Compromiterea unei idei. Antrenor strain la nationala.

Compromiterea unei idei. Antrenor strain la nationala.

 

Piturca a plecat. Suntem fericiti, sarbatorim, Piturca era un antrenor invechit, incuiat, fixist. E deja istorie. Acum, insa, trebuie sa vedem cine-l va inlocui.

Inlocuitorul trebuie ales bine. Despre intoarceri in timp am mai scris. Pe scurt: de fiecare data cand schimbam selectionerul printre favoriti sunt FOSTI selectioneri. Acum este Boloni (si poate Lucescu), desi nici Puiu Iordanescu nu-i iesit complet din carti.

Eu voi vorbi, insa, despre o solutie pe care o sustin: antrenor strain la nationala. Si voi demonstra cum aceasta solutie poate fi compromisa iremediabil.

Sa va dau exemplul GRECIEI. Stiti voi, cea care ne-a scos pe noi la baraj PE NEMERITATE (cica). Ce a facut Grecia? A angajat straini. Primul a fost un roman: Anghel Iordanescu. Ma rog, mai avusesera demult altii, ultimul fusese un englez prin anii 70, dar era demult de tot. Rezultatele slabe NU i-au descurajat. Au scapat de el, au pus un autohton vreun an si ceva, apoi au adus un neamt: Rehaggel. A stat din 2001 pana-n 2010, reusind performanta sa castige Campionatul European in 2004. A plecat neamtul, au angajat un portughez, Fernando Santos. A plecat dupa 2 ani. Omul reusise sa califice nationala la mondiale (dupa un baraj cu Romania), insa a preferat sa plece. Era o generatie la final de cariera, trebuia reconstructie… Si au adus UN ITALIAN. Teoretic cu experienta. Un italian care trebuia sa continue rezultatele bune din ultimii ani.

Numele lui este Claudio Ranieri, tepar notoriu. Un antrenor mediocru, care nu a castigat nimic niciodata (o Intertoto cu Valencia nu se pune). Si nu-s singurul care sustine ca Ranieri e cam 0 ca antrenor.  Bine, o zisese candva si Mourinho (aici e una dintre declaratii).

Ce vreau sa zic? Simplu: solutia unui antrenor strain la nationala poate fi compromisa daca alegerea acestuia se va face DUPA URECHE. Sau daca se face o alegere intentionat gresita.

Alegerea unui antrenor tip Ranieri este extrem de periculoasa. O solutie in sine buna poate deveni extrem de nociva.

Cum ar trebui sa fie antrenorul STRAIN al nationalei? Eu as zice asa:

1. Sa fie cu experienta. De preferat si experienta in antrenat nationale. Ca acolo e cam alta mancare de peste.

2. Sa fie mai presus de interesele cluburilor. Sa fie NEUTRU! Sa fie OBIECTIV la selectie. Sa nu fie, deci, adus de impresarul X ori sa aiba legaturi cu cineva din fotbalul actual. Ca d-aia aducem un strain intai si intai, pentru neutralitate.

3. Sa se potriveasca, oarecum, mentalitatii noastre. Dupa mine, as alege un latin sau un balcanic. Antrenorii straini care au avut succes la noi au fost latinii: italienii, portughezii si, as zice eu, spaniolul Alesanco (antrenor de succes al Craiovei). Nemtii n-au facut multi purici p-aici. Ca balcanici as invoca sarbul care de la Poli Timisoara a plecat direct la nationala tarii sale. Mai sunt sud-americanii, niste antrenori extrem de interesanti. Ganditi-va ca in Spania titlul a fost castigat de un antrenor ARGENTINIAN!
Un englez, un neamt, un olandez, un polonez, un ucrainean (sa zicem c-ar vrea Protasov) nu cred ca ar fi potriviti. E doar o opinie.

Zenga, cel mai vehiculat nume, nu corespunde primelor 2 criterii. Este, dupa mine, o solutie gresita, care ar putea compromite ideea de antrenor strain la nationala. Piata sarba eu zic ca ar putea oferi niste nume interesante. Sa nu mai zic de cea italiana (apropo, Albania a invins in Portugalia cu un italian, De Blasi, pe banca).

Imi doresc strain, consider ca un strain ar veni, intai si intai, cu o alta MENTALITATE in fotbalul nostru. Un SELECTIONER strain CU RENUME ar fi un imbold pentru intreg fotbalul romanesc.

Legat de antrenorul strain, circula 3 mituri. Le voi spune pe rand:

1. Nu vine un strain de top la nationala Romaniei. Pai de ce o fi venit Advocaat la sarbi? Ori De Blasi la Albanezi? Ori Trapatoni, marele Trapatoni, la irlandezi?

2. Nu ne permitem un antrenor strain la nationala! Fals. Cititi punctul anterior. Ganditi-va apoi la greci. Ei si-au permis. Noi de ce nu? Ca sa nu mai zic de leafa lui Piturca, una extrem de consistenta…

3. Romanii pot fi antrenati doar de romani. FALS! Am avut straini cu rezultate notabile. Nu doar exemplul Stelei, cu Zenga pe banca, poate fi dat. Au fost straini buni si la Cluj, au fost straini buni si la alte echipe (Craiova a avut pe Alesanco si pe Napoli; in alte contexte, cu liniste si cu un buget decent, cei 2 ar fi putut face ceva; Alesanco acum se ocupa de scoala de juniori a Barcelonei). In plus, nationale mari au fost antrenate de straini, cu cea a Angliei in frunte. Daca ei, inventatorii fotbalului, s-au dat pe mana strainilor, noi de ce am evita aceasta solutie?

Hai sa aducem un antrenor strain la nationala. Acum, cand fotbalul romanesc a fost cat de cat deratizat de catre DNA. Acum, cat timp bagatorii de seama sunt in afara fenomenului. Acum, cat timp vechii conducatori stau pe bara. E drept, trebuie adus unul bun, nu un no-name care sa aiba drept unica realizare promovarea din Serie C in Serie B.  Vreau un antrenor de talie mondiala pe banca Romaniei! Cer prea mult? Salutari ROMANESTI tuturor!

 

 

3 thoughts on “Compromiterea unei idei. Antrenor strain la nationala.

  1. si eu vreau strain si am si un nume. boloni. antrenorul boloni nu are nimic in comun cu fotbalul romanesc. el este un antrenor cu radacini infipte adanc in metalitatea franceza de fotbal

    1. Nu prea am incredere in el ca om. A mai fost selectioner si a plecat la prima oferta. Daca-l suna locul 15 din Franta pleaca in secunda 2. Altfel, ca antrenor n-ar fi atat de rau.

Ai ceva de zis? Vorbeste ACUM sau TACI PE VECI !