Cooperativa munca in zadar

Cooperativa munca in zadar Emil Calinescu

Cooperativa munca in zadar este una dintre expresiile mele preferate. Mi se pare o expresie emblematica pentru societatea ROMANEASCA. Atentie, romaneasca, desi unii au impresia ca lucrurile stau asa si-n alte parti.

In continuare va voi explica de ce noi, romanii, apreciem, aproape idolatrizam, Cooperativa munca in zadar. Cu C mare, da? Ca e nume propriu!

Asadar, sa contextualizez un pic teoretic: un fost general prusac, Helmuth Karl Bernhard Graf von Moltke (1800 – 1891), si-a impartit ofiterii dupa 2 criterii: destept/prost, respectiv harnic/lenes. Au rezultat 4 tipuri ofiteri:

  1. Prost si lenes
  2. Inteligent si harnic
  3. Prost si harnic
  4. Inteligent si lenes.

Nu conteaza cum aprecia generalul prusac si cum promova ofiterii, pe care ii promova, ca sa fiu mai exact. Gasiti totul pe acest site aparent dubios (cautati voi surse mai credibile). Mie-mi trebuie impartirea de mai sus, mi se pare relevanta, importanta, valoroasa.

Ganditi-va acum la un loc de munca, intai la stat, apoi la privat. Care oameni sunt cei mai apreciati? Care sunt cei promovati? Care sunt, insa, cei de preferat, cei de care ar trebui sa ne inconjuram? Voi pe care ati prefera intr-o firma a voastra, presupunand ca sunteti seful? Ganditi-va bine inainte sa raspundeti.

Pana sa va raspund la intrebare, va spun ca oamenii care au schimbat cu adevarat lumea, care au revolutionat-o, mai ales in secolele 20 si 21, sunt cei din categoria a patra. Acei oameni care au inventat ceva pentru a NE face viata mai usoara, mai precis, pentru a ISI face LOR viata mai usoara. Ne referim si la inventii mari, gen masina de spalat de vase, atat de utila astazi, dar si la inventii mici, diverse aplicatii care economisesc timpul. Sunt facute de genii lenese, care vor sa lucreze cat mai putin.

In firme sunt, insa, preferati cei din a treia categorie. Asta pentru ca, ati ghicit, noi idolatrizam munca. Da, ati citit bine: o idolatrizam. Si ne antrenam bine pentru asta, suntem educati de mici.

La scoala, profesorul asculta 2 elevi: pe derbedeul care bate mingea in curtea scolii, care chiuleste, care raspunde obraznic, si pe elevul cuminte, care nu are nicio absenta. Primul este destept, uneori sclipitor, dar nu invata. E si indisciplinat. Al doilea e cuminte, dar e prost. Nu-l duce capul. Trebuie sa citeasca lectia de 30 de ori pentru a retine ceva.

Si, desi la ascultare niciunul nu stie aproape nimic, elevul cuminte primeste nota mai mare. Un 5 de mila. Ori primeste sansa de a fi ascultat data urmatoare. Celalalt este pedepsit si la nota pentru comportamentul lui.

Cum stau lucrurile intr-o firma? Pai, din pacate, fix la fel. Exista acei angajati-model care lucreaza de la 7 dimineata pana la 8 seara, dar care fac multe greseli. Evident, pentru aceste greseli s-au inventat si proverbe: „Numai cine nu munceste nu greseste”; „Omul din greseli invata” ori, preferata mea, „Greseala recunoscuta este pe jumatate iertata”. Deci daca recunosti ca esti prost este acceptabil pentru firma.

Desi firmelor mari nu le convine sa aiba angajati prost, nu le pica bine greselile, prefera sa se foloseasca de acesti angajati. Sunt acei angajati care nu pun intrebari, care fac munci care nu sunt in fisa postului „mergi si cumpara-mi un covrig”; „mergi si ia-mi copilul de la scoala” ori, evident, chestii mai putin legale, caci sunt o gramada de consilieri juridici prosti, care semneaza ce li se spune fara sa se intrebe de ce.

Culmea este ca si parintii gandesc la fel. Ganditi-va la parintii vostri: cand v-au certat cel mai mult? Sunt 3 variante:

  • Cand ati chiulit de la scoala?
  • Cand ati venit cu tema nefacuta?
  • Cand ati luat 6 in teza la matematica?

Va spun eu: primele 2 lucruri sunt grave, pacate capitale. Al treilea lucru e de acceptat, „macar a incercat”, „atat s-a putut”, „va munci mai mult data viitoare”. Da, da, fix asa.

D-aia nu-s eu parinte si nu-mi doresc sa fiu, caci eu as incuraja chiulul, mai ales la materiile inutile. Macar indirect. Nu spun ca o materie e importanta si alta neimportanta, spun doar ca fiecare copil e diferit si are propriile preferinte. Unui copil ii place istoria, altuia ii place biologia. S-ar putea sa nu-i placa chimia, ar putea chiar sa dispretuiasca geografia. Scoala romaneasca te indeamna, te invata, sa fii mediocru. „Ia acolo, un 7-8”, chiar daca vei uita tot si vei dispretui oricum materia indeajuns de mult incat sa n-o fi invatat logic.

Desi articolul acesta il am in cap de cateva zile bune, ideea lui mi-a venit dupa ce am fost sa vad filmul „Un tata de cosmar”. Acel tata de cosmar, interpretat de Robert de Niro, fix asta este: un fanatic al muncii. As putea face pariu ca peste 60% dintre cinefilii romani vor tine cu el. Il vor lua drept exemplu. Un om chibzuit, muncitor, care si-a educat la fel copilul. Nu va zic mai multe despre film, va trebui sa mergeti la cinema sa-l vedeti.

Ce vreau sa spun este, insa, altceva: de ce nu apreciati oamenii care muncesc putin si castiga mult? Tocmai am auzit o chestie interesanta: X lucreaza 4 ore pe zi si castiga 2000 de euro. De ce nu lucreaza 8 ore? Ar castiga 4000! Problema rationamentului acesta este, insa, alta: acel om s-ar putea sa nu fie tipul de om care POATE munci 8 ore. Care poate fi EFICIENT muncind 8 ore. Insa, evident, multi ar prefera sa-l vada muncind 8 ore. Eventual castigand tot atat. „Dar macar ar fi in randul lumii, ar munci ca noi, ceilalti.”

Caci da, munca se masoara in ore lucrate, nu in rezultate.

Chiar asa, cum ar fi ca pe mine sa ma judecati dupa cate ori imi petrec scriind si nu dupa numarul de articole? „Emile, cate ori ai stat la laptop astazi ca sa scrii? Doar 3? Nasol. Cum adica, ai scri 5 articole in 3 ore? Pai de ce n-ai mai stat inca 3, sa scrii 10 articole?”

Deci mana sus cine mai idolatrizeaza Cooperativa munca in zadar. Este emblema mentalitatii romanesti. Si suna atat de bine Cooperativa munca in zadar inca imi vine sa repet cuvantul de 1000 de ori, atat in scris, cat si oral. 

ps: Daca nu ma credeti cand scriu de Cooperativa munca in zadar, cititi aceste statistici. Stiu, voi veti spune ca suntem, de fapt, lenesi. Nu zic, om fi, categoria 1, dar mai si idolatrizam munca, chiar si atunci cand e in zadar. Iertam orice unui om, chiar si prostia, atata timp cat omul acela nu e lenes. Ca lenea e pacat de la Dumnezeu, prostia nu.

ps2: La fotbal e la fel: desi pe vremuri eram apreciati pentru tehnica, eram brazilienii Europei de Est, mai nou idolatrizam jucatorii mediocri care alearga. Care-si scuipa plamanii. Extremele acelea care alearga non-stop in benzi si care centreaza numai in peluza. Macar incearca, nu-i asa? Apropo, Banel Nicolita e emblema Cooperativei munca in zadar. Alearga enorm si-si dadea autogol. Dar nu te puteai supara pe el, nu-i asa?

Comments

comments

4 thoughts on “Cooperativa munca in zadar

Ai ceva de zis? Vorbeste ACUM sau TACI PE VECI !