De cine ne ascundem ?

Urmaresc cu atentie dezbaterile legate de camerele de supraveghere. Fie ca vorbim de cele de pe net, fie ca vorbim de cele din presa clasica. Ori chiar dezbaterile din viata de zi cu zi, din fata unui pahar cu suc (de hamei).

Camerele de supraveghere sunt considerate daunatoare. Cica atenteaza la intimitatea unei persoane. Aici ma refer atat la cele de pe strada, cat si la cele din diverse institutii. Si ma refer in special la scoli. Nu e bine cica sa stie altcineva, oricare ar fi acela, ce se intampla cu tine. Nu e bine sa se stie ca tu la ora x din ziua y te plimbai pe Bulevardul Magheru. E interzis.

Ca de fiecare data, eu sunt gica-contra. Dar la modul fanatic. Gica-contra pana la capat. Asadar, sa ma iau pe mine exemplu:

1. Sunt pe strada, merg pe strada. Vorbesc la telefon. Cine ma poate suna? Pai:
– un amic sa ma invite la o bere/un film/orice altceva;
– un blogger sa ma anunte de cine stie ce oferta blogosferica, ori rezultat blogosferic la concursuri;
– un coleg de facultate/master/doctorat, sa ma anunte cine stie ce noutati;
– parintii, sa ma anunte ori sa ma intrebe diverse.
Nu sunt pe aceasta lista nici atentate la adresa presedintelui, nici secrete de stat. In cazul in care, prin absurd, presupunem ca acea camera ar fi cu sunet, ar putea afla toate astea. Si totusi, in cele mai multe cazuri sunt fara. Si totusi, ar afla doar jumatate din convorbire. Si totusi, de ce dracu’ am vorbi chestii asa serioase si secrete PE STRADA? Strada e spatiul public.

Daca nu e vorba de sunet, continui rationamentul. Eu merg pe strada. Toata lumea ma vede. Merg la cinema. Apoi merg la facultate. Apoi merg la o carciuma. Ok, ce am facut rau. De cine ne ascundem deci?

Intr-o institutie, TOT PUBLICA, lucrurile stau la fel. Sunt intr-o scoala. Eu ca elev, eu ca student (scoala in sens larg deci), eu ca profesor/indrumator. Eu ca vizitator. Ce fac acolo? Ma duc sa violez vreo fata (ori poate vreun baiat)? Ma duc sa dau spaga vreunui profesor? Ce fac/facem atat de secret? De cine ne ascundem ?

Merg mai departe si spun: intre o scoala cu camere de supraveghere si una fara, as prefera-o pe prima. Si pentru mine, si pentru copilul meu, cand va exista acesta. Va fi siguranta mai mare. La fel si pe strada. Eu nu urasc camerele de supraveghere. Nu, dimpotriva: ma fac sa ma simt in siguranta. Ca mai am momente de nebunie in care ma stramb la ele e altceva.

Daca mi-as instala asa ceva acasa? BINEINTELES! Mai ales la o casa cu curte. Nu neaparat ca as supecta-o pe nevasta. Dimpotriva, ca sa am grija de ea.Ca daca se intampla ceva, sa stiu si eu. Nu sa vin acasa si sa aflu socat ca nevasta a disparut. Sau ca mi-a fost jefuita casa. De altfel, cred ca decizia de a instala o camera de supraveghere in casa ar trebui luata de comun acord. Si ar trebui luata . Cat mai repede.

In acest sens, exista camere Edimax , foarte utile. Nu le-am folosit, nu am nicio experienta reala si fizica cu ele, dar imi sunt foarte utile. Prefer oricand o casa supravegheata, indiferent unde s-ar duce acele inregistrari, uneia nesupravegheate.

Repet totusi: de cine ne ascundem ?

Iar paradoxul este ca cel mai mult se plang bloggerii, adica acele persoane care-si castiga existenta din faptul ca-si fac publice actiunile. Ei vor sa arate cat de deschisi sunt, se lauda si iau bani din asta, si apoi se plang ca e „big brother” pe strada. Este vreo logica in asta?

Mentionez ca articolul fu scris pentru Super-blog, dar demult imi doream sa scriu pe tema asta. Intr-o forma sau alta, ideile acestea oricum le-am mai exprimat, fie scris, fie oral.

Salutari BLOGOSFERICE tuturor!