Cum ma lupt cu depresia

Va zic din start: cand spun ca LUPT CU DEPRESIA nu inseamna ca SUNT depresiv. Stiu, multi ma vor acuza de titlu SEO SPAM, de click-bait, dar imi asum asta. Articolul TREBUIE sa ajunga la cat mai multi oameni, drept urmare TREBUIE sa-mi asum anumite riscuri.

Asadar, NU sunt depresiv, dar ma lupt cu depresia. Cu depresia altora, care ameninta sa ma afecteze si pe mine. Ma uit la ceilalti, cei de langa mine, invat de la ei. Invat sa NU ajung in situatia lor, MA LUPT cu cauzele care au adus depresia in casa lor.

Caci, dragii mei, medicii tot vorbesc despre preventie, PROFILAXIE, cum le place lor sa spuna, in cazul multor boli, insa foarte putini vorbesc de asa ceva in cazul depresiei. 

V-am mai povestit asta, acum va zic pe scurt: vazusem la un moment dat un studiu al unui japonez care sustinea ca principalul factor generator de cancer este stresul. Stresul genereaza o derelegare in organism, dereglare care genereaza cancerul. Care cancer se localizeaza acolo unde e o slabiciune, la fumatori localizandu-se la plamani.

Depresia si stresul nu sunt sinonime, insa dupa multi psihologi stresul prelungit provoaca depresie. Nu este, totusi, SINGURUL factor, dar este cel mai important.

Oricum ar fi, mi se pare socant ca se vorbeste mult despre prevenirea multor boli, insa in cazul depresiei si a stresului se vorbeste doar despre lupta contra lor, despre cum sa le tratezi. Aici de ce nu vorbim despre preventie?

Nu am retete pentru tratarea depresiei, nici psihologii tind sa cred ca nu au, insa cred ca pot da lectii, oferind exemplul personal, pentru PREVENIREA depresiei. Am 3 sfaturi de dat, chiar daca ele vi se vor parea absurde.

Decat sa planga MAMA, mai bine plange ma-sa

Prima oara am auzit aceasta zicala din gura unui fotbalist. Cred ca Dan Alexa, recunoscut pentru cat de dur era pe teren, a spus chestia asta. Si, credeti-ma, ar trebui folosita ca lectie de viata.

Atentie: eu nu voi indemna pe nimeni niciodata sa fie LIPSIT DE CARACTER. Sa calce pe cadavre. Sa-si lucreze pe la spate colegii, prietenii, sefii.

Eu militez, insa, pentru SINCERITATE si pentru descarcarea energiilor negative.

Nu stiu cum ar trebui VOI sa faceti, dar va zic cum actionez EU. Caci, v-am zis, nu-s specialist in domeniu, pe blog oricum nu veti gasi analize de specialitate. Insa blogurile sunt extrem de utile pentru povestirea experientelor personale.

Asadar, deseori eu postez chestii la nervi. Pe blog/uri sau pe Facebook, este irelevanta locatia. E drept, uneori aceste postari fac rau. Uneori ma iau, aparent din senin, de o persoana. Ori de mai multe. Fie in mod direct, cu nume si prenume, fie indirect, de o categorie certa de persoane. Uneori am postari dedicate, alteori rautatile sunt strecurate prin articole mai ample.

Pot face rau postarile mele? Cu siguranta da, dar pentru ZEN-ul meu e mai bine. Cunosc o gramada de oameni care au pe suflet o gramada de chestii negative. Care isi urasc colegii, sefii, dar nu pot spune asta nimanui. TREBUIE sa convietuiasca cu ei si sa-i suporte.

Eu nu ma iau niciodata de cineva care NU merita, pot ierta multe iesiri, dar daca o chestie m-a enervat indeajuns de mult, o spun IN GURA MARE (virtuala ori reala). Ma simt MULT mai bine ulterior si asta-i cel mai important.

Am avut ceva de spus, am spus, nu am pastrat in mine chestiunea in cauza.

Mi s-a intamplat chiar sa fiu intrebat daca mai imi amintesc MIZERIA POSTATA DE TINE ACUM 5 ANI… Am raspuns sincer NU STIU. Deseori postez o chestie, ma descarc, ma simt mai bine, si imi sterg totul din minte. Imi propun sa fac asta si asa va sfatuiesc si pe voi sa faceti.

Cei care va spun sa trageti aer in piept, sa evitati folosirea cuvantului NU si sa fiti vesnic pozitivi omit un lucru esential. Ceea ce fac ei in mintea voastra romanii caracterizeaza prin ASCUNDEREA GUNOIULUI SUB PRES. Aveti ganduri negative? Scuipati-le. Dati-le afara. Uneori acest lucru trebuie facut in fata altora. Uneori simti nevoia sa injuri, sa spui parerea ta SINCERA despre un fenomen, un om ori un grup de oameni, drept urmare CEL MAI BUN lucru pe care-l poti face este sa spui acea parere.

Da, unii-ti vor spune ca nu e in interesul tau. Ca nu-ti va aduce beneficii. Ca te vei certa aiurea cu cineva. Teoretic da. Economic e corect.

Doar ca PSIHOLOGIC vorbind, chestiile alea raman in voi. Si nu stiu daca ati intalnit situatiile, dar eu da: o persoana se intalneste cu o alta si-i reproseaza chestii de acum 1 luna, de acum 3 luni, de acum 1 an, de acum 5 ani. Pur si simplu le-a pastrat in el pentru ca fusese indemnat sa le pastreze in el. E DRAMATIC si nu e deloc bine.

Cand un prieten rade, razi cu el. Cand un prieten plange, razi de el!

Bine, nu e chiar ok sa razi de necazurile omului. Si nu va sfatuiesc sa faceti asta. Desi, credeti-ma, uneori nu e un lucru deloc rau (imediat va zic de ce).

Dar va spun sincer ca multi prieteni de-ai mei ma vad ca pe acel om (blogger, om, multi inca fac confuzia) care-i poate scoate din starea de cacat in care sunt. Cum fac asta? Le rascolesc cacatul? Le spun ca, intr-adevar, ei au o viata de cacat si ca au toate motivele sa planga? Nicidecum!

Ii angrenez in cu totul alte activitati. Ii iau la o comedie proasta, tampa, dar una la care rasul este molipsitor, este medicament. Fac cu ei glume extrem de dubioase, de cele mai multe ori pe seama altora si mai ales a mea. Uneori, chiar pe seama lor.

E o legenda misto, care-mi place enorm de mult. Nu stiu cat de adevarata este. O gluma extrem de dubioasa si de amuzanta deopotriva suna cam asa:

Ce cauta un ciung in oras?
Un magazin de second-hand.

Legenda spune ca acest banc a pornit de la 2 tipi. Unul dintre ei tocmai isi pierduse o mana si isi tot jelea pierderea. Un alt prieten, unul asa, ca mine, se enerveaza pe amicul sau care tot plangea si ii spune (in engleza): Stop crying and go out to find a second-hand shop!

Ciungul s-a oprit brusc din ras si a inceput sa rada isteric. A ras atat de mult incat a spus aceasta gluma tuturor celor pe care i-a intalnit. Si de fiecare data cand ii venea sa planga, ii venea in minte aceasta gluma si in loc sa planga, izbucnea in ras.

Persoanele vesnic triste aduc tristete

Va spun sincer: m-am decis sa scriu acest articol atunci cand am vazut cati oameni depresivi am in jurul meu. Nu-i condamn, nu e o rusine sa fii depresiv.

Doar ca, vedeti voi, este o expresie extrem de misto la romani: cine se aseamana se aduna. Am scris o chestie de genul pe blogul de film atunci cand vorbeam despre serialul 13 reasons why.

Acum rezum: daca as fi student si as avea un coleg mega-depresiv, care sta tot timpul izolat si e vesnic trist, L-AS EVITA. Pentru ZEN-ul meu, e mai bine sa-l evit. Daca as avea 3 prieteni din astia, care sa-mi spuna cat de naspa e viata si cate motive am sa imi doresc sa mor, probabil ca, treptat, as incepe sa-i cred.

Nu evit scandalagii, bufonii si alte specimene de studenti-problema. Dimpotriva: multi dintre acestia sunt oameni faini, oameni pozitivi. Insa evit pe cat posibil oamenii vesnic posomorati. Pe mine oamenii negativi nu-s cei scandalagii, ci aceia ultra-sensibili, care nu suporta nicio gluma pe seama lor, pudicii, la modul general cei in preajma carora ar trebui sa-mi pun frana, sa ma tem sa fiu eu insumi, de teama sa nu-i supar.

Iar chestia legata de prietenii mei depresivi e ciudata rau. Am prieteni depresivi alaturi de care ma simt extrem de bine, carora simt ca le pot spune orice si despre care as fi putut spune multe, nu si ca-s depresivi, la fel cum am si prieteni (exemplul pe care vi-l pot da este unul virtual, dar am si reali fix in aceeasi situatie) clar depresivi, plini de postari triste, dar persoane deloc incuiate, cu care chiar ai ce discuta (unul dintre miturile despre depresie este ca depresivii sunt niste incuiati, care ar vrea sa discute doar despre depresia lor, orice alt subiect nefiind interesant pt ei; nu zic, or exista si din astia).

Am scris peste 1300 de cuvinte, insa v-as putea rezuma intr-un singur paragraf cum ma lupt cu depresia: dau afara tot ce e rau, ma inconjor de oameni veseli si de veselie si glumesc chiar si cu persoanele afectate de aceasta boala. Nu sunt psiholog, nu cred ca am bagheta magica a depresiei, de tratat sunt convins ca n-o pot trata, dar spun doar ca daca NU sunteti depresivi si faceti ca mine, sunt sanse mari sa NU ajungeti depresivi. Caci da, voua, celor nepresivi, ma adresez. Sau voi sunteti o categorie discriminata, ca sa fiti bagati in seama ar trebui sa intrati intai in depresie?

ps: Initial am vrut sa imi denumesc articolul Cum ma lupt cu depresia ALTORA! Apoi am taiat ultimul cuvant. Nu stiu daca era sau nu util IN TITLU!

Comments

comments

One thought on “Cum ma lupt cu depresia

Ai ceva de zis? Vorbeste ACUM sau TACI PE VECI !