Guest-post – Prieten online, singur offline

Invitasem, mai demult, pe Bianca sa scrie un articol la mine. Ii dadusem mai multe posibile teme, pt a-si alege ce-i convine. Ea s-a oprit asupra temei Prieten online, singur offline, despre care a trimis urmatorul articol:

 

Prieten online, singur offline

Cam așa sună statusul meu social din ultima perioadă. Și nu ma refer la cel sentimental, bineînțeles, acolo stau mai bine decât mi-aș fi putut imagina vreodată. E vorba aici de raportul dintre oamenii minunați cu care mă întovărășesc în mediul online, (pe care îi consider prietenii mei) și prietenii inexistenți din realitate. Am de multe ori sentimentul că cu cât se mărește lista de prieteni online, cu atât se micșorează cea de prieteni offline (care oricum tinde către 0 de ceva timp).

Poza cu autoarea, de la ultimul Super-blog meet 🙂

Oamenii minunați de care vorbeam mai sus sunt bineînțeles, bloggerii. Cu cine altcineva să mă întovărășesc mai bine decât cu persoane care au aceeași pasiune ca mine? Nu cunosc prea mulți bloggeri în realitate și asta se datorează doar lipsei de timp. Și nu sunt una din acele persoane care găsesc lipsa se timp drept scuză pentru activități de care le este prea lehamite să se apuce. Dimpotrivă, de multe ori regret faptul că sunt la Politehnică doar pentru că mă îngrădește în teme, proiecte și examene peste examene. Pe mine una nu mă lasă inima să ies în oraș când știu că am o temă de rezolvat, un proiect de finisat și un capitol de învățat; și asta pentru că sunt o persoană pentru care școala chiar e importantă.

Acum bineînțeles că nu sunt ipocrită să zic că mă ocup de școală non-stop. În pauzele pe care le mai iau prefer să mă relaxez în pat citind o carte (nu manuale de fizică cuantică, normal, așa cum făceam mai înainte cu câteva minute când m-am hotărât să mai mănânc și eu și să scriu acest articol) sau să scriu pe blog. În weekenduri, o dată la două-trei săptămâni călătoresc acasă, căci înnebunesc dacă stau în București atât timp, iar când rămân, repetițiile cu trupa de dans și câte o ieșire cu al meu în oraș fac ziua să treacă pe nesimțite.

Cam astea sunt motivele pentru care nu am reușit să socializez în offline cât mi-aș fi dorit cu bloggerii de care mă simt așa apropiată pe internet. De când s-a născut Nymphetamine (noiembrie 2009) am cunoscut oameni cu care nu credeam că aș fi putut vorbi atât de multe lucruri, chiar dacă practic eram doar străini. Poate greșesc, dar pentru mine asta înseamnă prietenia: capabilitatea de a vorbi cu cineva despre orice subiect, fără a te simți într-un fel stânjenit iar eu am avut parte de multe astfel de persoane care citindu-mi blogul, iar eu citindu-l pe al lor la rândul meu, am simțit o naturalețe în conversațiile noastre pe care o simțeam și în puținele momente când credeam că am prieteni și în viața reală. M-a ajutat mult lucrul acesta în momentele (care mă copleșesc și acum) când nevoia unei îmbrățișări sincere din partea unui prieten punea stăpânire pe mine.

Să fiu blogger nu m-a ajutat deloc în realitate. Din contră, mi-a pus multe piedici, mi-a adus multe neînțelegeri, în situații extreme chiar suferințe. Erau oameni care nu înțelegeau pasiunea mea de a scrie și mai presus de toate, de a face publice toate sentimentele prin care treceam. Nu înțelegeau faptul că asta mă elibera și că exista o plăcere imensă în mine când alții îmi apreciau cuvintele și mai ales când erau oameni care îmi spuneau că se regăsesc printre cuvintele mele. Simțeam că sunt conectată de ei și că această conexiune trebuie să continue cu orice preț, altfel simpla mea existență se va abandona în singurătate. Blogul a fost pentru mine și o armă, atât de atac, cât și de apărare. Răspundeam faptelor reale prin cuvinte virtuale care îi înțepau pe alții și mă protejau și pe mine în același timp. Bănuiesc că ăsta e unul din motivele pentru care au fost atâția ce s-au îndepărtat de mine simțindu-se vizați într-un oarecare mod.

Concluzia pentru mine e tristă. Socializare offline între bloggeri îmi e practic inexistentă, la fel cum este și cea între simple cunoștințe. Mi-am propus să îndrept aspectul acesta cel puțin în primul caz. Am de gând să cunosc cât mai multă lume offline, atât de multă cât îmi va permite timpul iar dacă aceste legături vor fi de durată… doar Dumnezeu va ști asta.

Cam atat. Prieten online, singur offline – articol de Bianca Badea. Salutari BLOGOSFERICE tuturor 🙂

Comments

comments