Casa dulce casa (Home sweet home) este o expresie atat de draga mie, care mi se potriveste manusa. Pentru mine, ACASA este intr-un singur loc, loc unde ma simt cel mai bine, ma odihnesc cel mai bine, simt ca-mi incarc cel mai bine bateriile.
Casa dulce casa este o expresie prezenta in (aproape) toate limbile, cu acelasi inteles, caci indiferent de cultura, casa reprezinta acelasi si acelasi lucru.
Plecand de la aceasta sintagma, de la premisa ca propria locuinta trebuie sa fie CEA mai dulce si mai confortabila locuinta pentru tine, spun din capul locului ca nu pricep de ce exista oameni care lasa confortul propriei locuinte in plan secund. De pilda, mi se plangea un amic prin luna mai ca la el acasa nu are aer conditionat, ca el in zilele toride, foarte calduroase, statea fie la birou, unde aerul conditionat era aproape la maxim, fie se plimba, fie pe la munte sau la mare, fie pe la tara. Drept urmare investitia intr-un aer conditionat nu i s-a parut deloc utila. Fix din acest motiv, multi oameni, precum acel prieten al meu, cauta sa se mute la tara in aceasta perioada.
Ma veti intreba ce are special casa mea, un apartament (banal) de bloc din Bucuresti, nici foarte central, nici foarte periferic (la 2 statii de statia de metrou Piata Iancului). Iar eu va voi raspunde foarte sincer: este special pentru ca-i a mea.
Am un pat mare, pe dimensiunile mele (am peste un metru nouazeci, drept urmare lungimea este o problema la multe paturi), dar nu este spectaculos, nu are o saltea exorbitant de scumpa. Am dormit, in diversele mele deplasari, in paturi mult mai bune. Nici macar unul, insa, nu avea calitatea de a fi AL MEU.
Este o chestie psihologica, una pe care o simt, cu greu putand-o explica. Cand merg undeva, indiferent unde si cat stau, merg cu un scop. Merg sa ma plimb, sa vizitez, sa ma aerisesc, sa schimb aerul; merg intr-un sejur cultural, la un festival de teatru ori de film. Drept urmare, camera de hotel ori camera in care dorm, oricare ar fi ea, este una doar de stricta necesitate. Si pentru ca gandesc asa, nu ma voi putea bucura niciodata de confortul unei camere de hotel ori al unei camere straine. In sens contrar, insa, atunci cand am fost nevoit sa dorm pe o canapea nu am resimtit prea mult disconfortul: pur si simplu scopul acelui sejur nu era somnul, deci oriunde as fi dormit era perfect.
Totodata, nu pot sa-i inteleg pe cei care se tot plimba. Nu, turismul il inteleg, daca as avea bani m-as plimba si eu mai mult si mai des, nu despre el vorbesc, ci despre cei pentru care ACASA inseamna 2 sau chiar mai multe locuri. Unii s-au mutat din necesitate, s-au nascut la tara, au facut liceul intr-un oras, facultatea intr-altul si apoi s-au mutat cine stie pe unde. Ii inteleg, empatizez cu ei, dar totodata ii compatimesc. Dupa mine, cei pentru care NU exista acasa nicaieri sunt de compatimit. Imi rasuna-n cap o reclama celebra care se incheia cu sintagma CASA DE COPII NU-I ACASA!
Un pat mare, cu o saltea buna, cu memorie, care mi-a invatat dimensiunile si greutatea corpului (si, totodata, m-am invatat si eu cu ea), o rama de pat extrem de solida (care trebuie sa reziste greutatii mele considerabile), un portret pictat cu mine fix deasupra patului, care ma face sa zambesc de fiecare data cand il vad, un ceas in culorile FC U CRAIOVA pe peretele opus, pe care scrie STIINTA SUNTEM NOI (cel de mai sus), un televizor LCD banal de 81 de cm, o consola PS4 (pe care s-o schimb anul viitor cu una PS5), un aer conditionat MIDEA deasupra capului meu si o masa banala pe care sta un laptop portocaliu. Nimic special, nimic spectaculos, nimic senzational. Insa toate-s ale mele si imi dau o stare de confort.
Cand i-am povestit unui (alt) amic cat de bine ma simt eu la mine acasa, mi-a zis ca ma comport fix ca o pisica. Pana sa mi-o dea frate-miu pe Salsa in custodie nu stiam la ce se refera, care-i faza cu pisicile. Acum, dupa multiple experiente cu ea, pot sa va vorbesc din propria experienta. Va dau un singur exemplu. Salsa are niste pernite ale ei pe care doarme. Ma rog, doarme si prin alte parti, dar alea-s preferatele ei. Eu i-am pus pe un scaun 2 pernite, la unghi de 90 de grade, pentru ca deseori ei ii place sa doarma pe colt, cu capul sprijinit pe spatar. Eh, aflati ca la un moment dat nu i-am pus aceste pernite pe scaun, drept urmare ea nu s-a urcat pe el. Nu a dormit acolo pentru ca PUR SI SIMPLU nu si-a gasit mirosul.
Nu stiu cat de sensibil sunt eu la miros, sigur n-am un miros fin de pisica, insa stiu ca sunt la fel de atasat de casa precum sunt pisicile.
Pentru a intelege cat de dubios este atasamentul meu pentru casa in care locuiesc trebuie sa va ganditi la cum vad eu plecarile. Anul acesta, de pilda, nu am parasit capitala pana-n luna august, cand am facut o mini-escapada la Brasov. Simteam nevoia sa merg in alt oras, simteam ca explodez daca nu fac asta. Eh, dupa 3 zile dormite acolo, in conditii bune, sa ne intelegem, ABIA ASTEPTAM sa revin in camera mea, in patul meu de acasa.
Chiar asa, eu sunt exact invers de cum zice Tudor Chirila in celebra sa melodie.
De fapt, daca stau sa ma gandesc, pentru mine ideal ar fi sa-mi iau avion privat: sa ma duc azi la Brasov, maine la Timisoara, poimaine la Cluj, insa seara sa ma intorc sa pot dormi linistit in patul meu de acasa. Chiar ma mir ca marii afaceristi nu procedeaza la fel. Ma rog, ca NICI UNUL dintre marii bogatasi nu procedeaza la fel.
In final, va dezvalui ceva. O chestie ciudata, dubioasa, ilegala, probabil si imorala, care m-a pus pe ganduri. Asadar, intr-un oras din aceasta lume (din Europa, dar nu mai tin minte tara), o firma si-a propus sa angajeze doar localnici, doar oameni NASCUTI in acea localitate. Era o capitala, irelevant care. Nu au anuntat acest lucru, ci pur si simplu au cerut buletinul persoanelor in cauza. Nu l-au cerut sa-l copieze, nu le-au luat datele, ci pur si simplu verificau pe baza buletinului daca persoana din fata lor este cea care sustine ca este. Acolo se uitau repede la nume si la localitatea nasterii. Bifau instant intr-o rubricuta daca e ce le trebuie lor sau nu.
Partea interesanta abia acum vine. DE CE facusera ei asta? Motivul era dat de echipa de psihologi a firmei, care constatase ca localnicii, cei care aveau mult mai pronuntat sentimentul de ACASA, erau MULT MAI PRODUCTIVI. Ceilalti, in special cei care stateau in chirie, erau mult mai obositi si mai stresati.
Acea firma nu si-a dat afara angajatii din afara orasului, insa timp de 2 ani de zile a angajat numai localnici in locul celor care plecau. Treptat, atmosfera in firma s-a schimbat, productivitatea a crescut.
Culmea este ca s-a aflat despre aceasta firma abia la 10 ani dupa, atunci cand unul dintre psihologi a iesit la pensie si si-a publicat memoriile. Bine, ei mai aveau inca un motiv: cei care sunt din oras au tendinta sa doreasca sa-si pastreze jobul, te poti baza pe ei o perioada mai lunga. Ceilalti, cei veniti din alt oras, pot oricand sa plece, sunt cu bagajul la usa tot timpul.
Fara sa-i condamn sau sa le dau dreptate, fara sa comentez in vreun alt fel strategia lor, spun doar perspectiva mea: nu m-as vedea muncind in alta parte, nu m-as vedea mutat DEFINITIV altundeva. Eu imi doresc sa plec pentru a putea trai sentimentul ala superb de intoarcere acasa. Asa cum unii sustin, jumatate in gluma, jumatate in serios, ca se cearta cu cineva doar pentru ca e foarte misto sentimentul impacarii. Cam asa si eu.
Iar studiul de mai sus vi l-am spus dintr-un singur lucru: sa va arat ca nu-s deloc singurul care gandeste asa. In fond, dac-as fi singurul n-ar mai exista sintagma CASA DULCE CASA. Nu am inventat-o eu, eu doar o resimt probabil mult mai intens decat altii. Ce nu am aflat inca, exemplul de mai sus nu este relevant statistic, este daca fac parte din majoritate sau din minoritate. Ca de obicei, m-as simti mai bine sa stiu ca sunt in minoritate.
Casa dulce casa este un articol inscris in competitia Super-Blog 2020. Intamplator, din cauza pandemiei, el a fost scris de acasa. In vremuri normale as fi fost la un festival, de teatru sau de film, si l-as fi scris de la cateva sute de kilometri de casa, avand in suflet un dor nespus de … patul meu de acasa 🙂 Inca nu stiu daca ar fi fost mai bun sau mai slab decat articolul de fata. Si nici nu am cum sa aflu.
One thought on “Casa dulce casa – expresia atat de straina multora!”