Cinepolitica – ziua 1

Cum promiteam, voi avea un fel de jurnal despre fiecare zi de festival. Asadar, Cinepolitica si-a consumat ziua de debut. O zi putin spectaculoasa zic eu. Sau poate asa vor fi toate.

Intai si intai, fusesem anuntat sa ma prezint sa-mi ridic acreditarea incepand cu ora 18. Insa pe site scria ca festivalul va incepe la 20. Calculul meu arata ca totusi, oricata coada ar fi, ora 18 e prea devreme. Asa ca mi-am propus sa ajung un pic dupa ora 19. Cum punctualitatea nu este un punct forte (iar atunci cand nu am un deadline fix e si mai grav) am ajuns la 19:45. La fix 19:45 am intrat pe usa cinematografului Studio. A mers repede recunosc, luandu-mi acreditarea imediat. Ce m-a mirat a fost locul meu de pe lista: eram ultimul. Nu stiu daca acolo erau toti cei din presa sau doar bloggerii, dar cert este ca eu eram locul 30 pe acea lista. NU am observat daca mai era sau nu o lista, dar chiar si asa: sa fiu ultimul pe pagina? Inteleg ca cei din urma vor fi cei dintai, dar orisicum…

Legitimatie presa CINEPOLITICA

Locurile noastre cica urmau sa fie … la balcon. Cu ocazia asta am aflat si eu ca cinematograful Studio are si balcon. Patria stiam ca are, Union la fel, dar Studio nu. Si a fost misto la balcon, era mai putina aglomeratie (si deci mai mult aer) decat era jos, undeva era full. E adevarat, vedetele erau jos, dar na.

Si a inceput festivalul. Lucru mega-pozitiv: nu s-a vorbit inutil. Maestrul Victor Rebengiuc a tinut un discurs mic (de cateva minute) si s-a dat drumul la film. Un festival de film pune accent pe filme, ceea ce e un lucru perfect. Ma temeam ca vor incepe sa vorbeasca toti membri juriului si cine stie ce politician care vrea sa-si faca imagine, primar sau ministru al culturii. M-am temut se pare degeaba.

Sa va zic acum despre film. Intai si intai, subliniez faptul ca in prima zi a fost doar un singur film. In restul zilelor vor fi mai multe, azi insa doar unul. Filmul de ieri a fost Bella addormentata – Frumoasa adormita. film italian din 2012. Subiectul filmului: dorinta de a trai si de a muri. Se bazeaza pe o intamplare reala: cazul Eluanei Englaro si a ei eutanasie (prima din istoria Italiei) dupa 17 ani de suferinta. In fapt, filmul ne prezinta concomitent 3 povesti: cazul Eluanei si al familie unui senator, in care el si fiica sa sunt pe pozitii diametral opuse; cazul unei actrite celebre (insa foarte credincioasa) care renunta la cariera ei artistica pentru a-si ingriji fiica aflata in coma (neglijandu-si insa celalalt fiu); cazul unui medic ce se indragosteste de o tanara dependenta de metadona. Toate cazurile, fiecare in felul sau, ne vorbesc despre dorinta de a trai si de a muri. Despre libertatea de a alege si despre dificultatea luarii unei decizii in acest sens. Pacat insa ca situatia economica actuala ne impiedica sa discutam astfel de probleme. Pe cand o dezbatere serioasa si la noi pe tema eutanasiei?

Acum sa va zic programul zilei de maine de la Cinepolitica:

CINEMA STUDIO
COMPETIȚIE INTERNAȚIONALĂ
> 18:00 – Cerberii („The Gatekeepers”, r. Dror Moreh, Israel/Franța/Germania/Belgia, 2012, 101′)
> 20:00 – 80 de milioane („80 millinow”, r. Waldemar Krzystek, Polonia, 2011, 103′)
CINEMA ELVIRA POPESCU
DRUMUL LIBERTĂȚII
> 18:00 – Ilegal („Illégal”, r. Olivier Masset-Depasse, Belgia/Luxemburg/Franța, 2010, 90′)
> 20:00 – Noaptea fără lună („Nata pa hënë”, r. Artan Minarolli, Albania/Franța, 2004, 80′)

( sursa )

Eu voi merge la proiectiile de la Cinema Elvira Popescu, asta pentru ca cele 2 filme de la Studio vor fi ziua urmatoare in reluare de la 14 respectiv 16. Asta pentru cine mai e p-acolo si doreste sa se ciocneasca cu mine.

Salutari CINEPOLITICE tuturor!

2 thoughts on “Cinepolitica – ziua 1

  1. Nu-ţi fă probleme, ultimul sau primul pe listă – principalul e că era printre acei primi 30 invitaţi. Dar dacă este să fiu rea – poate că te-au lăsat la urmă ştiind că vei întârzia 🙂

Ai ceva de zis? Vorbeste ACUM sau TACI PE VECI !