De ce nu as putea fi niciodata ghostwriter (scriitor fantoma)!

Notiunea de ghostwriter (scriitor fantoma) este de esenta literara, desemnand acel autor din umbra, care este platit sa scrie texte pe care altii si le vor asuma.

Practic, sunt persoane celebre care-si scriu autobiografia, procesul creatiei cazand in seama unui ghostwriter. Acesta scrie ca si cum ar fi perspectiva celebritatii. Intra in pielea acelei persoane complet. Este un fel de proces de dedublare.

Lucru pe care eu nu l-as putea face in veci. De ani de zile am ajuns la concluzia asta. Vreau sa dau 5 exemple, 5 momente in care am constatat ca nu as putea fi ghostwriter (ma rog, momentele ziceau altceva, dar concluzia este aceeasi):

Eram prin facultatea de sociologie, candva la master. La noi la sociologie multe note se dadeau pe referate, proiecte ori eseuri. Ceea ce faceam noi, studentii, se chema „reciclare de referat”. Un referat dat la o materie putea fi dat, in forma initiala ori usor modificat, si la o alta. Eu eram expert in asa ceva, reusisem performanta sa dau fragmente din lucrarea de licenta la 3 materii de la master. Oricum, ideea e ca la un moment dat, in anul 1 de master, o colega imi cere un referat pe care eu il facusem in anul 2 sau 3. Eram la mastere diferite, acel referat nu mai putea fi oricum folosit. Cu toate astea, i-am zis sa nu il dea, doar sa se ajute de el, sa se inspire. Colega asta a mea imi raspunde razand: Emile, referatele tale nu pot fi date/prezentate de altcineva, au amprenta ta unica pe ele. Pe moment am ras, insa mi-a ramas in minte chestia si ulterior mi-am dat seama cat de importanta este. Nu eram mare blogger, eram la inceput de tot, insa ulterior chestia asta mi-a folosit.
A doua chestie s-a intamplat cronologic inaintea acesteia. Eram prin anul 2 sau 3 de facultate. Deci 2007-2008. Nu mai stiu exact cum se chema materia, insa tin minte profa in cauza. Nu-i dau numele, desi oricum nu o am la suflet. N-am avut-o niciodata. Cert este ca la un moment dat spune despre un eseu scris de mine ca, citez din memorie: Este bun de Academia Catavencu, nicidecum nu este unul stiintific, sociologic. Totusi, ea a admis ca este bine scris si ca are amprenta mea personala. De acea data m-am enervat, insa ulterior mi-am dat seama ca si asta era ceva important, relevant. Ceva de care m-as putea agata, folosi ulterior.
A treia faza implica o alta bloggerita. Nici ei nu-i voi da numele. Cert este ca ea INITIAL nu avea un blog al ei. Scria cand la mine, cand la un alt amic, cand pe un site de recenzii de filme. Faza este ca daca luai 3 articole de-ale ei, le puneai in word si nu scriai autorul nu se prindea nimeni ca-s scrise de aceeasi persoana. In cazul meu lucrurile erau si sunt clare: daca iau acum 5 articole, de pe 5 bloguri diferite de-ale mele, ori chiar guest-posturi scrise la altii, le pun in word, eventual tai partea in care ma prezint (la guest-posturi), si le dau la 10 persoane, toate se vor prinde ca e acelasi autor. Daca m-au mai citit candva se vor prinde ca este vorba despre mine. Am amprenta mea unica, inconfundabila. Si ma mandresc cu asta. Apropo, bloggerita de care ziceam este zodia gemenilor.
La finalul unui concurs blogosferic, irelevant care, castigatoarea editiei din acel an a dezvaluit la microfonul galei acelui concurs care a fost secretul ei: ea a ignorat orice stil al ei, pe care-l avea, si a incercat sa intre in pielea fiecarui sponsor, a incercat sa-si dea seama ce vrea fiecare sponsor, sa scrie articolele in functie de cum vrea fiecare „jurat” in parte. Pentru cine nu stie, acel concurs consta in mai multe probe (20 sau mai multe), fiecare proba fiind data de un sponsor. Exista o cerinta, exista un deadline, pentru ca apoi fiecare articol sa fie notat, sa primeasca un punctaj. Secretul ei a fost unul castigator, insa eu am concluzionat, pentru a patra oara, ca nu as fi capabil de asa ceva. Ma rog, nici nu-mi propun, dar probabil nici daca as face-o nu as reusi.
Ajung la punctul 5, la cel legat de scandalul in care a fost implicat celebrul Vasi Radulescu. Nota bene: mi-a fost din start antipatic. Am mirosit ca e ceva suspect acolo. Pentru cine nu stie, omul s-a aparat sustinand ca nu a scris el acele articole plagiate, ci a platit niste tipe cu 10 lei/articol. Multi au sarit ca arsi, sustinand ca suma aceea este jignitoare. Lucru cu care sunt de acord, nu neg asta, insa problema mea este alta: atat in acel caz, cat si in altele (mai am prieteni care scriu articole de genul), constat ca nu as fi capabil de asa ceva. Daca eu m-as apuca sa scriu pe un site, indiferent de nisa lui, cineva tot s-ar prinde ca-s eu. NU SUNT CAPABIL sa scriu altfel. Ok, ele plagiau, copiau, traduceau de pe net, insa chiar si asa eu cred ca mi-as pune amprenta. Ma rog, nu e chiar o problema. Dimpotriva.

Apropo, acest articol este in draft de aproape un an. Initial fusese gandit sa aiba doar primele 3 puncte. Al patrulea mi-a venit ulterior, desi faza in cauza e de ceva ani, iar scandalul de la punctul 5 este proaspat.

Ideea este ca mi-am inceput cariera mea scriitoriceasca, om vedea cum va continua ea, asa ca ma gandesc din ce in ce mai des la ea. Si la diversele tipuri de scriitori. Cineva mi-a spus, mi-a sugerat, ca as putea incerca sa fiu ghostwriter, cica se cauta.

Ma rog, biografiile nu sunt singurele vizate de angajarea unui ghostwriter. Dar ideea ramane: nu as putea intra in pielea altcuiva complet, sa scriu ca si cum as fi el. E ceva ce nu pot face.

Si, sincer sa fiu, daca acum spun ca NU POT inseamna si ca NU VREAU sa incerc. Da, ghostwriter tai de pe lista. Prefer sa raman eu, sa imi pastrez autenticitatea. Oricate advertoriale as scrie si oricat de dubioase ar fi temele, raman EU, Emil Calinescu, imi asum ce scriu, si bunele, si relele, si merg mai departe. Daca cineva ma vrea scriitor, ma vede astfel, sa stie ca eu pot scrie doar ca Emil Calinescu. Ii las pe altii sa se ascunda, sa scrie din umbra. Nu e nicio rusine sa faca asta, este ceva perfect legal. Moral nu pot spune ca este, cel putin conform moralitatii MELE. Insa fiecare are PROPRIILE norme morale!