Am fost in Timisoara sa vad un film pe care nu l-am mai vazut

Varianta pe scurt este in titlu: am fost in Timisoara pentru ceva ce n-am mai facut. Imi pare rau c-am fost? Nicidecum. Am cheltuit ceva bani, dar banii d-aia-i faci: ca sa-i cheltui. Unde anume-i cheltui si pentru ce e un detaliu.

Introducere

Eu sunt in Arad, Timisoara e la sub o ora de mers. Intre cele 2 orase este o rivalitate enorma, fotbalistica, culturala, sociala. Mie-mi plac amandoua, desi, sincer sa fiu, Timisoara este clar superioara. Este, totodata, unul dintre orasele mele preferate (cam locul 2, dupa Cluj). Motivele-s diverse, eu as pune superioritatea pe seama superioritatii educationale: Universitatile din Timisoara au traditie si sunt superioare celor aradene. Restul motivelor deriva de aici.

Drept urmare, in Timisoara se organizeaza vizionari de film special dedicate presei si bloggerilor. Ca in Bucuresti, cu amendamentul ca acolo le organizeaza Cinema City si-s doar la Imax. Cam 1 film pe saptamana.

Partea interesanta este ca la aceste vizionari se strange multa lume interesanta. Ma rog, interesanta (si relevanta) pentru mine.

Eu primisem invitatie de la o amica, asa ca fara sa stau pe ganduri, m-am urcat in microbuz si am ajuns in Timisoara.

Cam lunga introducerea, stiu.

Reguli de baza

Cand revizitez un oras care-mi place, urmez 3 reguli de baza. E drept, uneori ma mai abat de la ele, orice regula are si exceptie, dar na…

1. Vizitez centrul. Cea mai frumoasa zona a unui oras este cea centrala. As zice mai putin in Bucuresti, unde zona centrala, interesanta, nu este nicidecum frumoasa. As zice chiar dimpotriva.

2. Vizitez un mall/merg la cumparaturi. Fiecare vizita in oras trebuie sa ramana. Si cum ramane mai usor decat cumparand ceva? Bine, nu ca mine (atat) de multe, dar na, sa cumparam cateva ceva. Zic.

3. Te duci tinta la restaurantul preferat din acel oras. Nu te duci sa testezi daca nu ai timp. Nu. Nicidecum. Testele le faci cand stai o perioada mai lunga, macar 3 zile. Atunci ai timp. Cand stai o zi (nici atat), te duci direct la tinta, undeva unde stii ca-ti va placea. Mergi la sigur.
Eu am mers, paradoxal, la un restaurant chinezesc. Se cheama Marele Zid si are una dintre cele mai bune mancaruri chinezesti din cate am mancat eu in tarisoara noastra. Este peste ce am mancat eu in capitala. E drept, cam scump. Exagerat de scump as zice (am impresia ca s-a scumpit fata de cat era asta primavara).

Ca bonus, vorbesti cu 1-2-3 persoane si vezi cu cine te poti intalni p-acolo. Da’ nu-i musai. Io-s obisnuit sa vizitez singur si, cumva, mi-e mai bine asa. La cumparaturi, de exemplu, nu suport sa am insotitor. Ma incomodeaza. Gusturile mele legate de haine sunt doar ale mele. Simt c-as fi influentat, intr-un fel sau altul, de insotitor.

Uite filmul, nu e filmul

Va ziceam ca am fost invitat de o amica la film. Eh, acum sa va explic cum a picat varianta cu filmul.

Asadar, ea locuieste in Arad, dar face periodic drumuri prin Timisoara (in interes de serviciu). In ziua cu pricina (alaltaieri) a plecat tot dimineata (cu acelasi microbuz), urmand ca seara sa se intoarca (de fapt, sa ne intoarcem) cu masina prietenului ei. Care urma sa ajunga in Timisoara pe la 6 si ceva.

Doar ca acea masinuta, dragalasa de ea, avu probleme. Ceva indeajuns de grav incat sa nu poata ajunge la Timisoara. Si, implicit, sa nu poata sa ne duca pe noi din Timisoara in Arad.

Ne-am uitat pe trenuri si pe microbuze, aveam unul la 8 si urmatorul la 23:26. Filmul urma sa se termine pe la 10:30, teoretic timp era. Dar, cumva, era obositor. Ea a zis ca nu. Eu aveam 2 variante: sa spun ca ma duc la film, singur, tehnic se putea, luam biletele si vedeam filmul (unde nu as fi fost chiar singur, caci mai aveam cunoscuti in oras, cu care urma sa ma vad acolo) sau, din solidaritate cu ea, sa ratez si eu filmul. Sa ne intoarcem impreuna in Arad.

Decizia, ca majoritatea deciziilor pe care le iau, am luat-o pe loc: ratez si eu filmul. Si nu, nu-mi pare rau, cum nu-mi pare rau cam de nicio decizie pe care o iau. Chiar daca ulterior se dovedeste proasta, imi respect prea mult instinctul, ala care m-a facut s-o iau.

Si nu, nu am cum sa regret o zi atat de misto petrecuta in Timisoara. Nicio zi petrecuta-n Timisoara nu are cum sa fie o zi pierduta. E un oras prea frumos ca sa te plictisesti de el. Valabil si pentru Cluj, si pentru Brasov, si pentru Sibiu. Si pentru Bucuresti, pentru cei din provincie (si aici nu zic cu vreo urma de ironie).

Si inca ceva: in Timisoara am si filmat clipul de mai sus (articolul aferent clipului fiind acesta). Regret ca n-am filmat mai multe, ce-i drept. Si, acolo un pic, regret ca n-am vazut filmul. Care film se numeste Liga Dreptatii. Apai n-o fi fost drept sa nu-l vad, da’ nici nu ma plang. ll vad eu candva 🙂