Flight este un film de la care aveam asteptari ciudate. Pe de-o parte, era un film de Oscar, cu Denzel Wasgington in rol principal si Robert Zemeckis regizor; totusi, trailerul nu-mi dadea de inteles ca urmeaza ceva spectaculos, iar durata filmului, 2 ore si aproape 20 de minute ma facea sa privesc reticent acest film. Laudele de pe alte bloguri site-uri m-au facut totusi sa vad acest film, ce-i drept cu o relativa intarziere.
Rezultatul: nici nu mi-am dat seama cand a trecut timpul. Sincer, daca mai dura inca 1 ora nu as fi fost sub nicio forma deranjat. Nimic deranjant, nimic plictisitor. Totusi, nimic obositor. Nimic care sa te enerveze, nimic exagerat. Nu precizeaza ca ar fi vorba de o intamplare reala, insa filmul pare mai realist ca multe altele.
Personajul principal, Denzel Washington, este din punctul meu de vedere un „mi-se-rupist” perfect. El le stie pe toate, e stapan pe situatie, alege sa aiba vicii, tot tacamul. Dar un tip genial, unul care stie sa-si faca meseria, unul care si beat salveaza vieti. Legat de asta, am avut o contradictie cu un amic (sa ma lamureasca cei care au vazut filmul): din film eu am inteles ca el beat a reusit sa salveze vieti omenesti, ceea ce la simulari nu a reusit niciun pilot treaz; din asta nu s-ar intelege ca alcoolul si-a adus cumva contributia? Poate fi vazut si asa. E adevarat, defectiunile tehnice ale avionului puteau fi detectate, dar filmul (si nu e singurul) lasa de inteles ca alcoolul ar avea si niscaiva parti benefice.
Ideea filmului este aparent simpla: Whip Whitaker este initial vazut drept un erou pentru ca a reusit sa aterizeze in conditii aproape imposibile; ulterior ancheta scoate un adevar incomod: acesta consumase alcool si droguri inainte de zbor. Problemele acestuia cu alcoolul si drogurile erau vechi, din cauza lor acesta fiind divortat si izolat (termenul de „mi-se-rupist” mi se pare perfect pentru acest personaj). Consoarta lui avea si ea probleme cu drogurile, fiind un personaj contradictoriu: cand stapana pe situatie, cand moale; cand incompetenta si de-a dreptul stupida, cand lucida. Ea vedea in el propriile probleme. Nu conteaza cum se termina filmul (va dau un pont: nu este atat de previzibil pe cat v-ati astepta), importanta este senzatia lasat la finalul acestuia. O senzatie placuta: nu doar ca n-ati pierdut timpul vazandu-l, dar si ca ati invatat ceva. Vi-l recomand cu caldura, de preferat in cinematografe (inca mai ruleaza).
Este distribuit la noi de Ro Image 2000.
Salutari CINEFILE tuturor!