Demult n-am mai fost atat de mandru de un guest-post cum sunt de acesta, scris de amica mea Sofia Ungureanu. Ea nu este la prima isprava, a mai scris despre We are the Millers. Detalii despre gasiti acolo. Acum va las sa savurati frumosul ei articol despre Roxanne:
Cu toţii avem câte o fixaţie în viaţă. O mică obsesie care nu ne dă pace, ne gâdilă în palmă şi în orgoliu deopotrivă. De exemplu, eu vreau tare mult să văd un film românesc, produs în ultimii 3 ani ,dar care să nu facă trimitere la nicio perioadă comunistă. Da, ştiu, al naibii de dificil. Dacă reţeta garantată pentru câştigarea unui Oscar este să faci un film despre sclavie şi conflicte rasiale, în România se poartă pe covorul roşu (ironic) haină de comunist/securist/revoluţionar . 3 în 1 pentru cei nostalgici.
Însă, Roxanne sparge oarecum această listă tipicară. Povestea are, într-adevăr ,un fundal cu nuanţe de comunism: personajul principal Tavi Ionescu este lovit de o idee năstruşnică, într-o zi banală de capitalism înfloritor : îşi verifică fostele dosare de la Securitate, întrucât tovarăşul a fost anchetat în tinereţe de către „ ochii albaştri”, pentru o dedicaţie făcută la postul Radio Europa Liberă. ”Roxanne” a celor de la Police a fost melodia închinată în numele iubitei sale de atunci, Roxana . Aceasta este premisa filmului , urmând ca restul scenelor să se concentreze pe conflictul etern dintre generaţiile x şi y, greşelile trecutului şi urmările lor din prezent, contrastul prietenie-iubire şi importanta timpului, mai ales când treci de vârsta a doua.
Scormonind prin rapoartele de la Securitate, Tavi Ionescu descoperă un lucru deosebit de sensibil despre trecutul lui: ideea că s-ar putea să fie tată, în condiţiile în care el copilăreşte în continuare la venerabila vârsta de 38 de ani. Vorbeam la începutul acestei analize despre obsesii, deloc întâmplător. Domnul Tavi dezvoltă ,în acest punct al filmului, o compulsie stranie legată de căutarea adevărului; el încearcă prin diverse metode să afle dacă prietena din liceu a avut sau nu un copil cu el. Măsurile pe care el le adoptă întrec de multe ori penibilul: o urmăreşte pe Roxana (Roxanne) la serviciu şi acasă (în prezent căsătorită tot cu un fost coleg), spionează ceilalţi membri ai familiei -cei doi copii gemeni şi Victor,băiatul cel mare, pe care îl suspectează că ar fi copilul lui legitim. Multe dintre faptele sale reprezintă un simbol bizar pentru caracterul personajului. Dacă reflectăm detașat, felul în care Tavi îşi construieşte planul de atac, îşi face strategia şi acţionează în consecinţă , aduce foarte mult cu modul în care securiştii acţionau pe vremuri. Chiar acei securişti care l-au anchetat în tinereţe. Nu putem să trecem nepăsători peste ironia acestui tablou în contrast; multe dintre elementele expuse în film te duc cu gândul că tot ce facem în prezent va lăsa o moştenire sigură pentru mai târziu. Mai ales când nu ai habar de conştiinţa faptelor tale.
Obsesia lui Tavi este alimentată de mai multe motive: regretul iubirii pierdute, al tinereţii care s-a ofilit şi pe care încearcă cu tărie să o aducă la viaţă, rememorarea trecutului, spaimele din viitor pe care le găsim sub forma simbolică în personajul mamei lui Tavi, bolnav avansat de Alzheimer. Teama de a deveni adult, de a îmbătrâni , teamă de viaţă ( da, există aşa ceva, daţi o căutare pe Google) , plus o grămadă de alte gânduri iraţionale sunt cele mai bune ingrediente pentru comportamentul compulsiv; Tavi simte că adăugă sens vieţii sale dacă se subjuga acestei căutări neobosite după un adevăr îngropat de timp, gelozie şi ranchiună. Însă, rezultatele care le obţine în final sunt complet diferite faţă de ce şi-a putut imagina până atunci.
Roxanne merită văzut pentru retrospectiva asupra vieţii. Aceea pe care ai amânat-o de atâta vreme. Dacă ai 20 de ani, poţi să vezi filmul pentru greşelile celor mai bătrâni ca tine. Poate și înveţi ceva din ele.
In final, detalii tehnice: Roxanne este de vineri in cinematografe si este distribuit de Parada Film. Multumesc, Sofia, inca o data, pentru guest-post. Vizionare placuta 🙂
ps: Ma intorceam linistit de la vizionarea Roxanne si iau troleul spre casa. In troleu se auzea melodia TORN (Natalie Imburglia). Nu cred in coincidente…
3 thoughts on “Guest-post – Roxanne”