Cum te vezi peste 10 ani este o intrebare clasica pe care o pun multi angajati din HR. Evident, o pun si multi profesori, atat in liceu, cat si in facultate. Nimeni (ori aproape nimeni) nu pune, insa, intrebarea cu adevarat fundamentala: Cum esti fata de acum 10 ani?
Ca sa poti raspunde la intrebarea asta, trebuie sa stii la ce anume te referi. Drept urmare, trebuie sa stii din ce puncte de vedere te raportezi la cel din trecut.
Sa dau 5 perspective:
- Perspectiva financiara. Multi se gandesc cati bani castigau acum 10 ani si cati bani castiga acum. Multi prieteni de-ai mei se gandesc razand la trecut: „bai, cat de putini bani aveam acum 10 ani; uite, acum sunt bine, am venit stabil, nu ma pot plange”. Luand in considerare STRICT acest aspect, multi considera ca stau bine. Se simt bine. Acesta era UNICUL lor scop: sa castige bani. Cat mai multi.
- Perspectiva profesionala. Strict legata de perspectiva financiara este cea profesionala. Pentru unii nu e important doar ca acum castiga mai mult, ci este important si ca au ajuns sefi. Ca nu-i mai freaca nimeni la cap aiurea. Ca pot conduce pe altii. Evident, sefia vine si cu venituri mai mari, dar chiar si atunci cand diferentele sunt mici, ideea in sine, ca ai ajuns sef, s-ar putea sa te satisfaca.
- Perspectiva personala. Unii oameni nu inteleg cum unul ca mine este inca singur. Si-si doreste, isi propune, sa ramana asa. Nu intelege cum exista pe lumea asta oameni care NU VOR sa faca copii. Nu am scris inca despre asta, dar voi scrie. Mandria vietii lor este statutul de parinte. Irelevant ca-s parinti singuri ori sunt inca intr-o casnicie. Ei se lauda ca au dat nastere unui copil. Si ca-l cresc. Ce sunt ei e irelevant. Acum relevant este COPILUL.
- Perspectiva culturala. Aici spun sincer ca am ceva probleme. Sunt snob, asa ca judec foarte mult oamenii din perspectiva asta. Mi se pare ciudat, absurd, sa vad ca unii oameni au ramas la fel ca acum 10 ani. Ca privesc la fel filmele. Ca nu citesc carti (am terminat scoala de ceva timp, de ce sa citesc?). Ca nu merg la teatru. Discutia cu unii oameni ma intoarce in timp cu minimum 10 ani. Daca nu cu 20. Poate din acest motiv nu mai am foarte multi prieteni din copilarie. Cu unii am discutii scurte, pe Facebook, si sunt socat sa vad ca ei au ramas anchilozati in timp. Pentru ei pare ca n-au curs anii decat fizic: au imbatranit, s-au ingrasat, poate au vazut niste locuri. Dar mintea lor e aceeasi, discutiile sunt aceleasi. Chiar si GLUMELE lor sunt aceleasi. Legat de acest lucru, am mers la o carciuma unde obisnuiam sa merg cand eram mai tanar. Sunt cativa chelneri care erau si atunci. Unul dintre ei are cu clientii, cu mine, dar si cu altii, ACELEASI glume. Nici peste el pare ca n-a trecut timpul. Desi, fie vorba-ntre noi, de la el nu aveam neaparat pretentii, fara sa desconsider meseria de chelner.
- Perspectiva psihica. Intreaba-ti prietenii daca sunt mai fericiti decat acum 10 ani. Daca se simt mai bine decat acum 10 ani. Intreaba-te si pe tine asta. S-ar putea sa ai surprize. Neplacut. Personal, daca as face un studiu cantitativ pe prietenii mei, as ajunge la concluzii triste. Tare mi-e teama ca acum stau mai prost decat acum 10 ani. Ca problemele se accentueaza. Unele CAUZATE de pandemie, altele ACCENTUATE de pandemie.

Poate legat de punctul numarul 4, dar nu numai, vreau sa povestesc ceva. Sa va spun cum mi-a venit ideea acestui articol. De fapt, elementul declansator, caci intr-o forma diferita il gandisem de ceva timp.
Asadar, vorbesc cu un prieten zilele acestea despre filmul Avatar. Acel film a creat mare valva acum 13 ani (a aparut in 2009!), impartind efectiv cinefilii in 2: unii erau fani infocati, #TeamAvatar, #FanAvatar, altii erau dusmani ai filmului. Eu eram in ultima categorie, insa nu asta e ideea, ci faptul ca acest film nu a lasat loc de solutie de mijloc. Puteai fi ori fan infocat, ori dusman declarat. Semi-fan nu exista.
Dupa cum stiti, urmeaza sa apara Avatar 2, asa ca oamenii au revazut vechiul film, fie pe streaming, fie la cinema (caci a fost bagat din nou si, deloc surprinzator, a facut incasari serioase).
Eh, ideea este ca am fost surprins sa aud ca un prieten care acum 13 ani era #FanAvatar, unul infocat, unul care atunci se mirase ca eu nu apreciam filmul, a devenit acum dusman al filmului. Il considera pueril, slabut, ultra-comercial. A gasit si niste mesaje nocive pe acolo. Tot tacamul.
Nu despre filmul in cauza vreau sa vorbesc, ci despre ideea in sine, despre cat de mult te-ai schimbat fata de acum 10 ani (aici 13, dar e irelevant).
Uneori avem nevoie de astfel de repere pentru a ne da seama cat ne-am schimbat. Eu am ramas la fel in privinta filmului, dar recunosc ca-s multe alte aspecte unde mi-am schimbat optiunea.
Asa ca atunci cand te intrebi Cum esti fata de acum 10 ani, incearca sa gasesti niste repere. Un film sau o carte reprezinta un reper bun. Ia cartile tale preferate, unele citite acum 10-15, si reciteste-le. Vezi daca-ti plac. Ia filmele tale preferate de acum minimum un deceniu. Vezi ce parere ai despre ele.
Evident, te poti trezi cu surprize si-n sens invers: o carte care nu ti-a placut acum 10 este acum printre preferatele tale. Poate abia acum ai inteles-o. Poate abia acum i-a venit timpul.
Eu aici dau un singur exemplu, asupra caruia nu insist pentru ca deja am facut-o pe blogul aferent: La Tiganci. In liceu nu am inteles opera, nu mi-a placut, insa punerea ei in scena m-a dat pe spate. Detalii gasiti in linklul din acest paragraf.

In final, spun exact ce am spus in titlu: daca as fi HR si as avea in fata mea o persoana de 35 de ani, as intreba-o Cum esti fata de acum 10 ani, nu cum te vezi peste 10 ani. Vreau sa vad cum se raporteaza la trecut si progesul sau, nu cat de Mama Omida este. Oare sunt defect ca gandesc asa?
5 thoughts on “Cum esti fata de acum 10 ani, nu cum te vezi peste 10 ani!”