Cum ne influenteaza cultura. Teatru, film, carti.

De multe ori sunt acuzat ca-s prea putin tolerant. Nu imi plac cei diferiti de mine, indiferent in ce mod sunt ei diferiti. Ca acum, la aproape 30 de ani, sunt mai tolerant decat eram acum 7 ani este un adevar.

Acum, o discutie, deloc separata de paragraful de mai sus, este cea despre PERSONAJE. Aici pun laolalta cartile, filmele si spectacolele de teatru. Tot timpul mi-a placut sa vad o poveste cu un PERSONAJ, indiferent ca vorbim de personaje pozitive sau negative. E drept, prefer tipul de filme unde nu avem personaje pozitive si negative, ci acele filme unde avem oameni, unde fiecare spectator alege, in functie de propriile conceptii.

Eh, acum, luand in considerare primul paragraf, imaginati-va ca, uneori, personajele pe care le intalnesc sunt din categoria celor pe care nu le tolerez. E drept, vorbim de nuante: nu tolerez poate insemna nu inteleg ori nu pot empatiza. Diferenta este, uneori, minora.

Sa va dau 3 exemple:

Incep cu filmul Daneza, pe care multi il considera exceptional. Pe mine pur si simplu m-a lasat rece, nu voi putea empatiza in veci cu un transsexual. Eram de-a dreptul socat de ce vedeam in film iar, la final (#SpoilerAlert) am zis ca finalul are Happy End. O gluma oribila, macabra, de bucurat nu am cum sa ma bucur, cu toate astea nu pot varsa nici macar o lacrima. Nu l-a pus nimeni sa-si faca acele operatii.

Continui cu un spectacol de teatru vazut de 2 ori: Masculin/Feminin. Aici lucrurile erau mai simple: nu trebuia sa plang, trebuia sa rad, sa ma bucur de spectacol, de glumele sale, de replicile personajelor. Nu era nimic socant, nu-ti intorcea nimic stomacul pe dos. Subiectul e asemanator (#SpoilerAlert si aici): un cuplu aparent banal se intalneste intr-o seara, fiecare avand ceva de comunicat celuilalt. Ea vrea sa-i spuna lui ca e gravida, el vrea sa-i spuna ei ca … vrea sa devina femeie. Umor de buna calitate, te bucuri de spectacol, insa cam atat. In cazul meu.

Acum vine exemplul contrar, filmul care a reusit sa ma faca sa empatizez cu personajele desi nu sunt nici pe departe de acord cu ce fac ele. Filmul este Ilegitim, el fiind cauza acestui articol. Pentru doritori, el e disponibil pe Hbo Go, il recomand cu caldura. Link-ul de mai sus este catre recenzia facuta pe Cinemil in primavara.

Acum, sa va spun care e problema: in film se vorbeste despre incest. Nu direct, problema incestului este doar una dintre probleme, mai sunt si altele. Poate d-aia l-am apreciat, ca nu ni se impune vreo opinie, nu ni se impune sa empatizam cu cineva (cum e in cazul Daneza).

Pe scurt: o familie complet disfunctionala, tatal vaduv si ai sai copii, printre care 2 frati gemeni (el si ea) care fac sex constant si care, ulterior, vor avea un copil. Tatal era medic si pe vremuri punea in aplicare celebrul decret (adica se opunea, cu toate puterile, avorturilor: medical, legal, personal).

Fix cum va ziceam: toate personajele sunt OAMENI, au calitati si defecte, publicul spectator alege cine e cel bun si cine e cel rau.

For some reason, am empatizat cu cei 2 frati si cu drama lor. Ma rog, motivul este de natura cinematografica: cei 2 sunt FOARTE bine interpretati si, cumva, filmul m-a facut sa traiesc alaturi de ei.

Pe de alta parte, filmul acesta nu ma face sa fiu de acord cu incestul. Sau, ma rog, vorba unui amic, acum un film, maine un spectacol de teatru, poimaine o carte.

Eh, fix aici voiam sa ajung (greu am mai ajuns). Cum ne influenteaza cultura? Daca vedem constant filme care ne inoculeaza ideea ca aceste comportamente sunt normale, oare chiar ajungem sa le consideram astfel? Oare daca as mai vedea zece filme cu incest, la fel de bine facute precum Ilegitim, voi ajunge sa fiu de acord cu incestul? Sau, ma rog, matematic vorbind, cate filme sunt necesare pentru a-mi schimba opinia?

In final, o singura precizare: acest articol nu este adresat celor care nu au nicio parere. Nu vorbesc cu cei care nu spun nimic de teama sa nu supere ori cu cei care spun doar ce spune majoritatea. Vorbesc despre posesorii de cap, cei care-l folosesc si care sunt in stare sa emita propriile judecati. Nu vreau argumente universal valabile, gen fiecare om e diferit, sa nu-i judecam pe altii. Vreau argumente clare si precise privitoare la influenta culturii in general. Vreau argumente pro ori contra incestului. Repet: produse de voi, nu spuse din carti.

Cum ne influenteaza cultura si cat de bine este sa ne lasam influentati de ea? In fond, nu e periculos ca niste filme, bine construite, bine regizate, bine interpretate, sa se joace cu mintea ta? Manipularea, directa ori indirecta, nu este periculoasa? Pana sa astept raspunsurile voastre, zic sa mai vad inca o data filmul Ilegitim. Nu d-alta, dar poate dupa a treia vizionare sterg de tot acest articol (glumesc, nu-l sterg, dar e posibil sa nu mai fiu deloc de acord cu el). Salutari ILEGITIME tuturor!