De foarte multe ori, atat in cursurile cat si in materialele mele, vorbesc despre importanta increderii in sine. Psihologii, sociologii si majoritatea cercetatorilor din domeniul stiintelor socio-umane au dezvaluit publicului larg faptul ca nu competenta, singura, este responsabila pentru succesul personal, ci mai curand CONFIDENTA (increderea in sine).
Ce inseamna cu adevarat sa ai incredere in tine?
Mi-am dat seama ca multa lume are o imagine foarte deformata cu privire la ceea ce inseamna cu adevarat acest termen. Avand sangele mult prea intinat cu regrete, chinuri psihologice si alte rani pe care le-am preluat din generatie in generatie… si apoi fiind mutilati de-a dreptul de o Media terorista (caci, hai sa fim seriosi: multi renuntam sa ne mai uitam la TV pentru ca suntem bombardati – la propriu – cu incultura, analfabetism si exemple negative), ajungem sa confundam tupeul si nesimtirea cu increderea in sine.
Nathaniel Branden (psihoterapeut si filosof canadian, supranumit „parintele” miscarii Self Esteem) defineste increderea in sine ca fiind: „senzatia interioara de putere pentru indeplinirea propriilor dorinte. Ea ne permite sa actionam”. Sigur, pana aici ai putea spune ca aceasta definitie poate fi si argumentul (intentia pozitiva) din spatele unei actiuni cu valenta negativa (cum este o actiune tupeista). Asa ca psihoterapeutul adauga cateva detalii importante, si anume:
- Increderea in sine NU vine din exterior, ci dintr-un act de trezire (actionez nu pentru a le dovedi celorlalti cine sunt eu, ci pentru a-mi dovedi mie insumi) – inca nu se face nicio diferenta;
- Increderea in sine inseamna a recunoaste cine suntem si cine NU suntem (constiinta de sine) – aici incep drumurile sa se mai separe putin;
- Increderea in sine se naste din educatie: stima si respectul pe care le manifesta cei din jurul nostru (si ma ales parintii) sunt ceea ce ne modeleaza.
Nu exista incredere in sine veritabila, fara educatie!
Cam aceasta ar fi prima concluzie pe care am putea-o trage de aici. Daca in familie au fost promovate comportamentele antisociale sau agresive, probabilitatea ca educabilul sa deprinda o atitudine tupeista este mult mai mare, decat in situatia in care copilul a fost incurajat, sustinut si iubit.
Totusi, din fericire, mai intervine si caracterul autodidact al fiecaruia dintre noi. Dincolo de cei 7 ani de-acasa, un copil care ajunge intr-un mediu sanatos, cu oameni care investesc in dezvoltarea lor personala si care invata valoarea respectului, are toate sansele sa se corijeze. Pana la urma intre tupeu si incredere in sine veritabila… este o linie foarte subtire. Exact la fel ca intre dragoste si ura!
Deci, daca nu am avut parte de educatie, dar fac ceva cu viata mea, inseamna ca sunt tupeist si nesimtit?
NU. Precum spuneam, educatia cea mai valoroasa este cea pe care ne-o asumam (ne-o insusim). Educatia nu are nimic de-a face cu nivelul studiilor pe care le ai (sunt multi medici, doctori sau oameni „de vaza” care au o atitudine vulgara si complet grotesca...), precum exista oameni cu nici 4 clase in fata carora de poti inclina cu smerenie.
Sa ai incredere in tine inseamna:
- Sa stii cine esti si sa nu ai nevoie de validarea celorlalti;
- Sa intelegi greseala umana;
- Sa NU simti nevoia sa ii contrazici pe ceilalti numai pentru a te simti superior;
- Sa ii poti sustine sincer pe cei din jur sa creasca, fara sa iti fie frica de competitie;
- Sa stii ca singura persoana cu care te afli in competitie esti tu insuti, si nimeni altcineva;
- Sa ajuti dezinteresat, fara sa astepti nimic in schimb, atunci cand o pot face;
- Sa dai 100% din tine atunci cand ti se ofera sansa de a evolua;
- Sa cauti evolutia in permanenta, fara sa te temi de esec;
- Sa intelegi ca nu exista esec, ci doar feedback;
- Sa te opresti sa il ajuti pe cel de langa tine daca este intr-o situatie critica, chiar daca, teoretic, sunteti intr-o „competitie”;
- Sa nu contesti calitatea celor din jur, ci sa te simti onorat de prezenta ei;
- Sa te inconjori de cei mai valorosi oameni, intelegand ca suntem media a 5 oameni din jurul nostru;
- Sa vrei mereu mai mult, mai bun, pentru tine, pentru cei pe care ii iubesti si pentru lume;
- Sa te iubesti neconditionat si sa accepti ca e normal sa fii imperfect;
- Sa intelegi ca nu exista perfectiune (aceasta se modifica permanent, odata ce un prag a fost atins);
- Sa fii umil si sa nu te consideri mai grozav decat altcineva. Sa stii ca esti grozav. Fara comparatie si fara a avea nevoia de a te da mare in legatura cu asta.
Tupeul si nesimtirea, pe de alta parte, sunt niste atitudini antisociale, venite dintr-o nevoie normala a copilului ranit de a „dovedi” ceva. In special parintelui care nu a crezut in el atunci cand ar fi avut nevoie. Orice om are puterea de a-si vindeca acest comportament, odata ce devine constient de el si isi doreste. Cata vreme isi gaseste alinarea in veninul care ajunge sa ii curga prin vene, nu va putea face nimic altceva decat sa persiste in comportamentul sau „dominator”. De altfel, acesta este plin de satisfactii pentru ca, pana la urma, persoana care apeleaza la tupeu si nesimtire se simte superioara si grozava. Exact asa cum si-ar fi dorit sa fie recunoscuta de parintele agresor.
Sa ai tupeu inseamna:
- Sa cauti validarea prin comportamentele tale antisociale, sa doresti un sentiment de superioritate, sa ai dreptate;
- Sa nu accepti greseala nimanui. Sa astepti perfectiunea si sa critici – pana la nivel de a distruge – pe oricine consideri a fi adversarul tau (pe oricine percepi ca pe o amenintare);
- Sa nu vrei sa ajuti pe nimeni, ci sa cauti mai multe moduri in care sa pui bete in roate, sa fii paracios, sa te bucuri de raul altora, sa cauti in mod deliberat greselile altora, dar sa le ascunzi pe ale tale;
- Sa nu accepti niciodata ca ai putea gresi tu insuti. Esti perfect. Ai dreptate mereu;
- Sa vezi amenintarea in oricine, mai ales in cei ce sunt buni cu tine;
- Sa astepti mereu ceva la schimb atunci cand ai ajutat pe cineva;
- Sa nu vrei sa evoluezi. Le stii deja pe toate!
- Sa nu accepti feedback si sa simti nevoia sa ataci atunci cand il primesti. Sigur, la un nivel ai dreptate, pana la urma feedback-ul se cere… si daca tu nu l-ai cerut… cu ce drept a indraznit cineva sa iti spuna unde gresesti? Cine i-a cerut parerea?
- Sa urasti oamenii mai buni decat tine si chiar sa construiesti zvonuri false pentru a le intina imaginea… sau sa depui foarte mult efort pentru a le gasi „gunoiul” pe care sa li-l faci public;
- Sa vrei mereu ma mult, mai bun, pentru tine si cei pe care ii iubesti… si mai rau pentru cei pe care ii urasti;
- Sa crezi ca te iubesti, dar in realitate sa ai comportament distructiv fata de tine insuti (sa faci excese – alimentare, narcotice, sexuale, samd);
- Sa vrei sa fii perfect, fara sa te intereseze pe ce cadavre calci…
Si listele pot continua.
Vestea buna
Vestea buna este ca nimeni nu e perfect. Si, in consecinta, nu exista om care sa poata fi incadrat complet in vreunul din tipare. Noi nu suntem, intr-un fel, ci avem comportamente de acel fel. Iar comportamentele pot fi modelate prin exercitii de vointa. In momentul in care intelegem cum functioneaza creierul nostru (poti citi materialul meu despre cum functioneaza creierul aici), avem puterea de a decide singuri cum vrem sa fim, si incotro sa ne indreptam. Chiar si cel mai rau om din lume… a fost candva un copil pur. Nu exista nici bunatate, nici rautate suprema. Pentru ca, exact pe principiul Yin si Yang… adevarata pace nu poate fi dobandita fara haos!
Articolul Linia subtire dintre incredere in sine si tupeu a fost scris de Gratiela Vlad. Pe ea o puteti citi pe blogul ei personal, www.gratielavlad.ro, loc unde tocmai am poposit si eu cu un frumos articol. Vi le recomand (articolul, blogul si postarile Gratielei) din suflet 🙂