Scriam mai demult (in deplasare ce-i drept) despre contextul in care vedem un film. Acolo ma refeream la contextul nostru personal: acasa sau la cinema, cu prietenii ori singuri, alaturi de niste cocalari carora le suna telefoanele in film ori alaturi de niste plozi care-ti bat in scaun non-stop. Toate aceste „detalii” iti schimba, uneori radical, perceptia despre un anumit film. Ma intrebam in final in ce context vad criticii filmele? Pentru ca uneori discrepanta dintre ce vad ei si ce este filmul de fapt mi se pare imensa. Uneori am impresia ca eu am vazut alt film.
Nu as fi revenit asupra ideii daca nu vedeam o chestie pe profilul de facebook al celor de la Independenta. Ei au vrut sa ne readuca aminte filmul Habemus Papam, din 2011.
Oricum cand am vazut demisia Papei mi-a venit instant in minte exact acel film. Film foarte bun de altfel, atat daca il luam ca realism (un personaj bine conturat), dar si luat strict ca si comedie. De fapt italienii au acest talent de a amesteca drama cu comedia. Si recunosc, le iese.
Discutia este insa mai larga: contextul social larg in care vedem un film. Iar filmul acesta cu papa este exemplul ideal. Mai sunt alte 2 exemple la fel de bune: Seeking a friend for the end of the world si 2012. Legat de primul dintre ele, eu l-am vazut cu cateva zile inainte de 21 decembrie 2012. Nu stiu daca ziua aleasa a fost cauza, dar cert este ca mi-a placut. Oare mi-ar fi placut la fel de mult in 2009? Nu cred.
Pe bune: filmul cu Papa este foarte bun, doar ca in secunda aia subiectul nu era de interes public. De ce te interesa pe tine in 2009 ce se intampla cu alegerea papei? Filmul a fost considerat fictiune, comedie si gata. Nu stiu cifrele de la noi, dar nu a stat mult prin cinema-uri (un indicator bun dupa mine este cat de mult ruleaza un film in cinematografe; unele sunt scoase dupa 3 saptamani in timp ce altele pot rula chiar si 3 luni).
Din pacate un film nu se face peste noapte. Din acest motiv daca maine s-ar apuca cineva de facut un film pe subiectul asta tot ar fi irelevant. Pana cand ar aparea filmul ideea s-ar fuma, iarasi ar deveni neinteresant.
Legat de 2012 si sfarsitul lumii, aici lucrurile sunt cu adevarat enigmatice pentru mine: cum de n-a facut NIMENI, dar absolut nimeni, un film despre civilizatia Mayasa (nu un documentar) si despre calendarul lor. Sau despre sfarsitul lumii in viziunea nu stiu carui regizor. Si sa il lanseze fix pe 21 decembrie. Oare numai eu sunt de parere ca o astfel de strategie ar fi avut succes?
Ca si concluzie: in momentul in care judecam un film o facem si in functie de context. Atat contextul social-personal (unde l-ai vazut, alaturi de cine etc), cat si contextul social general. Pentru unii in 2012 nu a parut interesant un film despre Papa. Acum brusc filmul devine interesant. Devine „la moda” 🙂
Salutari CINEFILE tuturor 🙂
ps: Ce am scris pe facebook scriu si aici: mi-as dori mai multe filme italienesti in cinematografele din Romania.
Pai, pe ideea ca in 21 e sfarsitul lumii, daca mai si crezi in asa ceva(culmea!), nu-l lansezi in ziua aia pt ca un apuca nimeni sa-ti vada opera de arta. Eventual o zi-doua inainte. Dar imi scapa si mie de ce nu s-a facut asa ceva. 2012…mi s-a parut mai putin vin lungit cu multa apa.
Na, pe 20 decembrie eventual. Dar ca si idee: in preajma acelei date 🙂