Sunt mare să mai cred în Moș-Crăciun dar cu toate astea îmi place Crăciunul și toate poveștile frumoase care vin la pachet cu el.
Nu-mi mai aduc foarte bine aminte cum s-a întâmplat să aflu că Moș-Crăciun e o minciună frumoasă, că de fapt aia cu fii cuminte, mănâncă tot, spune poezia că altfel nu vine Moșu, era doar așa, o vorbă.
Vedeai în fiecare an că Moș-Crăciun e tot altul, că avea barba cam ciudată, că semăna și cu vecinul dar tot îl credeai. Ceva, ceva nu îți dădea bine dar nu puteai să nu crezi când oricum la sfârșit primeai cadoul dorit.
Cu cât creșteam, în schimb, parcă ne încăpățânam să-l demascăm pe Moș-Crăciun, să credem tot mai mult că nu există. Cotrobăiam prin dulapuri după cadouri, l-am fi tras de barbă, ne uitam fix în ochii părinților și le spuneam zâmbind ștrengărește: ”el nu e Moșu”.
Și da, într-o zi chiar ni se confirma, Moșul nu există. Și trăiam fericiți o perioadă cu descoperirea asta, chiar mândri că l-am deconspirat până într-o zi când culmea, suntem mari, și începem cu din alea: ”E frumos să crezi în Moș-Crăciun”, ”Dacă crezi, el chiar există”. Devenim Moși pentru alții și încercăm să aducem speranța și bucuria altcuiva, care la fel, într-o zi, se va încăpățâna să nu rămână fericit și își va ”distruge” și ultima frumoasă minciună a copilăriei. Dar va vedea el mai încolo că nu era rău dacă se mai abținea măcăr câțiva ani să o facă pe detectivul Holmes.
Deci, dragă Moș-Crăciun, sunt Otilia și îmi pare rău că nu te-am crezut când eram mică. Ce m-o fi apucat pe mine să vreau eu neapărat să nu exiști, nu știu. Dar am căutat altceva ca să îmi placă Crăciunul: mirosul de brad, colindele, povestea nașterii Domnului, cozonacul, căldura din casa bunicii, mirosul de ger. Și povestea ta… pe care o spun uneori altora.
One thought on “Guest-post – Enigmele Otiliei de Craciun :)”