Cinema Elvira Popescu

Acest articol trebuia scris de nitel mai mult timp. Insa diverse alte treburi (in frunte cu lipsa de timp) l-au amanat nitel.

Asadar, astazi nu voi vorbi despre un film anume ci despre un cinematograf. In mod ciudat exista ghiduri pentru restaurante, pentru cluburi, chiar si pentru shaormerii. Pentru cinematografe foarte rar. Si foarte multe date tehnice, foarte putine experiente proprii. Sa mi se spuna ce imi ofera X si nu-mi ofera Y. Poate ar fi relevant dintr-un anume punct de vedere.

Astazi voi discuta despre cinema Elvira Popescu din Bucuresti (nu are site asa ca dau link catre pagina de facebook).

Incep prin a spune ca pana acum 3 saptamani nu fusesem niciodata acolo. Nu-mi dau seama exact de ce, pentru ca altfel mai frecventez cinematografe mai „exotice”, gen Studio, patria, scala ori Corso. Pur si simplu nu avusesem ocazia sa merg acolo.

Aici insa au vizionari Independenta film si Transilvania FIlm, asa ca in ultima perioada am fost de vreo 3 ori (iar astazi, la ora 10, merg iarasi pentru Killing Time).

Prima oara am fost la Barbara, acum vreo 2 saptamani. Atunci a fost o mica problema cu sunetul, problema care insa s-a rezolvat ulterior. Initial ma tot gandeam: sa vezi la Rocker ce naspa o sa fie, ca la filmele romanesti sunetul e cam de baza. N-a fost cazul, sunetul a fost bun.

Si calitatea imaginii este foarte buna, comparabila cu cea din mall-uri (ok, poate-n CinemaCity si Baneasa este peste, dar nu e cu nimic mai prejos decat Vitan ori Liberty). Este clar o imagine mai buna ca la Patria, Scala, Corso si chiar Studio (recunosc, la Cinema Glendale Studio n-am fost niciodata; am inteles ca si acolo e misto).

Un mic dezavantaj este dat de faptul ca nu ai de unde sa-ti cumperi de rontait si de baut. E adevarat, se poate transforma in avantaj: nu se aud tot felul de sunete prin sala (mai ales enervantul sunet de baut suc cu paiul, care pe mine ma scoate din sarite). Te poti concentra mai bine la film.

Trebuie sa spun si faptul ca cinema-ul este frecventat de oameni nitel mai culti. Pe langa faptul ca apartine Institutului Francez (am inteles ca cei cu legitimatie la Institutul Francez au intrarea libera la cinema), mai conteaza si faptul ca e cam izolat de cocalari. Deci acolo n-o sa auzi telefoane sunand in film, n-o sa auzi remarci navenite in timpul filmului… Fauna aia e specifica mall-ulurilor. Si, zic unii, e bine sa ramana doar acolo.

Este adevarat ca exista si reversul medaliei: sunt sanse sa ai in jurul tau numai persoane in varsta. S-ar putea sa fie neplacut pentru tine ca tanar. Insa trebuie sa ne gandim ca la cinema venim pentru film si eventual pentru persoana cu care am venit. Cei din jurul nostru nu ar trebui sa conteze (atat timp cat nu ne deranjeaza).

Pretul este de 10 lei la bilet, mai ieftin ca-n mall (exceptand zilele de oferte si reduceri), dar mai ieftin si ca la alde Patria si Studio(acolo eu am mers doar cu cardul Isic; altfel, biletul este 15 lei).

Si filmele sunt nitel mai altfel: n-o sa vezi niciodata la Elvira Popescu filme precum Avatar ori Eroi de Sacrificiu. Baga proiectii europene, iar unele sunt subtitrate in engleza sau franceza (am avut curiozitatea intr-o zi sa-mi arunc o privire pe afisele de afara). Au o gramada de filme de prin Serbia, Turcia, Bulgaria…De peste tot. Si partea interesanta este ca nu ruleaza acelasi film toata saptamana, precum la alte cinematografe.

Fizic, scaunele sunt comode, nu ai problema de la Studio cu spatiu prea mic. Inainte de ecran este o scena, din acest motiv tind sa stau cat mai in fata (aici as putea vedea un film din primul rand; din ultimul rand mi-ar fi insa foarte greu).

Per total este o atmosfera placuta, nitel mai selecta (si culta) si oricum diferita fata de ce suntem noi obisnuiti. Recomand sa mergeti macar o data, de curiozitate. Cu siguranta veti mai reveni.

Eu multumesc Transilvania Film si Independenta FIlm ca m-au dus acolo, altfel probabil n-as fi mers niciodata la Elvira Popescu.

Salutari CINEFILE tuturor 🙂

ps: Cand am vazut Barbara mi s-a parut ciudat: se va auzi limba germana in Institutul Francez? Mi s-a parut destul de ciudat (e adevarat, nu e ceva anormal; v-am zis ca aici ruleaza constant filme europene de peste tot).

4 thoughts on “Cinema Elvira Popescu

Ai ceva de zis? Vorbeste ACUM sau TACI PE VECI !