Cum poate SA ITI PLACA RAZBOIUL?!

Cum poate SA ITI PLACA RAZBOIUL poate parea o intrebare absurda, ilogica. Pare un truism pentru unii, pare un lucru de la sine inteles.

Cine ar putea adora atrocitatile razboiului? Cui i-ar putea placea imaginile aproape apocaliptice, cu o tara distrusa de razboi, facuta praf si pulbere? Ucraina este, in acest moment, o tara distrusa sistematic, pas cu pas.

Daca se intreaba cineva de ce Armata Rusa nu inainteaza, nu „cucereste”, raspunsul este fix acesta: ea isi doreste sa distruga cat mai mult: atat oameni, cat mai ales cladiri, deopotriva militare si civile.

As putea, deci, sa apreciez vreodata vreo armata si vreun stat care isi doresc pur si simplu SA DISTRUGA? Nu sa cucereasca, nu sa rastoarne un guvern, nu sa preia resurse, ci sa DISTRUGA. Pur si simplu sa distruga.

Sunt tolerant in privinta multor opinii. Pot accepta chiar si opiniile contrare, aparent pro-ruse, cele care sustin ca Ucraina are partea ei de vina in acest conflict. Nu trebuie sa fiu de acord cu ele, spun doar ca pot accepta existenta lor si-i pot intelege pe cei care cred in ele. Empatizez cu ei, nu ar trebui sa fie o rusine, o problema, sa ai o opinie contrara fata de majoritate. Poti analiza din multe unghiuri Ucraina si situatia de acolo, nu trebuie neaparat sa fiu de acord cu toate analizele. E chiar ok sa NU fiu de acord cu multe dintre ele. Pe asta se bazeaza democratia.

Nu pot, insa, concepe, cum poate sa iti placa razboiul? Nu pot concepe cum ai putea fi de acord cu el? Dupa mine, ca om care n-a trait razboaie, care le stie doar de la tv (cele desfasurate in perioada vietii mele) ori din cartile de istorie, razboaiele ar trebui sa apartina trecutului. Ar trebui sa avansam ca umanitate nu concepand arme din ce in ce mai sofisticate si mai distrugatoare, ci facand in asa fel incat sa evitam razboiul. In loc sa concepem arme, ar trebui sa inventam modalitati prin care putem hrani mai multi oameni, prin care putem convietui din ce in ce mai multi pe un teritoriu total care nu se poate nicicum mari.

Nu inteleg cum ar putea sa nu impresioneze imaginile de acolo. Nu inteleg cum ai putea sa nu empatizezi cu oamenii care pleaca unde vad cu ochii, care nu mai au aproape nimic, care isi abandoneaza toata agoniseala pentru a mai putea TRAI.

Unii vorbesc cu inflacarare despre razboi. Inteleg ca se pricep la el, ca sunt militari. Insa nu pot concepe ideea in sine, sa-ti placa razboiul.

Da, exista medici legisti, medici extrem de utili in societate. Nu pot da cu pietre intr-un astfel de medic, a invatat o gramada, stie o gramada, face un lucru pe care putini il pot face. Insa NU II PLACE. Serios, NU ii place. Daca-i place inseamna ca e defect. Nu are cum sa-ti placa.

Da, exista diverse mecanisme de aparare psihologica, mecanisme prin care sa te autosugestionezi ca faci ceva misto. Sa faci haz de necaz, intr-o varianta complet bolnava.

In diversele carti pe care le-am citit, respectiv multele filme pe care le-am vazut, am intalnit astfel de legisti. Atunci cand cartea este de fictiune nu am vreo problema. La fel si-n cazul filmului. Am intalnit, evident, si soldati care adora sa fie pe campul de lupta. Care iubesc razboiul. Care nu se regasesc pe timp de pace, care-si gasesc sens propriei existente doar pe campul de lupta. Ii pot intelege, pot empatiza si cu ei, insa doar cu aceia care AU FOST pe un camp de lupta, care s-au intors de acolo complet dereglati.

Nu cu ei am o problema, ci cu cei care i-au trimis. Si, mai ales, cu cei care i-au incurajat pe cei dinainte sa-i trimita.

Caci as putea face pariu pe cat vreti voi ca cetateanul rus de rand este de acord cu razboiul. Cand zic cetateanul de rand, ma refer ca la un eventual sondaj de opinie, unul pe bune, peste 50% ar fi de acord.

Problema mea este ca avem razboinici si dincolo, in Occidentul atat de civilizat. Oamenii protestau in SUA impotriva Razboiului din Vietnam, insa erau oameni care doreau continuarea acestuia. Asa cum au fost oameni care erau de acord cu bombardarea Yougoslaviei, cu invaziile din irak, Afganistan si Libia ori cu atacarea Serbiei.

Diferentele dintre aceste razboaie nu sunt subiectul acestui articol. Problema este, de fapt, ca anii 90, atat de prosperi si linistiti cum au parut pentru unii, ca de altfel si anii 2000 ori 2010, au avut si ei parte de razboaie. Opinia publica nu s-a opus lor. In SUA, de pilda, decidentii erau trasi la raspundere nu pentru numarul urias de sarbi ucisi de bombardamente, ci pentru numarul (prea mare, in opinia lor) de piloti AMERICANI care si-au pierdut viata. Deci viata lor e mai putin importanta decat viata alor nostri.

Unii se uitau la razboi ca la un film, credeau ca e joc electronic. LE PLACEA. Evident, astfel de persoane exista si acum.

Multe dintre aceste persoane sunt speriate acum de razboi, insa nu pentru ca in el mor oameni, ci pentru ca I-AR PUTEA AFECTA SI PE EI. Da, atat de cinici sunt unii.

Razboiul altora e neinteresant, razboiul in care ai putea fi implicat e grav, e ceva de neconceput.

Iar integrarea in NATO, draguta de ea, a fost utila pentru ca te proteja de razboi, iti dadea o plasa de siguranta. In urma ei, ai DREPTUL sa fii aparat, insa in opinia unora ai ZERO OBLIGATII. Fac pariu ca daca maine Rusia ar ataca fie Polonia, fie Bulgaria, fie vreun stat baltic membru NATO, ar exista romani care ar cere neinterventia statului nostru. Nu are treaba cu noi, are treaba cu ei.

Nu, nu eram fan al Ucrainei ca stat. Nici al conducatorilor ei. Daca ei actioneaza sau nu bine nu ma pronunt AICI, am blogul politic unde comentez DISTRUGEREA barbara a Ucrainei.

Insa nu pot fi de acord cu ideea de razboi. Si nu, nu-i pot intelege pe cei care APRECIAZA razboiul si IL APLAUDA, IL INCURAJEAZA.

Cum poate SA ITI PLACA RAZBOIUL?! Cat de (ne)om trebuie sa fie o persoana ca sa aprecieze asa ceva? Serios intreb, poate-s eu defect si PREA sensibil, desi pana acum mi se reprosa contrariul (cel mai recent atunci cand unii mi-au reprosat ca ma duc la teatru in perioada asta tulbure). (poza cover e luata de pe Impact.ro)