Guest-post – Copilarie

Copilaria este inima tuturor varstelor. (Lucian Blaga)

Daca exista un lucru pe lumea asta pe care il regret enorm este acela ca nu mai sunt copil si sunt sigura ca si voi va ganditi la fascinanta lume a copilariei in care singura grija era sa va jucati si sa ascultati povesti. Of, ce fraiera eram cand mama imi spunea mereu:

„Andra, dormi si tu dupa-amiaza ca ai sa vezi ce o sa mai duci dorul vremurilor astora cand te vei face mare!” si eu ii raspundeam foarte contrariata:

„Cum sa duc dorul cand eu abia astept sa ma fac mare?!”

Exista oare cineva care, atunci cand era mic, nu a spus cel putin o data ca isi doreste sa creasca mai repede? Eu cred ca nu, dar dar exista acea persoana este cu siguranta deosebita si a simtit cu adevarat ca fi copil este cel mai de pret dar pe care viata ni-l ofera.

Desi m-am incadrat si eu in categoria copiiilor care abia asteptau sa se faca mari, am avut sansa de a invata un lucru foarte important: „copilaria este inima tuturor varstelor”, dupa cum insusi Lucian Blaga a afirmat si acum nu doar ca imi amintesc cu drag de copilarie, insa am incercat sa pastrez putin din bucuria de a fi copil si ma consider un om norocos tocmai pentru ca nu am renuntat si nu voi renunta niciodata la farmecul copilariei, la zambetul pur si la fericirea sincera ce porneste din suflet.

Revenind la tema propusa de Emil, de 1 iunie ca zi a copilului nu ma leaga prea multe amintiri, insa de copilarie ma leaga o mare de amintiri deosebite care vor avea un loc special in inima mea si pe care le rememorez cu nostalgie atunci cand uit sa mai zambesc. De copilarie ma leaga intreaga natura pentru ca inca de la o varsta frageda am fost invatata sa respect natura si toate vietatile sale. Si nu de putine ori imi aduc aminte cu Mihaela de momentele pe care le petreceam la tara, la bunici. Asistenta medicala a puilor de gaina, a pisicutelor si a catelusilor, adica eu in persoana, cadeam mereu in plasa glumelor celor mai batrani care nu intelegeau ce inseamna sa iubesti cu adevarat orice fiinta vie. Ma bucur enorm ca, desi timpul a trecut, iubesc cu aceeasi sinceritate si nu iubesc doar animalele si natura, dar si oamenii pe care i-am strans pe langa mine. Ii iubesc sincer chiar si pe cei care nu ar merita insa ei au nevoie de iubire pentru a putea iubi si ei la fel de sincer.

De copilarie ma leaga si Karryna, prietena mea draga din categoria patrupedelor, care mi-a fost alaturi de cand aveam 10 ani. Insa acum, totul este o amintire, o amintirea frumoasa. Mereu imi spuneam ca in momentul in care ea va inceta sa mai fie, copilaria mea se va termina. Dar abia dupa aceea am realizat ca nu are cum sa fie asa, ca spiritul pur al copilariei trebuie sa ne caracterizeze intreaga viata. Primirea ei in dar a fost cea mai frumoasa experienta a copilariei. A fost un dar intariziat deoarece am primit-o pe data de 18 septembrie 1999, iar ziua mea fusese in luna mai. Era o seara de toamna in care ma chinuisem cu greu sa adorm cand Mihaela ma trezeste spunandu-mi ca au venit unchii in vizita. Cu ochii carpiti ajung la bucatarie unde am observat ca whiskey-ul dintr-un pahar si-a shimbat forma, dar si-a pastrat culoare: era un pui maroniu de teckel pe care il puteam tine intr-o singura palma.

–          Stii al cui este asta mic? Ma intreaba Mihaela cu zambetul pe buze.

–          Al lui Jack (cainele unchiului meu).

–          Da, este unui dintre puii lui Jack, dar este al tau!

Retraiesc si acum cu aceeasi bucurie si lacrimi in ochi momentul in care stateam cu Mihaela in pat si ne gandeam la numele potrivit pentru o catelusa nascuta in ziua de eclipsa (11 august ’99). Si Karryna a fost numele care mi-a luminat copilaria si adolescenta iar amintirile frumoase din acesti 14 ani imi vor aduce mereu zambetul pe fata. Karrynei trebuie sa ii multumesc pentru faptul ca m-a condus pe drumul vietii in momentele cele mai importante si tot ei trebuie sa ii multumesc pentru ca m-a ajutat sa ajung pana aici, pana in momentul in care pot constientiza ca este important sa privim lumea prin ochii unui copil.

Un personaj important al copilariei mele este Mihaela, sora mea mai mare. Ce fetita nu isi doreste sa aiba o sora mai mare, o sora pe care sa o admire pentru frumusetea si inteligenta ei, pentru hainele frumoase si pentru cercul de prieteni? Iata ca eu am avut norocul sa o am pe ea. Imi amintesc cm ma lua cu ea peste tot, la toate intalnirile cu prietenele, iar primul ei prieten mi-a starnit gelozia pentru ca, ma gandeam eu, toata atentia ei va fi indreptata catre el. Asa se facea ca acel copil cuminte s-a transformat intr-un mic drac impielitat si pentru a atrage atentia si a ma razbuna, aveam grija sa „personalizez” cu o taietura de foarfeca hainele cele mai de pret ale Mihaelei. Santajurile au inceput sa curga garla atunci cand am descoperit ca Micky fumeaza si tocmai de asta ii multumesc lui Dumnezeu ca nu mi-a dat o sora mai mica sau un frate mai mic pentru ca stau si ma gandesc daca mi-ar fi placut sa am o sora sau un frate ca mine.

Timpul a trecut insa amintirea copilariei este inca vie. De ce? Tocmai pentru ca, dupa cum am spus si anterior, nu am renuntat si nici nu voi renunta vreodata sa privesc viata catusi de putin prin ochi de copil, nu voi renunta niciodata sa ma bucur de lucrurile simple dar cu adevarat frumoase si nu voi renunta niciodata sa zambesc din suflet oricand am ocazia. Pentru ca stiu ca daca voi purta aerul copilariei in suflet nu voi imbatrani niciodata.

Andra Istrate

Comments

comments

3 thoughts on “Guest-post – Copilarie

Ai ceva de zis? Vorbeste ACUM sau TACI PE VECI !