Salutare din nou,
Miercurea am promis ca e zi de film. Dar nu exclusiva. Si m-am tot gandit astazi despre ce sa scriu. Ok, despre filme,despre ce anume? Si mi-am amintit de un articol foarte comentat de care am dat zilele (chiar saptamanile trecute). Altfel, articol foarte bun.
Articolul Roxanei se refera si la filme, si la muzica, si la carti. Eu ma voi referi strict la filme.
Asadar, intrebarea este la ce filme ne uitam? Cum le alegem (despre asta, pe larg, in articolul urmator)? Roxana spunea ca nu ar trebui sa ne limitam la un singur gen, iar daca se intampla asta ar fi … patologic. Nu sunt total de acord cu ea, ma rog, evit sa folosesc cuvinte atat de dure. Ideal ar fi sa vedem cat mai multe filme, si cat mai variate. Intrebarea este daca ne permite timpul.
Oamenii muncesc, oamenii au viata sociala. Oamenii au si alte modalitati de petrecere a timpului liber: un teatru, un meci de fotbal, un gratar. Daca avem putin timp, e firesc sa alegem filmele. Si este la fel de firesc (sau nu?) sa avem un gen favorit. Daca eu pot vedea chiar si 10 filme intr-o saptamana, e clar ca as innebuni sa vad 10 filme de acelasi gen. Daca ar trebui sa vad insa 2, m-as gandi de 10 ori care sa fie cele 2 filme. Cum le alegem efectiv (dupa actori, dupa trailere, dupa altceva) este alta discutie. O voi face in articolul viitor.
Aici vorbim de genuri. Si de imbinarea lor. SI am ajuns la partea evocarii unei experiente personale. Asadar, vazusem un film cu mafie (Donnie Brasco parca) si apoi cautam alt film. Si bag o comedie. Senzatia era ciudata: cum se urca cineva in masina, cum avea impresia ca va face bum. Dar altfel, avea un farmec aparte. Dupa un film cu mafie, concentrat, urma unul relaxant , o comedie d-aia tipic ameriana, cu ceva siropos prin ea. Si daca as fi vazut 2 comedii mi s-ar fi parut ciudat, adica ti se face rau de la prea mult … sirop.
Pe bune acum: sunt multe filme bune, apartinand mai multor genuri. Nu sunt eu fan SF-uri, dar as fi pierdut mult sa nu vad Matrix. Sau Razboiul Stelelor. Cum as fi pierdut mult sa nu vad o comedie precum Borat, ori precum Nasul.
Si totusi, daca vezi Borat ori American Pie („niste mizerii de filme”), poti rata SF-uri gen Battleship ori Prometheus. TU , SF-ist, sa nu le vezi e o rusine.
Grea dilema.
Si totusi, chiar sa nu conteze „starea de moment”? Acum am chef de-o comedie, acum de-o drama. Si acum vine intrebarea: alegi un film nou sau revezi unul vechi? Dar despre asta intr-un articol viitor 🙂
Pana atunci, salutari BLOGOSFERICE tuturor!
Starea de moment e principalul factor in alegerea unui film
de obicei filme noi. nu vad decat foarte rar un film pe care l-am mai vazut.
Mulţumesc mult, Emil, pentru menţionarea în articolul tău. A fost într-adevăr un articol foarte comentat. Ai avut şi tu o contribuţie importantă 🙂 Deşi eu n-am folosit cuvântul „patologic”, totuşi cred că nu putem vedea un singur gen de filme. Adică nu poţi să vezi, în orice stare ai fi tot acelaşi gen, asta dacă, întradevăr te uiţi la filme şi nu visezi sau rememorezi discuţii cât timp ele rulează pe ecran. Cred cu tărie că fiecare din noi combinăm genurile şi că ne alegem ce privim în funcţie de stare, de partener sau grupul de prieteni cu care vizionăm filmul. Eu ştiu că pe vremea mea se mergea cu grupul la film şi apoi filmul era comentat şi dezbătut, fie el bun sau rău – această discuţie era partea favorită din film, cel puţin pentru mine. Desigur că trebuie să ai nişte standarde pentru a fi sigur că vei privi, indiferent de gen, un film bun şi cred că anumiţi regizori sau actori pot să te asigure de calitatea unui film. Înainte de vedea un film eu mă documentez despre el. Tind să fiu influenţată de ceea ce se scrie pozitiv şi negativ, dar când părerile sunt împărţite aş vrea să văd singură care este adevărul, pentru că aşa pot îmbrăţişa una dintre idei. Este adevărat că noi, azi, avem mai puţin timp şi poate nici cu finanţele nu stăm atât de bine încât să vedem un film de mai multe ori. Ştiu însă un film pe care l-am revăzut cu grupul de mai multe ori şi nimeni nu înţelegea de ce sunt numai tineri şi adulţi la un film pentru copii – Secretul armei secrete (1988) film românesc. La vremea respectivă lumea înţelegea altfel scenariul. Când se intra cu Raţa troiană în castelul zmeului – Carmen Galin (rolul de verişoară a zmeului) – are o replică de genul „da de unde atâta varză” lumea în sală râdea şi înţelegea altfel textul pentru că în acel an nu s-a găsit nici varză prin pieţe…). Filmul acesta l-am văzut şi ulterior cu fiica mea şi i-am spus ce anume părea şi mai amuzant în contextul de atunci. Sunt filme şi filme. Poţi să le vezi sau revezi din motive diferite. Iar de la un film slab, care în primele 20 de minute nu-mi spune nimic – mă ridic şi plec. Nu stau nici măcar de curioasă să văd cum se termină.
Scuze … am spus chiar patologic 🙂 Am revăzut textul. Se pare că m-au furat tastele – atunci, acum….
Din prima scrisesei Patologic 🙂 Si d-aia comentariile atat de multe si acide 🙂