Guest-post – Lumea lui Arthur Newman – putem oare să fugim de responsabilitate?

Pe scurt: Andreea Laciu m-a insotit la vizionarea filmului Lumea lui Arthur Newman (distribuit de RoImage in Romania) si a acceptat sa isi lase impresiile despre film aici. Play:
Filmul realizat de Dante Ariola ne pune în faţa unei dileme: până unde am fi capabili să mergem ca să evităm responsabilităţile zilnice? Cât de extreme ar fi deciziile luate? Lumea lui Arthur Newman este primul film realizat de cel care are în spate ani de muncă în industria publicitară. Şi lucrul ăsta se simte pe parcursul vizionării. A ales un subiect dificil, dar care poate fi abordat în extrem de multe feluri, a adăugat doi actori foarte buni – Colin Firth şi Emily Blunt – dar a făcut o greşeală. A vrut să facă un produs atât pentru ochii publicului, cât şi pentru propria persoană, dorind să-şi demonstreze că poate face ceva mai mult şi că se poate aventura în lumea lungmetrajului.
Şi totul pare o veşnică încercare, dar fără o legătură suficient de puternică între etape. Ariola întoarce constant subiectul pe toate părţile şi experimentează cu personajele. Astfel, Colin Firth este Wallace Avery, devenit apoi Arthur Newman. Omul care părea să aibă tot ce îşi dorea, dar care a decăzut, fără să înţelegem foarte clar de ce. Totul este pus pe seama unui blocaj mental. O relaţie dificilă cu fosta soţie, o alta total inexistentă cu fiul ce plăteşte fără să aibă vreo vină pentru nefericirea părintelui său, precum şi o relaţie ciudată cu o femeie, jucată de Anne Heche. Acesta este tabloul din care el evadează. Face ceea ce ne-am dori probabil mulţi: devine altcineva, îşi asumă o altă viaţă.
În drumul său se stârneşte totuşi haosul, adus de nevrotica Mike (Emily Blunt), o femeie superbă care are la rândul ei motive să fugă în lume, urmărită de umbra unei vieţi pe care nu şi-a dorit-o. Premisa este una bună, dar… totul se pierde pe parcurs. Prea multe iţe ies din încrengătura poveştii şi te fac să-i vezi defectele. Ceva lipseşte. Ceva nu se leagă suficient de bine. Amestecul de romantism din filmele americane şi dramatismul pe care şi-l doreşte Ariola nu este unul suficient de reuşit.
În paralel cu firul păţaniilor celor doi fugari se mai dezvoltă unul, care nu duce totuşi nicăieri. Fiul îşi descoperă treptat tatăl prin femeia care i-a fost alături. Şi aşa ajungem să privim două perechi disfuncţionale: Wallace/Arthur şi Mike pe o parte, iar pe cealaltă parte Mina Crawley dezvoltă o relaţie cel puţin bizară cu fiul lui Wallace. Nu am înţeles de ce a fost necesară crearea unei tensiuni sexuale între cele două personaje.
Finalul nu ne aduce o încheiere propriu-zisă. Da, se iau decizii, dar rămânem cu o dilemă. Nu ştim dacă vor reuşi până la urmă să-şi asume în totalitate consecinţele purtării unui nume în acte. Care dintre ele? Mergeţi la cinema şi o să aflaţi.
Eu am rămas cu o urmă de regret. Se putea mai bine. Rezultatul putea fi unul mai satisfăcător. Dar am avut impresia finală că am asistat la o înşiruire de feţe ale aceluiaşi subiect, pornite toate dintr-un singur punct. S-a dorit un rezultat final presărat cu dramatism şi întrebări existenţiale, dar a ieşit un mix prea comercial pentru ingredientele din bolul regizorului. Nu-i un film prost, dar nici unul care să se ridice la nivelul presupus de numele de pe afiş.
Lumea lui Arthur Newman este de maine in cinematografe. Salutari CINEFILE tuturor!

Comments

comments

One thought on “Guest-post – Lumea lui Arthur Newman – putem oare să fugim de responsabilitate?

Ai ceva de zis? Vorbeste ACUM sau TACI PE VECI !