Cat de mult te raportezi la scoala? este o intrebare pe care mi-au pus-o multi, in multe situatii. In cazul meu este retorica, caci desi n-am fost un elev ori un student model (desi m-am autointitulat studentu’ minune si la festivitatea de absolvire a primei facultati am fost cel mai aplaudat om din toata seria), multe chestii le am datorita ori din cauza scolii. Va voi da 3 exemple, pe restul le vreau de la voi.
Cat de mult te raportezi la scoala din punct de vedere temporal?
In cazul meu, nu voi zice niciodata „in anul 2002 am facut urmatorul lucru” ori „am fost la mare in 2006”, ci voi spune „eram clasa a X-a cand am facut cutare lucru” ori „in anul 2 de facultate…”.
Scoala a functionat (si INCA FUNCTIONEAZA) ca un reper temporal. Pana sa fac calcule legate de varsta ori de anul efectiv in care se petrecea actiunea, eu stiu cum stateam din punct de vedere scolar.
Chestia asta se intampla CHIAR DACA amintirea in cauza nu are legatura cu scoala. Pur si simplu scoala este un reper temporal si asa va ramane pentru acea perioada a vietii. Nu stiu daca sunt sau nu singurul. Asta sa-mi spuneti voi.
Cat de mult te raportezi la scoala in ceea ce priveste vocabularul?
Multi prieteni mi-au spus ca 90% din vocabularul lor a fost dobandit in anii de scoala, liceu si facultate cu precadere. Am prieteni care acum au acelasi vocabular, aceleasi discutii si aceleasi glume ca acum 15 ani. Desi poate in scoala invatau mai mult, erau mai silitori, ulterior au abandonat complet ideea de invatare, ideea de cultura: nu se uita la filme, nu merg la teatru, nu citesc carti. Nivelul lor lexical si cultural e fix cel de la 25 de ani.
Sa nu mai spun ca si atunci cand vorbim despre facultate, vorbim de fapt despre lecturi pe tema respectiva. Nu beletristica. Carti pentru scoala, ca sa ma exprim astfel.
In cazul meu, consider ca am dobandit mult mai multe DUPA ce am terminat scoala. Nu zic ca scoala imi e inutila, ea a fost o baza, iar facultatea de sociologie, oricat de inutila pare (si este), mi-a format un mod de gandire, un mod de a gandi si de a aborda orice problema.
De pilda, atunci cand scriu un articol, un eseu, mai mult sau mai putin stiintific, eu de fapt TREBUIE sa raspund la o intrebare. In facultate aveam, pe langa intrebare, si minimum o ipoteza. Presupuneam ca raspunsul e X, aplicam metodele si vedeam daca ipoteza s-a confirmat sau nu.
Legat de vocabular, nu pot spune ca scoala a fost inutila, dar vocabularul de la sfarsitul liceului era 40% din vocabularul actual. Nu e o lauda, e o REALITATE.
De altfel, daca ACUM intalnesc persoane care nu m-au mai vazut de 20 de ani (sau hai sa zicem de 15), ele raman de fiecare data socate sa afle ce fac si cum am ajuns. Raman socate sa-mi citeasca articolele (sa citeasca CEVA scris de mine), raman socate sa afle ca eu traiesc DIN SCRIS.
Nu stiu cati dintre colegii mei de liceu stiu ca eu am scris o povestire scurta, insa sunt convins ca 99% dintre ei ar ramane socati. Plus profesorii.
Evident, este vorba si despre modul in care valorizam noi studiile, daca ne gandim doar cat de des am folosit in viata Teorema lui Pitagora nu ajungem nicaieri. Daca n-am folosit-o deloc nu inseamna ca invatarea ei nu ne-a facut bine, fie si modelandu-ne un pic creierul.
Cat de mult te raportezi la scoala ori liceul pe care le-ai terminat?
Vad prin lista mea de prieteni virtuali foarte multi absolventi ai liceului X dezamagiti sa afle ca acelasi liceu a fost terminat si de un politician naspa. Aici nu-i dau numele, caci puteti inlocui liceul si politicianul cu cine vreti voi.
Si aici iar sunt contra curentului: am terminat Colegiul National Iulia Hasdeu (ales, printre altele, dupa criteriul proximitatii, fiind cel mai aproape Colegiu National de casa mea), insa chestia asta nu ma face nici mandru, nici sa-mi fie rusine. Nu ma intereseaza cine l-a terminat inaintea mea ori dupa mine, indiferent daca printre absolventi se afla politicieni, mafioti, avocati, ciorditori de buzunare, criminali in serie ori prostituate.
Nu ma afecteaza cu absolut nimic. Daca maine un absolvent al Colegiului National Iulia Hasdeu ia premiul Nobel nu inseamna ca eu voi deveni brusc mai destept ori mai bine cotat in ceea ce fac. Daca cineva gandeste astfel este complet defect. Serios vorbesc.
Acum e randul tau: Cat de mult te raportezi la scoala? Da-mi cateva exemple, spune-mi unde am dreptate si unde gresesc. Iar daca esti inca in scoala, in orice forma, spune-mi cum receptezi acest articol fiind de partea cealalta a baricadei. Serios vorbesc. 🙂
ps: Cat de mult te raportezi la scoala cand e vorba despre evenimente festive? Eu, unul, am ajuns sa urasc galele de orice fel din cauza festivitatilor de incepere a noului an scolar. Vorbesc la modul cel mai serios.
Mie îmi plăceau festivitățile de început de an școlar. Și cele de sfârșit – regret că, la facultate, noi nu am avut parte de ultimul clopoțel. Alții, tot din ASE, dar de la alte facultăți (seral, ca mine) sau de la facultatea mea, dar de la zi, da.
Eu am absolvit gimnaziul la Iulia Hașdeu. Am fost trimisă la Liceul Economic, să continui tradiția familiei, oricât s-a chinuit domnul profesor de franceză, scriitorul Marcel Petrișor, coordonatorul cenaclului literar, s-o convingă pe mama că am talent și voi intra la filologie fără probleme. (Problema, pe vremea aceea, nu era intratul, ci repartiția la Cucuieții din Deal după absolvire – profesoară de engleză, cu juma de normă în agricultură…)
Ai dreptate, există școala ca reper temporal. Și mai există vremea școlii ca formator de caractere. Profesorii, pe de o parte, cei buni și cei răi, unii mentori, unii modele negative – nu faceți ca ei! Pe de altă parte, cele mai frumoase prietenii sunt în adolescență, de multe ori între colegii de școală. Am învățat multe – nu numai regula de 3 simplă, uitată ulterior, că se hlizea un inginer la mine că nu mai știam care produs trebuie să-l împart la celălalt…
Au fost anii noștri frumoși, cu altfel de griji decât acum, la maturitate…