Guest-post – Despre nesimţire

Cu o mare întârziere, iată-mă, totuşi, aterizând pe aeroportul european al guest-posting-ului, EmilCalinescu.EU, decolarea făcându-se cu succes de pe www.irinabaragoi.ro .

Am mai fost o dată în trecere pe la Emil, însă ajunsesem pe un alt terminal. Era timpul să văd cum stă treaba şi aici.

Pentru azi m-am gândit să scriu despre nesimţire. În ultima vreme am avut destul de multe experienţe pline de nesimţire şi lipsa a bunului simţ, drept urmare, o să mă „descarc” aici.

Aş vrea să încep cu ultima întâmplare pe care o pot considera „perla coroanei regale”  în ceea ce priveşte concentraţia nesimţirii. Sâmbătă am fost la concertul Jessie J de pe plaja H2O din Mamaia. Am fost special la mare pentru ea.

Am ajuns sâmbătă dimineaţa pe la 11 în Mamaia, mi-am aşezat lucrurile fix lângă intrarea în zona concertului şi-am aşteptat acolo până când s-a dat OK-ul pentru accesul în aria din faţa scenei. Pe la ora 5 mi-am strâns lucrurile şi m-am aşezat în primele 2 rânduri care aşteptau să intre pe poartă. Şi-am aşteptat în picioare timp de peste 2 ore, într-o îngrămădeală ce nu permitea să stai decât în poziţia sardină.

Agenţii de pază ne spuseseră să pregătim genţile pentru control, să nu avem lichide, obiecte contondente, sticle, etc., ca verificarea să meargă mai repede. Cum eram în al 2-lea rând, adică a 4-a persoană de controlat, când s-a făcut 19:00 mi-am desfăcut geanta larg şi aşteptam să-mi vină rândul. (A, nu v-am spus! Erau 2 căi de acces în zona de concert, una în stânga şi una în dreapta, fiecare cu 4 porţi. Eu eram la cea din stânga scenei.) În momentul în care agenţilor de pază li s-a dat permisiunea să controleze publicul, iar ei au făcut prima mişcare ce dădea de înţeles acest lucru, sute de persoane au dat năvală pe plaja din faţa scenei, trecând peste agenţii de pază, împingându-i, numa’-numa’ să prindă locurile din primele rânduri. Iar eu, rămăsesem proastă cu geanta în mână, desfăcută larg pentru a fi controlată, iar în jurul meu se ridicau nori de nisip de la turmele de oameni ce navăleau spre scenă.  Eu mă uitam la „paznic” şi paznicu’ la mine. I-am clipit frumos de două ori, i-am spus „Mă scuzaţi!” şi-am rupt-o şi eu la fugă! Păi … altceva, n-aveam ce face. Aşteptasem atâtea ore şi dup-aia vedeam babe ţinându-şi ţâţele cu mâinile în sutiene, alergând  spre scenă, ajungând în primele rânduri. WHAT THE FUCK ?!? … doar era gratis, ce conta cine cântă?!

Evident, am alergat şi eu spre scenă. Acolo mi-am dat seama că am în faţă câteva rânduri bune de oameni şi-mi venea să-mi dau palme, căci cu 2 minute înainte, aveam doar 4 oameni înainte. Atunci, mi-am scos din buzunare o mare doză de nesimţire şi acompaniată de replicile „Mă scuzaţi!”,  „Îmi pare rău, sper să nu vă calc pe picioare!”, „Scuze!”, m-am strecurat printre vreo 20 de oameni şi-am ajuns în locul pentru care aşteptasem atâtea ore în soare: first-lines! 😀                                                            După întâmplarea asta mi-am dat seama cât de mult face diferenţa un preţ de bilet.

Când am fost la un concert live în Garajul EuropaFM, stăteam şi cântam, când, deodată un cuplu la vreo 40-50 de ani, ţinându-se de mână, se strecurau prin faţa mea în mijlocul concertului! ”Să muriţi voi că vreţi să staţi în faţa mea după juma’ de concert?!?!” îmi zic singură în gând. Pun mâna pe umărul tipei şi îi zic de la obraz:

–          Nu vă supăraţi, dar nu mi se pare că v-am văzut pe-aici până acum!,

–           Am venit şi noi mai aici că nu vedeam nimic din partea aia! (a zis ea cu o faţă cerând milă)

–          Pe bune?! Nu vi se pare lipsă de bun simţ? Eu stau de o oră aici şi-acum veniţi şi vă aşezaţi în faţa mea?! Dacă veneam eu în faţa cumneavoastră, mă lasaţi să trec?!

S-a uitat în sus la bărbac-su’, el a dat din umeri şi-au bătut în retragere. Cam până aici ajunge nesimţirea. Un concert începe la 19:00, lumea vine să prindă locuri în faţă de la ora 18:00 cel mult şi dup-aia se găsesc doi meşteri la jumatea concertului care să vină să se bage în faţa ta.

Altă chestie … pleci din casă încărcat cu bagaje. Un troler cât toate zilele, geanta cu laptop-ul agăţată pe-o parte, o geantă cu caserole în cealaltă mână (studenţii din provincie ştiu despre ce vorbesc :)) ), un rucsac în spate şi cel punţin încă o geantă în care ţii portofel,  telefon etc. Ca un măgar, cu alte cuvinte. Mergi la metrou. Lumea aşteaptă după tine să apeşi butonul să deschizi uşile. Tu, ăla care ’j’de bagaje în mână. D’oh! Ajungi pe stradă, te deplasezi corect pe sensul de mers, vine o babă din sens invers fix până în faţa ta şi aşteaptă să o ocoleşti TU, ăla cu diiiiiiitamai troler-ul, care cântăreşte mai mult ca baba! În fine, până la urmă se prinde ea că trebuia să meargp pe cealaltă parte, dar te bodogăne gesticulând cu bastonul, încă vreo 50 de metri după ce tot tu te-ai dat la o parte din calea ei. Eh … asta e, se mai întâmplă, îţi zici că mai ai 200 de metri şi-ajungi în staţia de autobuz. Când ţi-e lumea mai dragă, sare din boscheţi un adolescent din-ăsta care împarte fluturaşi şi începe să se ţină după tine fâlfâind fluturaşu’ în faţa ta, explicându-ţi cât de bune sunt serviciile celor pentru care face publicitate, mamă, şi tot vine după tine să-i iei hârtia aia din mână şi-ţi tot zice şi-ţi explică până când îi vei zice aşa cum i-am zis eu unuia, ultima dată: „Tu mă vezi câte am în mână, mă, băiatule?!  Dacă-ţi dau o geantă de-asta cu caserole, o să ai roiuri de fluturaşi şi-n stomac şi-n jurul capului, nu numa’-n mână!”  … chiar era insistent, şi nu m-am putut stăpâni. Mi-a părut rău dup-aia, dar nu eu eram aia care se isteriza doar pentru a da o bucată de hârtie.

Tot din categoria nesimţirii fac parte şi şoferii care pornesc maşinile şi trec peste trecerea de pietoni în timp ce încă e roşu pentru ele şi verde pentru cei care trec strada.

Din aceeaşi categorie fac parte şi secretarele care se crizează că le deranjezi cu o oră înainte de închiderea programului, în timp ce-şi întindeau pe masă prăjiturile şi cafeluţele şi se omeneau între ele, iar tu, ca nesimţitu’, le deranjezi să le ceri o adeverinţă.

Hmmmm … sunt multe nesimţiri în jurul nostru;  care e cel mai nesimțit moment pe care l-ați trăit? Când vi s-a părut că aţi fost cel / cea mai mare nesimţit/ă? 😀

Comments

comments

9 thoughts on “Guest-post – Despre nesimţire

  1. Nesimţirea pluteşte cam peste tot, nu prea ai ce face. Eu de obicei încerc să o ignor, dar mai păţesc şi eu ca tine să îmi pierd răbdarea la un moment dat şi să mă răstesc la sursele nesimţirii.
    Apropo, foarte amuzantă faza cu „Tu mă vezi câte am în mână, mă, băiatule?! Dacă-ţi dau o geantă de-asta cu caserole, o să ai roiuri de fluturaşi şi-n stomac şi-n jurul capului, nu numa’-n mână!” :))

    1. Eu sunt foarte calma si haioasa de felul meu, insa cateodata nu mai pot sa trec cu vederea peste “nesimtiri” mai ales cand mi se intampla in mod repetat 😀

  2. Din pacate respectul de sine si pentru cei de langa noi e 0…asta a constiinta romanilor. incultura si mizeria morala e la ea acasa.

Ai ceva de zis? Vorbeste ACUM sau TACI PE VECI !