De ce romanii mananca peste tot sarmale? Despre sarmale, obiectiv.

Mie nu-mi place sa mananc sarmale. Nu-mi displac, obiectiv vorbind ele pot fi bune. Nitica mamaliga, ceva ardei iute, este o combinatie decenta.

Daaaar … si aici urmeaza o tona de daruri:

  • Nu am dat niciodata bani pe sarmale la restaurante. Chiar nu-s curios cum face bucatarul X sarmale si daca acestea-s mai bune decat in partea cealalta.
  • Nu inteleg de ce acelasi fel de mancare, sarmale, se serveste si la evenimente teoretic fericite, nunti si botezuri, dar si evenimente negative, parastase.
  • Iar la parastase se servesc sarmale chiar si daca acea pomana pica-n post. Caci romanul a inventat o tona de retete de sarmale de post: cu ciuperci, cu orez si nuci, cu soia. Orice, numa’ sarma sa fie.
  • Exista si sarmale in foi de vita. Nu ai varza, s-a acrit prea mult, nu e buna, nu-ti prieste la stomac varza … nu-i bai: poti face/consuma sarmale in foi de vita.
  • Nu inteleg de ce la restaurante ele se vand doar la portie. Niciodata nu poti lua una singura ori, na, doua sarmale. Nu, parc-ar fi scris, undeva sus, ori poate-n Biblie (cu indicatii tot de sus), ca trebuie sa mananci minimum 3 sarmale. Uneori chiar mai multe.
  • Putini romani stiu ca acest cuvant, sarmale, are si singular. Sarma/sarmaua. Multi au impresia ca nu are singular pentru ca in vorbirea curenta folosesc cuvantul DOAR la plural. Chiar si cand te duci acasa la cineva si esti servit cu sarmale, daca mai ceri, ca ti-e foame, nu vei cere nicioata O SINGURA sarma. E rusinos. Musai vei cere MAI MULTE!

Atunci cand iti place o mancare, iti place nu doar gustul ei, ci si lucrurile cu care este ea asociata. Eu asociez mancarea numita sarmale cu nunti, botezuri si inmormantari. Ultimele, in mod cert, sunt un eveniment nefericit. Nu ma duc de placere la el, nimeni n-o face. Doar ca eu consider si primele 2 evenimente tot nefericite. Tot tragice.

Unul dintre cele mai naspa lucruri la o nunta este meniul. Cu acest preparat minunat, numit sarmale, la loc de cinste. Poti alterna aperitivul, friptura, poti da sau nu peste, poti da diverse deserturi, tort, inghetata. Ce vrei tu poti alterna, te poti dovedi creativ in orice privinta, cu o singura conditie: nu te iei de sarmale. Pe alea nu le scoti din meniu. Nu ai voie.

Caci ele sunt inclusiv principalul termen de comparatie. Nunta lui X a fost mai buna decat nunta lui Y pentru ca au avut sarmale mai bune.

Serios, eu am auzit mai demult o astfel de comparatie. Nu fusesem la niciuna dintre nuntile invocate, dar am reusit sa aud: “Da, n-a fost o friptura cine stie ce, desertul a fost slabut, dar au fost NISTE SARMALE de-ti lingeai degetele. Alea au compensat totul. La cealalta nunta, a lu cutare, a fost per total o mancare mai buna, da’ degeaba, ca au fost sarmale proaste. Era bucatar d-ala tanar, nou, stia sa faca mancaruri moderne, d-astea clasice gen sarmale nu stia. Si e pacat, ca era la nunta, nu la onomastica vreunui tanar.” (am citat din memorie)

Daca am boala pe nunti si refuz pe banda invitatii, sa stiti ca portia de sarmale ca etalon este unul dintre motive. Nu, nu singurul, nici macar PRINCIPALUL motiv, doar ca-i unul dintre ele.

De fapt, acea portie de sarmale este tot un efect: un efect al unei mentalitati, al unui conformism extrem si, pe alocuri, gretos.

Fix din cauza acestor asocieri, creierul meu este setat sa nu aprecieze foarte mult o portie de sarmale. Sunt comestibile, au gust relativ bun, dar, la modul serios, nu-mi va face pofta niciodata o persoana care mananca sarmale in fata mea. Daca mananca multe alte chestii, romanesti sau internationale, imi face pofta. In functie de starea mea, imi poate face pofta inclusiv un banal strudel cu mere ori o merdenea de 2 lei. Dar, serios, o portie de sarmale nu. Niciodata.

Comments

comments

Ai ceva de zis? Vorbeste ACUM sau TACI PE VECI !