Scriu dintr-un tren care ma duce la draga mea Moldova. Acasa, acolo unde e Craciunul. Sunt incarcata de cadouri pentru cei dragi, de o nevoie mare de a fi luata in brate cu drag, din suflet si cu dor.
Pana sa plec in lume, sa-mi iau in geanta o alta pereche de chei, diferita de cea a familiei mele, n-am simtit Craciunul cu adevarat. Era o alta reuniune de familie, la fel ca aniversarile bunicilor, ca zilele de vara la umbra viei din curte, o curatenie generala si o sesiune de gatit cu mama. Nu-i gaseam semnificatia profunda, n-am stiut niciodata cum e sa astepti cu inima stransa sa revezi fetele din ce in ce mai schimbate ale celor dragi. Ne vedem rar, mai mult din cauza mea, caci distanta e greu de parcurs si mereu ma tin diverse lucruri mai aproape de Bucuresti decat de casa primitoare din care am plecat pentru prima oara.
Primul Craciun la care m-am intors dupa ce am plecat la facultate a fost chiar primul pentru mine. Atunci mi-am dat seama ce inseamna sa te intorci in sanul familiei si cat de mult mi-a lipsit in cele cateva luni incercate de temeri si de necunoscut. Acolo, in jurul mesei de Craciun totul era un amestec de schimbare si familiar: bucatele erau aceleasi dintotdeauna, gatite de aceleasi femei ale caselor noastre, dar aveau mai mult gust ca niciodata, glumele si discutiile se invarteau in jurul acelorasi teme, dar le sorbeam fiecare cuvant, acasa, asternuturile mamei aveau parfumul dintotdeauna, dar ma afundam in ele ca intr-un cocon in care nimic nu ma putea atinge.
De atunci, fiecare Craciun, desi la Bucuresti ma sleieste de puteri si ma irita infiorator, isi recapata farmecul pe masura ce trenul ma duce din ce in ce mai incet spre casa parinteasca, ca si cum de fiecare data am nevoie de mai mult timp ca sa ma desprind de existenta mea de bucuresteanca in devenire si sa redevin fata de provincie care a plecat cu o valiza de vise si se intoarce cu una incarcata de multumiri pentru cei de acasa.
Claudia Tocila
3 thoughts on “Guest-post – Despre Craciun din tren”