Magie: nu am fost la avanpremiera Fast and Furious 6 insa blogul meu a fost prezent. Daca n-a fost un blond, a fost blonda 🙂 Fara alte comentarii: Amalia, ai legatura!
Nu este necesar sa fi vazut intreaga serie a filmelor “Fast & Furious” ca sa intelegi ce se intampla in partea a sasea. Printre zgomotul motoarelor turate si al armelor descarcate, vei fi captat cu usurinta de actiuniea plina de suspans, rupta pe alocuri de glume seci, dar usor de savurat.
Furia si rapiditatea caracteristice seriei de filme sunt expuse inca din primele clipe ale celei de-a sasea parti, cand cele doua personaje deja legendare, Dom Toretto (Vin Diesel) si Brian O’Conner (Paul Walker), se intrec nebuneste pe soselele inguste ale unui drum de munte. Desi ai crede ca esti aruncat direct in mijlocul actiunii, scenele urmatoare sunt rupte de toata agresivitatea specifica si aduc emotivitatea in prim plan. Mia (Jordana Brewster), sotia lui O’Conner si sora lui Dom, este pe punctul de a naste, moment in care Brian promite ca va renunta la viata agitata de pana atunci pentru a se dedica familiei.
Momentul de intriga este conturat de dorinta agentului Hobbs (Dwayne Johnson) de a pune mana pe o banda de criminali condusa de Oscar Shaw (Luca Evans), in a carei componenta se afla si Letty (Michelle Rodriguez), fosta iubita a lui Dom considerata moarta. Constient fiind de dificultatea misiunii in care se baga, Hobbs ii cere lui Dom sa isi readune gasca la Londra si sa-l ajute. Desi rasplata promisa venea sa asigure cazierul curat fiecarui membru al echipei, ceea ce l-a determinat pe Dom sa intre in aceasta misiune a fost tocmai dorinta de a afla ce se intamplase cu Letty si cum de ea este in viata.
Pe fondul zgomotos al strazilor din centrul Londrei si apoi pe teritoriul Spaniei, actiunea propriu-zisa a filmului incepe sa prinda contur. De la cascadorii mai mici se trece la o urmarire furtunoasa pe o autostrada, unde primeaza haosul: Shaw detine controlul unui tanc si devasteaza tot ce ii iese in cale, timp in care echipa lui Domn cauta solutii rapide sa opreasca masacrul. In scenele urmatoare lupta acerba se muta, in mare parte, intr-un avion de marfa gigant.
Desi misiunea este indeplinita de echipa lui Dom, nu toata lumea scapa cu viata din aceasta poveste. Cel mai afectat de pierderea unui coechipier este Han, asupra caruia se indreapta toata atentia in final. El goneste intr-o cursa nebuna pe strazile din Tokyo fara sa mai ajunga, insa, la linia de finish.
Recunosc ca nu sunt familiarizata cu intreaga serie „Fast & Furious”, motiv pentru care nu m-am dus la cea de-a sasea parte asteptand sa vad ceva impresionant. Si poate a fost mai ok asa. Mie, una, chiar mi-a placut filmul.
Emil sunt, am preluat din nou legtura. Spun doar ca Fast and Furious 6 e de maine in cinematografe si ca este adus de RoIMAGE 2000 in tarisoara asta. Salutari IUTE SI FURIOASE tuturor! Si multumesc frumoasei blonde pentru articol 🙂
3 thoughts on “Guest-post – Fast and Furious 6”