Guest – post – O zi obisnuita

Imi doresc sa nu uit nici cel mai mic detaliu al locului. Ma bucur ca sunt aici, atat de mult incat un fior de teama ma strabate ca un fulger. Incet, dar sigur incoltesc in mine mugurii indoielii. Daca e adevarat si nici taxiul nu circula pe aici?Inchid ochii si imi fac curaj. Sunt in Ferentari.

Trec pe langa scoala 136.Lipit de ea se inalta gardurile gri si rele ale Adapostului pentru copiii strazii prin care nu poate trece nici raza de soare. Inaintez pe straduta ce ma duce catre „faima” sectorului 5: Aleea Livezilor. Iuliana e langa mine, citeste adresa scrisa de mana, iuteste pasul si imi spune:”E in dreapta”.Am mai fost in dreapta dar acum simt cum frica imi creste cu fiecare pas care il fac si mi-as fi dorit sa fie cu noi si Cristi. Cristi e seful Adapostului pentru copii strazii, un tip patru pe patru care de obicei umbla in zona cu politia. Toata lumea il stie de frica pentru ca poate lua copiii de la tiganii din ferentari. Si e totul legal, ca asta-i serviciul lui si tiganii nu mai au ce face apoi.

Aleea Livezilor, in partea dreapta, inseamna pentru noi inspectorii de la protectia copilului, in partea rea. Este un musuroi de blocuri cu 4 etaje cu vopsea gri, cojita, amplasate atat de aproape incat nu poti trece cu masina printre ele.Singurele culori care contrasteaza puternic cu intunecimea cladirilor sunt cele din mormanele de gunoi amplasate la fiecare scara de bloc, cu inaltimea de pana la etajul 1 de unde stralucesc ambalaje portocalii, haine decolorate si pet-uri verzi.Se simte un miros de zeama stricata amestecat cu transpiratie si pasesc cu grija printre zoaiele de pe asfalt.

„E in bloc cu Vaduva” imi zice Iuliana cu un zambet ironic care in cateva secunde se transforma intr-un ras nervos.Amandoua stim. Trebuie s amergem pana la capatul strazii sa ajungem la adresa.

Depasim primul bloc.In fata scarii sunt fenei, barbati, copii in chiloti, batrani pe scaune.Toti se opresc din spart seminte si se uita cu priviri tampe la noi.Niciun chip nu are nuanta mai deschisa ca lemnul venghe si numarul dintilor adunati de la toti se ridica cu chiu cu vai la 20 de bucati, daca ii pui si pe cei cariati cu aspect de cioturi.

Mai avem trei cladiri.La celelalte scari de bloc peisajul se repeta. Doar mirosul de hoit devine mai puternic.un burtos fara par si fara maiou sta pe un taburet si ne scruteaza cu privirea.”Cu ce sunteti?” „Protectia copilului” strigam.”e doamna  Laura la birou sa ma ajute cu actele?”. „Este, este „ raspundem in cor si grabim pasul.

O tiganca cu zambet chinuit si cu doi copii desculti trece pe langa noi.”Sar’na don’soarele inspectoare, banii se dau?”.

Ajungem la un hau negru si ne tragem sufletul. Este scara blocului. Intram si nu vorbim pentru ca mirosul de prajeala acra si gunoi ne face sa paralizam doua secunde. Balustrada nu exista si toate scarile par roase de soareci cu dinti de metal.In schimb, peretii imi aduc aminte de ceva anume…Pula mea, A+F=Sex, Roberta si alte inscrisuri apar pe fiecare centimetru patrat asortate cu o mazga de culoare cacanie a carei proveninenta nu vreau sa o aflu.Mi-am adus aminte!Seamana cu un pliant de la ICR in care se promova arta urbana.Deci asta este arta moderna, urbana, cu graffiti pe care noi nu o intelegem!Dau cu piciorul la o seringa folosita carese duce de-a dura pana in coltul scarii, alaturi de alte cinci- sase surate de-ale ei, si ele triste si folosite din belsug.

Am aprins lanterna de la telefon si am gasit usa cu pricina. Iuliana bate cu putere. Un chip had de femeiefara varsta ne tintuieste cu o privire de caprioara spasita. Ii spunem ce vrem.”Bine, intrati, dar sa stiti ca e cam deranj, nu am stiut ca veniti…”Ma uit la Iuliana si zambim una catre cealalta.”Nu ne deranjeaza doamna!”Pentru noi, e o zi obisnuita de munca.

by Raluca Nicoleta Preda
(ea a mai scris un guest , dar pe blogul vechi ; gasiti detalii despre ea acolo)

Comments

comments

One thought on “Guest – post – O zi obisnuita

Ai ceva de zis? Vorbeste ACUM sau TACI PE VECI !