Guest-post – O fetiţă mică, blondă

Anul 1994. O fetiţă mică, blondă, cu un bandaj pe ochiul drept, priveşte spre o mogâldeaţă. E un băieţel învelit într-o păturică dungată. Liniile crem şi vişinii aproape că acoperă chipul mic şi alb. Căciuliţa îi acoperă mânuţa de păr. Gângureşte fericit în braţele mamei. Aflase despre el în ajunul Crăciunului şi adormise privind luminiţele multicolore. Nu înţelegea încă de ce trebuie să aibă un frăţior. Dar acum, privindu-l, ştia că aşa trebuia să fie. Şi că o să-l iubească toată viaţa. A strâns-o de deget cu mâna lui micuţă, continuând să viseze la lucruri numai de el ştiute.

Anul 1997. Fetiţa a mai crescut puţin. Acum păşeşte pe coridoarele şcolii, iar bebeluşul a crescut şi el. Blond şi grăsuţ. O strigă Bibica. A fost unul dintre primele cuvinte rostite. Merge stângaci şi o urmează oriunde se duce. În fiecare seară adorm îmbrăţişaţi, ascultând poveştile mamei.
Anul 1999. S-a împlinit un an de când s-a angajat şi mama, iar fetiţa s-a trezit cu responsabilităţi mult mai mari decât poate duce. Trebuie să muncească în curte, să aibă grijă de casă şi să-l ţină alături pe frăţiorul care are deja 5 anişori. Merge cu el la şcoală pentru că nu are cu cine să îl lase singur acasă. Trec prin tot procesul creării codiţelor de purceluş agăţate-n bastonaşe şi-n ciudatele litere ce par atât de întortocheate în caietul lui Tip I. Mama vine în fiecare seară acasă, dar acum este mult prea obosită ca să le mai spună ultimele păţanii ale Albei ca Zăpada şi ale Cenuşăresei. Fata este cea care o mângâie pe păr în timp ce mama adoarme, ascultând-o în timp ce povesteşte, aşa cum se pricepe, tot ce-şi aminteşte din serile frumoase din urmă cu 2 ani.
Anul 2013. Într-un părculeţ din Berceni, o fată se dă în leagăn. E mare acum, are aproape 23 de ani. Fratele are 19 şi 1,85 m. Acum el are grijă să le ajute de câte ori poate. Firele albe din capul mamei se înmulţesc cu fiecare zi care trece, iar sora nu mai poate duce singură toate responsabilităţile pe umerii ei.  Nu s-a mai dat în leagăn de prea mulţi ani. Dar îi place. Şi îi plac îngheţatele. Mâncate la orice oră. Dacă sunt de vanilie, cu atât mai bine. Se murdăreşte încă de ciocolată şi vată pe băţ. Se plimbă când poate pe bicicletă şi se întinde pe iarbă, în parc. Aleargă fluturii şi dă forme şi nume norilor. Îmbrăţişează ploile de vară şi suspină admirativ când apare luna plină. Îşi cumpără tricouri cu bufniţe. Ţopăie şi dansează când e singură în cameră, cântă râzând sau plânge cântând.
Asta pentru că, indiferent de obstacole, întotdeauna a ţinut-o de mână o fetiţă mică, blondă, cu un bandaj pe ochiul drept. A fost tentată să-i dea drumul de multe ori, dar ştie că în ziua în care va face asta, se va pierde pe sine, va fi un mort viu. Când e la pământ, simte cum degeţelele mici se plimbă prin părul ei şi o voce îi şopteşte: „totul va fi bine… cumva, cândva… doar nu-mi da drumul!”.

Comments

comments

One thought on “Guest-post – O fetiţă mică, blondă

Ai ceva de zis? Vorbeste ACUM sau TACI PE VECI !