Probabil unii dintre voi v-aţi întrebat, odată ajunşi la cinema: ,,Unde sunt trupele de extratereştri care invadează Bucureştiul?”, ,,Unde e meteoritul care distruge Palatul Parlamentului?” sau ,,Unde sunt mutanţii X-Men care se luptă cu aurolacii?”. Şi eu, ca cinefil, m-am gândit la aceste probleme… Care ar fi motivele pentru care nu trecem de pragul de festival Cannes? De ce nu suntem în stare să producem un film cu factor ,,Wow”, precum cele din SUA? De ce nu fac românii filme ca la Hollywood? Sper că în următoarele rânduri să vă răspund la aceste întrebări. Sunt Radu Ştefan RS şi acestea sunt argumentele mele:
În primul rând, cred că cel mai important atunci când vine vorba despre un film á la Hollywood este finanţarea. Exact! Bani! Probabil aţi văzut că un film precum ,,The Avengers” sau ,,Transformers” sau ,,Avatar” costă peste 150-200 de milioane de dolari. Bine… câştigurile de la Box Office pot să fie şi de 10 ori mai mari decât investiţia, dar nu văd să se întâmple aşa ceva la noi. Sunt alte priorităţi! Aici merge foarte bine proverbul: ,,Ţara arde şi baba se piaptănă”. Ei, noi nu ne ,,pieptănăm” cu un piaptăn atât de scump…
În al doilea rând, nu cred că avem regizori pentru aşa ceva. Ori că aşa au fost învăţaţi, ori că s-au gândit că altceva nu ar prinde la publicul românesc, regizorii noştri au adoptat stilul cinematecii minimaliste. Adică, prezinţi o felie de viaţă, oameni care mănâncă supă, discuţii obişnuite, ceva violenţă conjugală. Mai avem şi filme dure şi foarte dure, care abordează tema violenţei pe stradă, a crimelor, prostituţiei, corupţiei… tot ce poţi să vezi dacă te plimbi câteva ore pe mai-ştiu-eu-unde! În aceeaşi ordine de idei, nici publicul nu cred că ar înghiţi ceva nou. Mi se pare o legătură directă public-regizor, din care nimeni nu pare dispus să renunţe.
În al treilea rând, trecutul şi evoluţia industriei româneşti de film nu ne-ar permite o trecere la stilul Hollywood-ului sau, cel puţin, nu o trecere bruscă! N-o să mai vorbesc despre filmele anilor ’20 sau ’30, ci voi începe să spun despre perioada comunistă. Aici s-a remarcat cel mai mult Sergiu Nicolaescu, un regizor excepţional, în viziunea mea! El este responsabil pentru filme istorice precum ,,Mircea”, ,,Mihai Viteazul” sau cele cu gangsteri ca ,,Ultimul cartuş’’ sau ,,Un comisar acuză”. Mai avem comedii şi filme pentru copii… Desigur, în fiecare dintre aceste producţii, apare câte un element care indică controlul şi idealurile comuniste: poliţia prinde tot timpul vinovaţii, nu poţi scăpa de ochii vigilenţi ai oamenilor legii şi contrabanda nu iese niciodată bine! Să nu mai zic de prosperitatea regimului, fabrici care funcţionează la capacitate maximă, ogoare pline cu cereale, oraşe noi şi curate…
În al patrulea rând, poate mai puţin important: toate ideile au fost deja puse în practică! Bine, nu chiar toate, dar îmi permit hiperbola ca să arăt că au apărut atât de multe filme, încât consider că ar fi aproape imposibil să faci ceva nou şi bun! Singurele elemente care se pot schimba ar fi, evident, locurile. Cum ar fi să apară pe ecran în primele două-trei minute ,,Bucureşti, 2033”?
Pe de altă parte, au existat deja câteva tentative de SF-uri româneşti precum ,,Paşi spre Lună”, ,,Şarpele” sau ,,Domnişoara Christina”. DAR, ele nu se ridică la nivelul sau stilul filmelor americane. Mai avem şi un SF care ar trebui să apară în 2012: ,,Omega Rose”, dar şi aici e aceeaşi poveste ,,fumată” cu şi despre sfârşitul lumii! Ba mai mult, din ce am citit despre el, pare o copie după ,,The Road” şi ,,The Imaginarium of Doctor Parnassus”, ceea ce nu mă impresionează deloc.
OK. Aţi citit argumentele, aţi văzut cam despre ce e vorba. Concluzia: nu vom produce filme SF sau care să iasă din tiparul nostru de festival prea curând şi în nici un caz la nivelul celor de la Hollywood. O viză pentru America (fictivă, evident), înseamnă că intrăm greu pe tărâmul democraţiei şi al senzaţionalului în ceea ce priveşte filmele!
Acesta a fost un articol realizat de Radu Ştefan RS! Vă invit să citiţi blogul lui Emil Călinescu, un profesionist în arta scrisului pe internet… dar şi articolele în limba engleză, de pe blogul meu!
În final, vă las următoarea întrebare: Voi de ce credeţi că românii nu produc filme care să se ridice la nivelul celor americane?
Numai bine!
Mulţumesc pentru publicare! Am pus şi articolul tău pe blogul meu 🙂