Cele mai bune glume sunt glumele proaste spuse bine!

Cele mai bune glume sunt glumele proaste spuse bine sunt, dupa cum deja unii dintre voi ati recunoscut, niste versuri celebre ale formatiei Parazitii. Nu despre formatia in cauza vreau sa vorbesc, ci despre ideea de umor.

Incercati sa procesati un pic vorbele de mai sus. Va las la final melodia, daca vreti s-o savurati. Puteti chiar sa-i dati drumul si s-o ascultati in timp ce cititi acest articol, nu ma supar. Si, atunci cand procesati, incercati sa o ganditi in sens invers.

Adica in loc de Cele mai bune glume sunt glumele proaste spuse bine sa spuneti ca Cele mai proaste glume sunt alea bune spuse prost. Care este faza? Care este morala?

Pai, exact ca la fotbal, unii oameni nu pot avea umor. Asa cum la fotbal unii oameni pur si simplu nu stiu, nu pot sa dribleze. Norocul lor si al intregii echipe este ca pe margine se afla un antrenor care imparte fiecaruia rolurile. Acel antrenor il impiedica pe cel lipsit complet de tehnica sa dribleze. Ii spune zi de zi la antrenamente acest lucru, ii explica sarcinile, il pedepseste daca incearca sa faca acest lucru.

Tot pe terenul de fotbal este si expresia A spart mingea. Atunci cand ai vrut sa driblezi si ai calcat pe ea, eventual te-ai impiedicat si ai cazut.

Echivalentul din viata de zi cu zi al driblatului este spusul de glume. Unii oameni pur si simplu nu au umor. Evident ca omul cu umor este cel mai apreciat, este cel mai ascultat la o adunare, este cel mai invidiat.

Din pacate, insa, in viata de zi cu zi nu avem un antrenor acolo sus, care sa dea fiecaruia roluri. Sa spuna lui X ca nu are umor, drept urmare nu are voie nici macar sa incerce sa fie sarcastic, sa nu incerce sa faca glume. Sa nu incerce sa dribleze, ca sparge mingea.

Daca oamenilor li s-ar spune asta de mici, cred ca lumea aceasta ar fi mai buna si mai frumoasa. Nu sa interzica profesorul sa se faca glume in clasa, ci sa-i spuna unui elev: dragul meu, lasa-l pe Y, el are umor, tu nu stii sa spui glume si nu vei fi bun niciodata la asa ceva. Echivalentul fotbalistic ar fi: tu esti fundas, esti mare, esti darz, esti inalt, lasa-i pe altii sa dribleze, tu esti cu distrusul, nu cu construitul.

Personal, am foarte des problema asta cu multi prieteni. Ma rog, nu-s asa de multi, dar ca idee zic. Unii nu au umor, dar se straduiesc sa aiba. Isi doresc sa aiba. E dorinta lor suprema. Dar fix ca pe terenul de fotbal, sparg mingea. Orice gluma care iese din gura lor, reala sau virtuala, suna ca dracu. Suna fortat. Ei se straduiesc, sunt oameni buni, sunt prieteni buni, dar serios, NU AU UMOR!

Iar unul ca mine, din ce in ce mai pretentios la asa ceva si foarte direct (deseori), are probleme in a le explica acest lucru. Multora le-am zis, unora m-am abtinut sa le spun. Culmea e ca unii sunt lipsiti de umor in sensul ca nu accepta nicicum sa se faca glume pe seama lor, insa ii prefer pe acestia in dauna celor care vor sa para spirituali si nu reusesc.

Ca sa fac o alta paralela, sunt gratiosi ca un elefant. Sau sunt finuti ca un hipopotam. Nu ca vorbim de persoane grase si foarte grase. Ganditi-va metaforic.

O ultima problema legata de umor, apoi va zic bancul aferent acestui articol, este cea legata de SUBIECTELE glumelor. Unii pur si simplu vor sa umileasca un subiect atunci cand fac glume pe seama lui. Nu vor sa-l faca sa rada, vor sa-l umileasca.

In acest sens, imi amintesc de o poveste reala, auzita acum vreo 15 ani. Cica o firma din SUA, de publicitate, a dat 3 teste la interviurile de angajare: prima oara i-a pus pe oameni sa spuna GLUMA LOR PREFERATA, CARE-I REPREZINTA CEL MAI MULT (ii judeca si in functie de gluma, dar si in functie de explicatiile legate de reprezentativitate); in al doilea caz i-a pus sa spuna o gluma DESPRE EI, orice (aici eu as fi fost in avantaj, pot spune glume cu olteni, cu grasi, poate si cu blonzi; eventual, bonus, si cateva cu blogger); iar la al treilea interviu angajatorul a spus pur si simplu ZI O GLUMA DESPRE MINE. Evident, gluma trebuia sa-l faca pe angajator sa rada, insa nu trebuia sa-l jigneasca.

Morala era ca in publicitate trebuie sa ai umor, dar sa nu jignesti. Trebuie sa spui o gluma despre o categorie sociala fara ca ei sa se simta jigniti; trebuie sa te poti autoironiza. Si, cel mai important, sa poti spune o gluma despre cineva ca si cum el ar fi in fata ta. Sa nu-ti fie teama sa dai ochii cu el.

Eh, gandindu-ma acum, legat de tot ce am zis pana acum, unii nu ar fi capabili sa spuna o gluma punct. Nici despre ei, nici despre altii.

Si acum, daca inca nu ati inteles ce am vrut sa spun, va zic un banc.

Cica intra unul intr-un compartiment de tren unde vede un grup de 5 persoane care radeau in hohote. Nu faptul ca radeau in hohote era ciudat, ci faptul ca unul zicea un numar, apoi ceilalti, dupa cateva secunde, dar nu multe, de gandire, radeau cu pofta. Intreaba acest nou calator care e faza si i se raspunde:
– Noi avem niste bancuri ale noastre, pe care le stim deja. Nu mai pierdem timpul sa le spunem. Pur si simplu ne amintim, ceva de pe aici ne duce cu gandul, asa ca unul dintre noi zice numarul bancului, ceilalti ni-l amintim si radem.
Calatorul mai sta ce mai sta, mai asista la 2-3 astfel de bancuri spuse si la un moment dat intreaba:
– Auziti, pot sa incerc si eu?
Ceilalti se uita nedumeriti la ei, dar ii fac semn ca da. Asa ca el incepe:
– 28.
Ceilalti nimic.
– 10!
Nimic.
– 15!
La care unul dintre ei se enerveaza si spune:
– Stai, dom’le, jos, ca tu nu stii sa spui bancuri!

Acum este randul vostru sa-mi vorbiti despre umor si despre … persoanele fara umor.

Si, evident, va rog sa retineti: Cele mai bune glume sunt glumele proaste spuse bine! Si, evident, sa tineti cont si de contrariu!