Guest-post – Periplu de sarbatori

Urc scările în fugă. În faţa mea trei doamne discută. “Sper să ne reîntâlnim şi peste 10 ani la concert”. Zâmbesc pe sub mustăţi şi mă încadrez pe altă bandă. Repede, repede, repede. Am ajuns. Arunc o ocheadă pe perete. “Lojile B”. Iar le-am încurcat. Şi săptămâna trecută, am făcut aceeaşi năzbâtie.

“Lojile A sunt pe partea dreaptă”, îmi răsună aceeaşi voce în ureche. Da…am uitat. Cobor, traversez toată sala şi ajung vis-a-vis. Deja mi-e cald. Mă deschei la haină. Studiez pereţii: “Lojile A”. Bun. Loja 4. E mai bine, voi fi la primul etaj. Tocmai ce mă aşez pe scaun şi începe un colind.

De câte ori nu i-am ascultat colindele pe youtube? Un folkist de legendă. De câte ori nu am sorbit din versurile lui Adrian Păunescu? Un poet de legendă. Iniţial, concertul m-a dus cu gândul la cel de anul trecut, a lui Grigore Leşe. Asta doar, prin firul tradiţiei păstrate cu stricteţe.

A fost un concert încărcat de emoţie. Un concert la care oamenii plâng. Fără texte memorate de artist, pentru că au fost prea puţine :). Un concert simplu care şi-a atins scopul. A transmis emoţia sărbătorilor de iarnă.

Cu paşi scârţâietori realizez că periplul meu de sărbători se apropie de final. Totuşi, mai urmează episodul “Crăciun la Piatra Neamţ”. Dar, şi în acest an, m-am desfătat cu multe porţii de articole înainte de perioada sărbătorilor de iarnă. Am avut inaugurat Târgul de Crăciun de la Universitate, am trăit nostalgia primului fulg de nea, am criticat Strauss Festival Orchestra Vienna, m-am enervat că am avut loc suprapus la Ştefan Bănică, iar pe 20 decembrie l-am bifat pe Ştefan Hruşcă şi Corul Madrigal.

P.S: Ştefan Hruşcă nu cântă exclusiv persoanelor de vârsta a treia. El cântă pentru toţi cei care au urechi de auzit şi inimi de simţit.

 

Carolina Matei

 

One thought on “Guest-post – Periplu de sarbatori

Ai ceva de zis? Vorbeste ACUM sau TACI PE VECI !