Sa te bucuri de moartea cuiva pare absurd, cinic, inuman pentru multi. Si pentru mine. Nu ma bucur de moartea nimanui, vreau sa cred despre mine ca-s om. Insa nu neg ca mai demult gandeam altfel. De-ale tineretii valuri…
Totusi, sa te bucuri de moartea cuiva poate avea sens uneori. Sa dau ca exemplu politicienii, caci este la moda subiectul datorita ori din cauza trecerii in nefiinta a fostului presedinte Ion Iliescu.
Asadar, avea sens sa-i doresti moartea lui Iliescu atunci cand el era in functie. Aveai impresia ca daca moare atunci, in ziua aia ori in ziua urmatoare, vei scapa de el, deci viata ta va fi mai buna. Aveai impresia politica scapa de un om malefic, un om cu o influenta nefasta.
Insa in ziua mortii sale, Iliescu avea 95 de ani si nu mai avea niciun fel de influenta in politica. Ma ajuta pe mine in vreun moartea lui? Imi aduce vreun ban? Ma face sa traiesc mai bine?
Daca nu, atunci de ce m-as bucura de ea?
Ca sa rezum tot ce am zis mai sus, sa te bucuri de moartea cuiva are sens doar atunci cand moartea aia iti aduce tie ceva. Acel ceva poate fi ceva iluzoriu, de exemplu moartea presedintelui in functie nu-ti aduce tot timpul bunastare. Uneori e fix contrariul. Dar macar iti aduce iluzia unei vieti mai bune. O minima speranta.
Nu indemn pe nimeni sa omoare. Nicidecum. Eu vorbesc aici despre oamenii „normali”, „nepenali”, care DOAR se bucura de moartea cuiva, fara sa actioneze in vreun fel pentru indeplinirea dorintei lor.
Sa revin la ce spuneam initial. Voi mai da un exemplu, pe care il voi denumi generic „injuraturi”. Unii folosesc sintagma „mori”, altii o detaliaza, dorind si ceva chinuri bonus. Nu stiu cat de mult isi doresc de fapt moartea acelor persoane, insa stiu ca suna oribil acele injuraturi. Nu stiu daca au vreun efect, eu nu cred in blesteme, nu la modul asta, insa eu le evit.
Asa cum evit sa spun MORI in gluma, asa cum o fac unii. Care unii se cred cu simtul umorului. Ma rog, intelegem lucruri diferite prin umor.
Mai dau un exemplu: elevii si studentii care doresc moartea unui profesor. Am intalnit de multe ori aceasta situatie. Si-n liceu, si-n facultate. Fara sa intru in detalii, chiar si eu am cazut candva in aceasta patima. Am dorit, nu-mi dau seama cat de mult, moartea unui profesor. Nu am avut ocazia sa dovedesc daca ma bucur sau nu, insa la nervi chiar am spus, si nu o data, ca asta ii doresc.
Legat de acest lucru, trebuie sa va spun o chestie pe care o zicea o profa (chiar daca n-am auzit-o eu, ci o prietena care ulterior mi-a povestit): N-are rost sa-mi doriti raul, sa-mi doriti sa fiu inlocuita. Fiecare facultate are cel mai bun, bland profesor, dar si cel mai rau, cel mai al dracu, cel mai exigent profesor. Daca n-as fi eu ar fi altul. Ideea e ca intr-o facultate sa nu fie foarte multi dintr-un fel si foarte putini din celalalt.
Eu abia la a doua facultate am constientizat acest lucru. Acolo n-am mai dispretuit pe nimeni, chiar daca am dat de 6 ori un examen. Pe care l-am platit de 5 ori, caci eram la o universitate particulara (Drept la Dimitrie Cantemir).
Sa urasti pe cineva este sanatos. Sa recunosti asta este o dovada de sinceritate. Insa ura trebuie sa aiba o limita. De pilda, ar trebui sa te bucuri ca un profesor care tie iti era antipatic, pe care-l considerai nedrept, a fost dat afara. Ori s-a pensionat. Oricum, ca nu mai preda.
La fel, ar trebui sa te bucuri ca unui fost coleg ori foste colege, despre care aveai o parere proasta, ii merge rau din punct de vedere profesional. Da, o persoana lipsita de caracter are probleme, pentru ca s-au prins si altii de ce fel de om este. Bucuria este logica, fireasca, normala.
Dar sa te bucuri de moartea cuiva este total gresit. Total ilogic. Deloc rational. Mai ales daca vorbim despre o moarte care nu-ti aduce nimic. Este o expresie romaneasca, foarte potrivita in acest context: El nu traieste zilele tale. Asa ca nu ar trebui sa te bucuri de moartea lui/ei, chiar daca nu vei plange cu lacrimi de crocodil. Nu te pune nimeni sa plangi, insa accepta ideea ca bucuria este absurda. Ilogica. Ori, daca tot te bucuri, macar fa-o pe ascuns. Pe muteste. Nu te lauda cu asta. Nu este ceva cu care ar trebui sa te mandresti.
ps: Ca sa raspund la intrebarile din titlu, sintetizez: De ce sa te bucuri de moartea cuiva? Pentru ca avea moarte iti aduce ceva. Cand sa te bucuri de moartea cuiva? Atunci cand ea conteaza, cand ea te afecteaza. Nu te indemn sa faci asta, e partial gresit si atunci, dar in aceste situatii te inteleg. Pot empatiza cu tine.
ps2: Mai inteleg sa te bucuri de moartea cuiva care face rau altora, nu neaparat tie. Sa te bucuri de moartea cuiva unui criminal in serie, a unui pedofil. Insa, atentie, sa te bucuri de moartea cuiva care reprezenta un pericol, care daca ar mai fi trait ar mai fi putut ucide. Altfel, sa te bucuri de moartea cuiva care nu ar mai putea face rau nimanui mi se pare gresit!