta si scurta desi nu are picioare prea potrivit de frumoase. Si vine si-mi cere parerea. Din punctul meu de vedere, poate i-as spune ca nu i se potriveste. Dar ce te faci daca ea se simte bine in pielea ei si se simte chiar atractiva? De ce sa astepti sa recunoasca ca si-a ales vestimentatia gresita? Adica ce ma face pe mine sa cred ca eu am dreptate si ea ar fi prea mandra sa recunoasca, sau n-ar fi capabila s-o faca? Dupa ce criterii ne luam?
„Ne-am obisnuit ca toti cei dragi sa ne sustina in toata nebuniile noastre chiar daca..nu sunt bune! Pentru ca astfel ne demonstreaza ca ne sunt prieteni.”
–––-
Cei care ne sustin in nebuniile si greselile noastre nu ne-au fost niciodata prieteni…doar niste lingusitori.
Insa si aici e chestie cu doua taisuri? In care „nebunii” sau „greseli”? Caci ceea ce e o nebunie sau greseala ptr. unul, poate fi un lucru foarte ok ptr. altul. Acum depinde cine pe cine, si din ce prisma e analizata problema.