Cerere in casatorie

Acum ceva timp eram intrigat de modul in care decurgeau casatoriile la tara. Nu vorbesc de casatoriile aranjate, ele sa zicem ca au disparut, ci vorbesc de ideea in sine, ca doua familii vecine sa se inrudeasca. Cum sunt eu obisnuit, intr-un oras mare, familiile nu se cunosc si, intr-un fel, e mai bine asa. Sau asa mi se pare mie.

Vecinii, cam peste tot, se ajuta la nevoie, dar se si cearta. Si parca se cearta mai des decat se ajuta. Motivele certurilor pot fi diverse: ba o bucata de pamant in litigiu, ba niste eventuale datorii mai vechi, ba cine stie ce comparatii mai mult sau mai putin absurde (noi aveam caine mai frumos, al vostru era oribil).

Ce se intampla, deci, cand doua astfel de familii se unesc? Sau, ma rog, vor sa se uneasca. Ele se impaca, toate datoriile urmand a se contopi (in fond, totul ramane in familie), sau, dimpotriva, ura dintre ele se acutizeaza? Si, mai ales, cat de mult vor conta aceste certuri? Vor putea impiedica ele o casatorie?

Despre asa ceva este vorba in spectacolul Cerere in casatorie, care se joaca la Teatrul de Arta din Capitala, dupa un text de Cehov. Nu va dezvalui mai multe, nu va stric farmecul spectacolului. Va zic doar ca este bine jucat, ca starneste hohote de ras in sala si ca are o durata destul de mica (1 ora si 20). Nici nu va plictiseste, dar nici nu se termina brusc. In distributie ii veti regasi pe Florentina Nastase, George Constantinescu si Valentin Terente, iar regia este semnata de Victor Olahut.

Cerere in casatorie este una dintre propunerile Teatrului de Arta pentru noua stagiune. Detalii despre spectacol gasiti si pe Yorick. Il recomand tuturor, fara restrictii de varsta, sex ori ocupatie. Salutari TEATRALE tuturor!