Cum ne alegem cabinetul stomatologic? De ce mergem la cabinetul X si nu la cabinetul Y? Care sunt criteriile si care AR TREBUI sa fie criteriile. SI care sunt CRITERIILE MELE.
Sa vedem pe rand.
Intai si intai, cum ne alegem cabinetul stomatologic:
1. De cele mai multe ori, lumea merge la primul cabinet intalnit in drum (fie langa casa, fie langa servici). Stai in Pantelimon, te duci in Pantelimon. Sau, daca muncesti in Pipera, vei alege un cabinet stomatologic din Pipera. Lenea e un cuvant dur, de multe ori motivele sunt, oficial, altele. Pot merge imediat dupa munca sau inainte de munca (sau chiar in pauza, daca nu dureaza mult). De asemenea, in weekend, de ce sa mai pierd alte 2 ore pe drum cand am cabinet stomatologic langa casa?
2. Alte ori, se merge pe recomandari personale. Daca ai probleme cu dintii, iti intrebi prietenii, vecinii, rudele si cunoscutii si afli unde au mers ei. Vei afla despre 3-4 medici foarte buni, insa uneori vei fi surprins sa constati ca laudele vecinilor nu se potrivesc deloc cu realitatea. Deh, important este si in cine ai incredere…
3. De multe ori cunosti chiar tu un medic dentist sau altul. Varianta asta o prefer si eu, desi are si ea destule dezavantaje… Revin.
4. Pretul este si el un criteriu. Intr-un cabinet extractia este 200 de lei, fata de 70 cat este la altul. Daca o extractie este 200, oare cat o fi un implant dentar? Te va usca la buzunar…
5. Experienta personala primeaza de multe ori. Si aici avem o situatie speciala: voucherele de pe net. Este plin internetul de vouchere promotionale la diverse cabinete stomatologice. Cum actioneaza unii? Pai simplu: prin toate voucherele cu pricina si viziteaza acel cabinet. Isi noteaza si tin minte detaliile fiecarui cabinet (inclusiv preturile), iar atunci cand au nevoie aleg unul din acele cabinete. Fix unul din alea.
Iar, mai nou, oamenii sunt atenti la multe alte chestii: cat de bine ai fost tratat, cum ti-a vorbit doctorul, cat de curat este cabinetul, cat de bine pozitionat e (nu trebuie sa fie langa casa, dar nici sa faci 10 ore pana la el; sunt preferate cabinetele apropiate statiilor de metrou)… Daca acele persoane care le frecventeaza sunt bloggeri (sau care au treaba cu social-media) pot posta pe blog sau pe facebook. Asa ca nu mai spuneti ca-i inutil sa aruncati cu vouchere pe site-urile de reduceri. Dimpotriva: atrageti un public diferit, de care insa trebuie sa aveti grija.
6. Sa fie doctor cat mai celebru, nu doar printre vecini. Cati oameni n-ati auzit spunand MA DUC LA PROFESORUL X? Daca e profesor stie el ce face…
7. Un fel de continuare a punctului 5: un cabinet despre care se vorbeste de bine pe internet. Prezenta in social-media a ajuns o conditie absolut necesara (pentru unii). Nu trebuie neaparat sa fi primit voucher de la acel cabinet, ci trebuie ca el sa existe in online si lumea sa fi comentat despre el. De bine de preferat.
8. Sunt unii si unele care se duc pentru ca le place (fizic) de doctor, respectiv de doctorita. Nu recomand sub nicio forma acest criteriu.
Care sunt criteriile MELE si ce apreciez EU la un cabinet stomatologic? Pai:
1. Eu am fost in viata mea la un singur cabinet, al unui amic (plus alte 2, unde am fost trimis pentru alte interventii). Daca nu era el probabil n-as fi fost nici acum la dentist (Desi probleme in gura aveam).
2. Bifez si chestia cu experienta personala: mi-este amic, dar am fost multumit de ce mi s-a intamplat acolo. E clar ca fiind vorba de un amic atmosfera este alta. Da, la mine conteaza ca doctorul sa nu-mi vorbeasca de sus.
Legat de asta, a trebuit sa ma duc la un cabinet pentru a-mi scoate un rest de masea care era intepenita. M-am dus la un doctor chirurg (o femeie). Femeia este o profesionista, face o treaba extraordinara. Dar mi-a displacut total atitudinea ei sictirita. Drept uramre, in acel cabinet nu voi mai calca niciodata.
3. Acest amic va pleca, asa ca voi fi in cautarea unui nou stomatolog. Cum il voi alege ramane de vazut…
Cum AR TREBUI ales medicul stomatolog? Pai simplu: dupa competenta. In mod ideal, preturile ar trebui sa fie aceleasi si sa te duci fix la cel mai competent. Cum e la spitalele de stat: te duci la Fundeni sau la Municipal dupa criterii care n-au legatura cu partea comerciala. Totusi, daca tot au intrat cabinetele in concurenta, mi-ar placea sa vad o comunicare mai buna. Sa vad chestii inovative din punctul de vedere al marketingului: programari online, aplcatii care sa-ti arate in timp real la ce pacient s-a ajuns si, estimativ, cand urmeaza sa urci pe „Scaunul electric”, sa iti ofere un feedback real si constructiv.
Nu zic ca nu se intampla, dimpotriva, as zice ca suntem pe drumul cel bun. Dar doar in privinta cabinetelor private (la stomatologie toate-s private). In spitalele de stat comunicarea cu pacientul este total deficitara.
Deci cum ne alegem cabinetul stomatologic? Eu v-am spus, acum e randul vostru 🙂 Salutari DINTOASE tuturor 🙂
ps: De ce e riscant sa te duci la medici stomatologi prieteni? Pai simplu: riscul de ati pierde un prieten daca greseste este destul de mare. Discutia e lunga, nu vreau s-o detaliez. Doar atentionez ca se poate intampla si acest lucru.
Interesant articol, in general oamenii se duc la cel mai apropiat cabinet de casa; si eu merg pe principiul asta dar inainte de a ma duce arunc un ochi pe internet pentru niste recenzii.
Eu ma duc unde imi recomanda prietenii sau unde este mai aproape, dupa primul consult imi dau seama daca imi place sau nu acel cabinet.
Nu este niciodata usor sa facem alegerea potrivita cand vine vorba de un cabinet stomatologic, trebuie si putin noroc sa pici cu cine trebuie.