Încă din cele mai vechi timpuri, oamenii au încercat să-şi arate aprecierea sau afecțiunea faţă de persoanele dragi, prin dăruirea anumitor lucruri, de mică sau mare valoare, menite să întregească relația dintre acele persoane, sau pur şi simplu să-i aducă aminte beneficiarului cât de important este în viața anumitor persoane.
Dacă ne referim la cadourile de 1 Iunie, Ziua Internațională a Copilului, acestea trebuie alese mult mai cu grijă, pentru că chiar dacă ai ales un cadou scump şi sofisticat, copilul s-ar putea să aleagă un cadou cu valoare materiala infimă, dar cu o importanţă deosebită pentru el. Ca să scot în evidenţă cât mai bine acest fapt, am să vă dau un exemplu dintr-o întâmplare reală, săvârşită de mine, care în mod sigur o să vă demonstreze că valoarea materială nu contează pentru un copil.
Era pe vremea când şi eu eram copil(teoretic încă sunt), când internetul nu exista, telefoanele mobile erau prea scumpe să ni le putem permite, iar comunicarea la distanţă se făcea prin scrisori. Toată lumea îşi aduce aminte de desenele difuzate pe TVR 1, singurele desene care le vedeam la vremea aia, având doar o amărâtă de antenă cumpărată de la ruși. Ca să îşi sporească vânzările, comercianții de snack-uri şi tot felul de chipsuri, integrau în pungile lor stickere cu personaje din acele desene animate. Timp de mulți ani am fost fanul înrăit al acestor surprize, colecționam tot ce se putea, le așezam frumos în albume speciale(când aveam), şi le puneam la păstrare. Țin foarte bine minte că într-un an a ieșit un album ediție specială, cartonat sau din material plastic, o frumusețe rară în rândul copiilor. Pentru a putea intra în posesia acelui album trebuia să trimiți 15 pungi cu chipsuri prin poştă, ca dovadă că ai mâncat atât de mult încât să nu iasă ei în pierdere când îţi trimit valorosul album. Într-o zi, postașul a venit la poartă, şi cu aceiași scârbă specifică mi-a întins plicul cu numele meu pe el. Nerăbdător am deschis imediat acel pachet, şi ce să vezi, două albume ediție specială. Întâmplarea a făcut ca cel mai bun amic al meu să fie prin preajmă, venind imediat să vadă despre ce e vorba. Când a văzut acele bucăţi de carton frumos colorate nu şi-a mai putut dezlipi ochii de la ele, făcând un joc gen,”Bate șaua ca să priceapă calul”, însă printr-un egoism şi o trufie mai mare decât mine, m-am retras în propria locuință, lăsându-l pe bietul prieten cu ochii în soare.
Urma ziua lui, care nu era chiar de 1 Iunie, dar era undeva pe aproape. Bineînțeles, am fost şi eu invitat printre multe alte persoane să iau parte la sărbătoare. Rămânea o singură problemă: Ce să-i cumpăr? Nu am stat prea multă vreme pe această întrebare, aducându-mi aminte cât de impresionat a rămas el de albumul primit prin poştă, şi cum aveam două exemplare, am hotărât ca unul dintre ele să i-l fac cadou, scutind astfel şi o bună parte din banii mei de buzunar. La petrecere, toţi s-au îndestulat cu tot felul de cadouri, care mai de care mai arătoase şi scumpe, în majoritate haine( cel mai plictisitor cadou pe care îl poate primi un copil sunt hainele), apoi urmau clasicele dulciuri, şi nu în ultimul rând “sănătoasele” băuturi de la dozator. Cadouașul meu era zărăstit pe undeva, încât a trebuit să i-l înmânez personal ca să-l poată vedea din maldărul de haine care îl înconjura. Spre surprinderea tuturor, cadoul meu a fost preferatul lui, începând să-l fluture prin toată camera, exclamând în acelaşi timp“Ăsta e cel mai frumos cadou de ziua mea!”.
Ziua aceea mi-o mai amintesc şi astăzi cu plăcere, fiind cel mai bun exemplu al faptului că nu valoarea cadoului contează, ci faptul că îl dăruiești din inimă. Urez un 1 Iunie fericit tuturor celor care îl sărbătoresc, şi aveți grijă cum alegeți cadoul pentru copilul vostru, dăruiţi cu inima, şi nu cumpăraţi haine copiilor pentru că în mod sigur nu vor fi încântaţi.
În încheiere să mă şi prezint: Numele meu este Teglaş Adrian, blogger pe http://yingyangmovies.wordpress.com/.
One thought on “Guest-post – 1 iunie si cadourile”