Concursurile de fidelizare – o idee buna?

Concursurile de fidelizare sunt acele concursuri in care-ti rasplatesti fanii fideli. Premiezi comentatorii si pe cei care iti distribuie articolele. Pentru ca nu mai vorbim romana ci romgleza, unii le stiu sub denumirea de GIVEAWAY-uri. Suna ca dracu, stiu.

Acum, dupa ce v-am zis deja ca NU urasc concursistii, desi nu-mi propun sa am doar din astia pe bloguri, si dupa ce v-am povestit cum am fost provocat sa particip la un concurs dubios, trebuie sa va zic ce idee mi-a venit vizavi de blogul de carte: sa organizez lunar cate un concurs avand ca premiu carti.

Eu primesc multe carti, e clar ca o parte vor fi date, cadou, premiu la concurs, nu conteaza. Cum aleg cartile care trebuie date va ramane un mister pentru multi. Puteti ghici, intui, dar varianta oficiala n-o veti afla (prea curand).

Concursurile de fidelizare CitestEmil
Cartile puse la concurs pe pagina blogului de carte

Pana una-alta, primul concurs e deja online si este pe pagina de Facebook. Trebuie doar sa lasati comentarii, cat mai multe, la cat mai multe articole, pe blogul de carte.

Acum, trebuie sa va zic care este ideea cu concursurile, in cazul in care nu v-ati prins. Pe scurt:

  1. Trebuie sa va aduca si voua ceva in plus. Abonati, comentarii, engagement. Ori toate trei. Un concurs de tipul PRIMUL SOSIT, PRIMUL SERVIT mi se pare inutil. Complet inutil.
  2. Sa aduca ceva plus-valoare. Daca un concurs iti aduce doar concursisti si atat, fara sa-ti aduca nici continut de valoare, nici engagement util, concursul e fix frectie la un picior bustean. Ori apa de ploaie. Unii ar zice ca ar putea fi chiar nociv un astfel de concurs: dupa ce concursistii vor deveni majoritari pe pagina de Facebook, fanilor normali nu le va mai pagina in feed. Concursisti ai vrut, concursisti ai obtinut.
  3. Prea multe concursuri strica. Putine si bune. Si eficiente. Zic.

Acum, fiecare nisa are specificul ei. La filme sunt mai multi concursisti si, zic eu, mai prosti. Sunt oameni care prefera sa vada filmul in loc sa citeasca romanul ecranizat, sunt oameni care prefera un film de actiune ilogic in dauna unuia de arta… Blogurile de carte au, insa, avantajul nelocalizarii geografice (participa deopotriva unul din Bucuresti, Timisoara, Iasi, dar si unul din mediul rural; cu strainatatea e o chestie relativa, te costa cam mult sa trimiti acolo), pe langa avantajul evident al publicului mai educat. Cat de educat e publicul efectiv e o intrebare la care nu as vrea sa raspund acum. Caci asa cum exista filme proaste, exista si carti proaste. Exista si spectacole de teatru slabe, sa nu le zic proaste, niciun domeniu nu este scutit de uscaturi.

Pe vloguri aceste concursuri merg mai bine. Caci acolo publicul e mai fidelizat. E un avantaj, deci, pentru vloggeri. Care se transforma lesne in dezavantaj, caci daca iti aduci multi astfel de oameni acolo, s-ar putea ca ei sa inceapa sa-ti ceara premii. Serios vorbesc. Am intalnit cazuri.

Acum astept si opiniile voastre legate de concursurile de fidelizare. Sunt ele o idee buna? Sunteti de acord cu ele? Pot fi ele nocive? Sunteti de acord cu ce am scris mai sus? 🙂 Comentariile de aici nu va aduc sanse-n plus la concurs. Dar nu pentru concurs/uri comentati, nu-i asa? Sau gresesc?

ps: Fara legatura cu concursurile de fidelizare (sau poate are legatura, ramane de vazut), fix azi, pe 1 octombrie, incepe o competitie, Super-Blog, unde am intrat cu blogul despre care v-am zis mai sus. Sunt curios cum va reactiona publicul acestui blog. Nu stiu inca probele, chiar am emotii. Daca sunteti curiosi, puteti urmari blogul sa vedeti ce va aparea pe el 🙂

Comments

comments

Ai ceva de zis? Vorbeste ACUM sau TACI PE VECI !