Geniu fara caracter – ceva firesc

 

 

Toata lume este la curent cu noua boacana facuta de Ilie Nastase. Ajuns capitanul nejucator al Romaniei la fete (cand a ajuns? cine l-a pus? de ce la fete?), acesta a avut o iesire care nu ne face cinste. Multi ii iau apararea, considerand ca Romania ar fi fost, intr-adevar, dezavantajata, altii il fac praf. Ii cer demisia.

O opinie interesanta am vazut la Bogdan, opinia lui facandu-ma, de fapt, sa scriu acest articol. El vorbeste despre noi, romanii, via Ilie Nastase. Ilie Nastase este, in opinia lui, romanul autentic. Nu a facut nimeni (inca?) o cercetare, un sondaj de opinie, insa instinctul meu imi spune ca lui Nasty romanii i-ar da dreptate. Intai si intai, l-ar ierta pentru ca are talent. Un talent ca el trebuie iertat, nu exista alta varianta.

Discutia, veche, mi-a adus aminte de o alta chestie. De un lucru la care m-am gandit mult in ultimii ani. Un lucru pe care multi il ignora, refuza sa-l vada, sa-l constate.

Acest lucru este relatia invers proportionala dintre caracter si genialitate. Genialitatea este diferita de inteligenta, poti fi genial intr-un domeniu, in sport de exemplu, la fel, insa, cum poti fi un om de stiinta genial. Adica si genial, si inteligent. Doar ca…

Ce observ eu de ani de zile, nu doar in viata de zi cu zi, printre persoanele pe care le cunosc, ci si printre persoanele publice, de la noi si de afara, este ca geniile sunt, in majoritatea cazurilor, niste oameni de nimic. Fie au o coloana vertebrala extrem de flexibila, fie au un caracter indoielnic, fie ca sunt extrem de irascibili, oamenii geniali dezamagesc. Sau asta este exprimarea noastra.

Am tot auzit, in ultima vreme mai des, expresia „L-am cunoscut personal pe X, e un om de nimic„. Ultima chestie povestita este legata de un cantaret celebru (nu-i dau numele), care ajunge in Cluj, este bine primit de patronul clubului unde urma sa cante, discuta normal, parea normal, fara fite, aproape ca se imprietenesc, insa cand urca pe scena spune brusc Ma bate aerul conditionat, nu pot canta, si se da jos de pe scena. Brusc, direct, fara alte comentarii. Situatia se rezolva, fanii ii cereau sa revina pe scena, acesta a revenit intr-un final. Cum se traduce chestia asta?

Pai fix la ca Ilie Nastase: un geniu fara caracter. Pe scena se credea alt om, se credea Dumnezeu, iar fiecare chestie deranjanta era ceva de-o gravitate extrema, ceva care-L impiedica pe El sa CANTE. De neacceptat!

Pot da exemple si de scriitori pe care nu ti-i doresti prin preajma. Sa iau un exemplu celebru: Adrian Paunescu. Un talent imens, a lasat ceva in urma sa, dar coloana vertebrala nu era chiar cea mai dreapta. Sa nu mai zic de caracter, si el contestabil.

Nu ca scriitorii actuali ar fi altfel. Nu ca ar sta altfel lucrurile in cazul unor academicieni din alte domenii. Ok, este de discutat care este limita dintre un cantaret bun si unul genial, care este limita dintre un scriitor bun si unul genial. La fel si-n cazul unui cercetator, pentru unii e genial, pentru altii poate fi un mos depasit si fixist.

Sa revenim in domeniul sportiv. Il mai stiti pe Maradona? Ca om nu stiu daca vi l-ati dori in preajma. Un exemplu negativ pentru toata lumea. Dar ce talent. Ce jucator! Un adevarat geniu!

De ce se intampla toate astea? Un amic credincios mi-a explicat in termeni religiosi: este modalitatea prin care Dumnezeu vrea sa ne demonstreze ca nu suntem perfecti. Un geniu de caracter, un familist, un om cumpatat, nu ar fi om, ci ar fi insusi Dumnezeu. Prin asta dovedim ca suntem oameni: prin slabiciuni, prin defecte, prin vicii.

O alta explicatie, care n-o exclude pe cea precedenta, este, de fapt, o paralela cu jocurile pe calculator. In RPG-uri, cand luam de zero un personaj, cand il creem, punem mai multe puncte la o chestie (la atac, de exemplu), si mai putine la restul. Un personaj care are un pic din fiecare, o persoana echilibrata, este un personaj inutil. Sigur nu vei castiga jocul cu el. O vei face, insa, cu geniul care are foarte mult la ceva si foarte putin la ceva. Adica cu geniul care exceleaza la ceva, dar care are defectele sale.

Fix asa trebuie sa vedem geniile cu care suntem contemporani: niste oameni care au mai mult la ceva, dar care, prin compensatie, au mai putin la ceva. Un geniu fara caracter nu ne place, nu-l vrem in preajma, dar indirect ne face viata mai frumoasa. Am aplaudat de atatea ori un fotbalist lipsit de caracter, ne-am bucurat de opera unui scriitor betiv, am ascultat piesele compuse ori interpretate de un drogat, ne-am bucurat de filmele regizate de un pedofil … Trist? Posibil, dar chestiile astea fac parte din insasi natura umana.

Asadar, chiar daca gesturile lui Ilie Nastase nu-i fac cinste si ne fac rau noua, ca natie, ele fac parte din statutul sau de geniu. Geniu fara caracter, dar geniu. Iar ca sa pun gaz pe foc, de dragul discutiei/disputei, trebuie sa spun ca dupa scandalul de ieri, astazi jucatoarele noastre au invins in ambele meciuri. O fi si meritul antrenorului Ilie Nastase?

PS: Era sa uit, trebuie sa-i raspund lui Bogdan: geniu fara caracter nu este ceva specific romanilor. Este ceva specific firii umane. Maradona nu este roman, ca sa dau un singur exemplu 🙂