Guest-post – Femeile frigide

Je suis Răzvan aka Deceneu789, sunt dictator la propriul meu blog http://deceneu789.wordpress.com/ şi vă invit la o conversaţie despre femeile frigide.

Dacă n-ai crescut sub cuvântul lui dumnezeu, atunci putem pleca liniştiţi de la ipoteza că omul se trage din maimuţă. Şi cum maimuţa este unul din multele organisme care au adoptat înmulţirea sexuală, un avataj enorm în lumea biologică faţă de bacterii şi alte d-alea, sexul joacă un rol important şi în viaţa noastră. Cum? Simplu! Te duci la muncă să sclăveşti (în cazuri fericite) 8 ore pe zi ca să îţi permiţi o cămaşă nouă şi să ai bani de taxi, disco şi un Ursus la preţ tiplu, doar ca să poţi agăţa o tipă care după standardele tale ar fi o parteneră bună pentru tine. Ce înseamnă asta? Sex.

Orice ai face în viaţa ta, totul se rezumă la ritualul de împerechere. Ce vrea un tânăr? Să muncească. De ce să muncească? Pentru că vrea independenţă! Ce idee măreaţă, dar asta se traduce mai degrabă printr-un apartament în chirie (în majoritatea cazurilor) în care acesta poate să şi-o tragă nederanjat cu partenerul său. Burtoşii cu cu mai puţin de 300 de cuvinte în vocabular care conduc BMW-uri, se chinuie să facă pe şmecherii … pentru ce? Ca să le vină turma de vagine. Vor să se procreeze şi ei. N-au nicio vină. vor să-şi răspândească genele, gene bune înseamnă situaţie bună, sânge bun, valoare. Oricine încearcă să demonstreze celor din jur că are gene bune, de la Costel care se laudă cu un cocktail care l-a costat un sfert din salariu, până la frumosu ala cu trei burţi care se plimbă în BMW. Sunt un om puternic ! Asta vor să spună. Alţii mai timid, alţii mai cu tupeu greţos, dinăla, ca dupa 3 porţii de hamsii mâncate după un pahar de vin demidulce.

Am divagat destul, dar ca să trecem la subiect, ideea e următoarea: SUNTEM O SOCIETATE BAZATĂ PE SEX. Facem tot posibilul să ne demonstrăm valoarea. Ne demonstram valoarea ca sa obtinem cel mai bun partener de sex. Facem sex ca sa ne raspandim genele prin progenitura ce va urma. PUNCT. Suntem programati biologic.

Bun bun, şi care e legătura cu femeile frigide? Păi Costel îşi dedică 8 ore din viaţă la muncă pentru salariu + timp să-şi cumpere cămaşă trendy + bani ca să te scoată la pizza (că doar e gentleman şi plăteşte la femei) + bonuri de masă de la mama ca să cumpere lumânări de la Kaufland pentru o seară romantică la el în dormitor, doar ca tu (fiind fată) să ajungi la el în pat şi să-i spui că te mulţumeşti doar ca să-l priveşti şi CĂ CHiar nu îţi trebuie altceva? Păi bă, ten paştele mă-tii, ăla te-a chemat la el ca să te f*tă. Şi nu mă refer la sugativele de bani care prostesc pămpălăii, care fac asta doar pentru pentru joc şi şi-o trag cu ăia mai şmecheri.

Mă refer la roboţii ăia care au betonat-o de-a binelea şi orice în comportamentul lor este mecanic, lipsit de viaţă, asexual. Scrisesem de mult un articol (daţi cu search-ul la mine pe blog „balzac, femeia frigida” ceva de genu), în care Domnul era responsabilul pentru cusătura de-a lungul labiilor unei femei habotnice. Sexul era ceva rău, ceva blestemat, ceva ce murdăreşte existenţa umană. Ipocrizie bisericească. O altă variantă a Domnului, ceva mai pământeană, care plăteşte factura la gaz şi caută oferte prin Carrefour, o reprezintă părintele. Şi fata aia care a crescut cu părinţii, fiinţe asexuale, exemple ireproşabile într-o societate morală , a rămas trup şi suflet a lu mami şi a lu tati chiar şi după vârsta în care putea să-şi întemeieze o familie. Nimic mai greţos decât o femeie de 35 de ani, grasă, care se plimbă de mână cu mă-sa pe stradă, şi care crede încă că e fetiţă.

Dacă biologic eşti înzestrat cu hormonii, organele şi instinctele necesare pentru un astfel de act, este cea mai mare ipocrizie denigrarea adevăratei naturi umane şi implicit a sexului, fie că vine în numele Domnului, fie că vine de la părinţi egoişti care îşi castrează copiii doar pentru ai imortaliza cu acest statut. Adevăraţi monştrii creaţi prin schingiuire psihologică. Fiinţe incomplete, sterile şi lipsite de viaţă.

Şi dacă metaforele sunt prea pompoase pentru tine atunci scurtăm articolul în felul următor: imaginează-ţi pe una căreia îi dai limbi pe sfârcuri şi ea se uită pe tavan lipsită de expresie, iar la un moment dat te întreabă din senin dacă mai e deschis la croitorie la ora 5.

7 thoughts on “Guest-post – Femeile frigide

  1. Pingback: Sinteza guest-posturilor
  2. Apropos de parinti si fiicele lor, am o intrebare pentru ei : voi ce preferati, sa va aduc fiica la mine, unde-i curat e cald e bine, nu ne deranjeaza si nu ne vede nimeni sau sa-i dau m#ie prin parcari/boscheti ?!

  3. @Zoso : nu esti zoso cel real. Figurezi cu zoso.com, nu .ro. Nici macar nu stiu la cine se refera comentariul: la mine ori la cel care a scris guest-postul. Probabil nici nu l-ai citit si dai comentariu aiurea, doar pe baza pozelor. Prea greu de citit … multe litere! obositor!

  4. Ma intreb la ce-i foloseste unui asemenea frustrat un vocabular mai mare de 300 de cuvinte;) daca gramatical scoate asemenea perle:”doar pentru ai imortaliza”?

    1. Nu stiam de unde ai aterizat, dar iata sursa. E interesant cum din tot acel mesaj pe care il transmite articolul, ai ramas blocat pe liniuta lipsa dintre a si i.

Ai ceva de zis? Vorbeste ACUM sau TACI PE VECI !