Că tot ma roagă colegul meu Emil de ceva vreme sa ma manifest cu un articol în spațiul blogului său, uite că acuși ajunsei sa fac și pasul asta măreț. Mersi pentru ocazie, onorabile! Și, precum majoriotatea stimabililor fac probabil, scriu și eu într-un moment cu ape tulburi în jur. Tulburi dar limpezi!
În cuvinte concrete, sunt o viitoare fostă șefa a unui departament de resurse umane, dintr-o instituție de stat. De ce viitoare fostă sefă? Pentru că s-a schimbat conducerea și, deși sunt “o fată deșteaptă, respectabilă, despre care referințele sunt foarte bune și fiică de primar pdl-ist, pe deasupra” căci așa mi s-a spus de către noua împărăție, nu mai corespund dom’le funcției. Nimic nou cu faptul că trebuie să plec, dar de ce nu mai corespund? Păi cică aici este lupta dintre servicii (dintre serviciile de râs, mă gandesc) și împărăția dorește astfel să mă protejeze, că cică “de acasă nu mă caută nimeni”. Cât suflet bun, câtă bunavoință. Și ca să mă simt în siguranță, tăvălugul protecționist a și început deja și se manifestă sub forma unui control de audit comandat de împărăție, sub forma unor controale itm-iste și cine știe cine mai urmeaza, poate CEDO, ca tot am fost acuzată de discriminare. Aici tre’ să recunosc ca m-au cam prins, am discriminat tot timpul prostii și curvele, specii abundente, de altfel. Bun! Șicane ieftine, mai ales că odată cu mine s-a aflat pe acolo ce este cu auditul, dar nu i s-a înțeles scopul, s-a auzit de itm, despre care se credea că e vreun nume conspirativ….În fine. În cot ma doare. Între timp, ce se întâmplă cu animatorii peisajului acelei instituții: unii sunt rezistența, alții-s cu puterea și umblă cu galeata de lavabil si cu colorantul la ei, cu trafaletul de gât, ca în caz de noi vești să se văruiasca rapid în culoarea care va fi în trend. Unii sunt doar jigodii, însă altii sunt și extrem de proști, proști dar răi. Ce să mai zic de persoanele care încă îmi sunt în subordine. Păi e simplu: brusc nu mă mai recunosc și nu îmi mai răspund la salut, că de, eu am bun simț si salut pe oricine. Să fi uitat oare aceste personagii penibile că eu le-am învațat limba română și alfabetul în HR? Să fi uitat de susținerea morală și de înțelegerea necondiționată pe care le-am oferit-o o bucată bună de timp? Nu cred, dar na, totul e posibil. Singurul om decent profesional și uman din subordine a cedat psihic și a ales să plece. Oricum circoteca e maximă: se sparg uși, sub atenta obsevație a unor comisii ad-hoc constituite, se revocă decizii de sancționare a unor indivizi de o prostie incontestabilă, parașutele își scot la înaintare țâțele vârâte în sutiene noi, cumpărate din piață și tot ce mai au ele în dotare pe sub țoalele jegoase ca și ele. Și bineînțeles se toarnă fosta conducere la actuala, de către vagabonzii instituționali pripășiți și tolerați pe acolo de fosta conducere, că de, trebuie să ducă și ei o pâine acasa la copilașii lor.
Dar să nu uităm de servicii. Cică în minunata instituție despre care vorbesc e mai tare sri ca sie. Cine dracu-s aștia? Alte partide? Grupuri de reflecție sau de reflexie??? Să fie dom’le cine-o vrea. Îi las in veșnica lor șerpărie. Imi iau oamenii mei și am plecat.
Între timp, într-o așteptare a iernii, stau la o vobă dulce cu un om drag din ceea ce a mai ramas din echipa mea. Bem un ceai bun și ascultam Sting, într-un nor de fum ridicat de la o țigară aruncată în scrumieră. Parcă niciun moment nu a fost mai frumos ca acum…Parcă…
Parcă vă salut,
Capul sus! ICM
As putea sa aduc atat de multe completari acestor randuri, dar ai spus tot ce era de spus. Asteptam partea a doua 🙂