Draga Emil,
Prima data “am pus ochii pe tine” intr-o sala plina de bloggeri care mai de care mai blogger. Nu stiu cum mi-au cazut ochii chiar pe tine, probabil din cauza ca erai foarte efervescent si apelativ cu cei din jurul tau. Eu eram pentru prima data la un eveniment in postura de blogger, nestiind nici cu ce se mananca si nici ce ar trebui sa fac sau sa nu fac intr-o astfel de pozitie. Mai tarziu am realizat faptul ca Webstock poate intimida pe oricine, mai ales un blogger incepator.
Mi-ai lasat o prima impresie oarecum negativa, deoarece mie chiar nu imi plac oamenii extrem de expansivi, dar vezi tu, asta-i un lucru bun, deoarece de-alungul vietii am invatat ca eu intodeauna gresesc prima impresie despre un om, insemnand prin deductie logica faptul ca tu esti un om super ok iar impresia mea initiala despre tine, gresita.
Imagineaza-ti supriza mea cand am dat iarasi peste tine intr-un camion plin cu oameni expansivi in drum spre niste vacute aflate in cel mai sudic punct al Romaniei. Am fost un pic invidioasa pe tine, pentru ca tu cunosteai pe toata lumea (nici nu s-ar fi putut altfel la cat de “comunicativ” esti) iar eu eram bulversata de tot din jurul meu. De asemenea, cine nu ar fi fost invidios pe cele 3 scaune ocupate de tine, pe cand noi restul, aveam la dispozitie doar unul, cel mult doua. Rasul tau cristalin la efectiv fiecare gluma spusa de oricine din autocar ne-a tinut tuturor companie si nu a fost intrerupt decat de prea scurtul speech-ul lui Bogdan de la Danone.
Parerea initiala despre tine a inceput sa faca un shift timid de la apelativul de antipatic si galagios spre impresia de uman, cand mi-ai zambit, probabil din greseala, intr-un moment in care m-am nimerit sa stau in fata ta.
Touch-ul de final a fost dat de impresia lasata de articolul scris de tine despre Zimnicea. Nu stiu ce-au simtit oamenii care au citit acel articol, dar eu care am fost acolo, pot sa spun ca ai redat lucrurile intocmai cum s-au intamplat, intr-un mod extrem de real si vesel in care eu nu pot reda intamplarile, fiind inclinata mai mult spre partea dramatica a vietii.
Si vezi tu, asa iti raspund si la intrebarea de ce iti tot citesc blogul, pentru ca e vesel si simplu si la obiect. Adica intr-un mod total ironic, pentru exact lucrul care la inceput mi-a format o idee mai putin draguta despre tine.
Si ca sa nu lasam cititorii in ceata, trebuie mentionat ca pana la momentul vorbirii, noi tot nu ne cunoastem, adica eu te stiu din vedere iar tu deloc, si randurile astea de mai sus sunt exclusiv efectul primei si celei de-a doua impresii pe care o lasi tu oamenilor cu care nu interactionezi direct dar care se intampla sa fie prin preajma ta.
Disclamer : textul este un pamflet 🙂
–
Guest-post by Luiza Daneliuc (Luiza a mai scris si saptamana trecuta un guest-post la mine pe blog; de asemenea, am avut si eu un guest-post pe blogul ei)
„Rasul tau cristalin” – asta e un maaaare oximoron!
Sa pui alaturi doi termeni -„Emil” si „cristalin”- da dovada de mare curaj!
Eu cand imi aduc aminte rasul lui, ma loveste strechea! =))
P.S. Buna abordare! Nu-ti dai seama, Luiza, dar la cat de narcisist e Emil, scriind acest articol, l-ai tinut ca-ntr-o lesa retractabila din care ii mai dadeai drumul cate putin atunci cand mai termina un paragraf de citit. Stiind ca totul este despre el, si-ar fi dorit sa citeasca totul dintr-odata, sa nu fie nevoit sa dea scroll down!
Asa de sete ii e de el! :)))
Parol!
Irina, daca tu ai fi eu, te-ai iubi de 10 ori mai mult decat ma iubesc eu!