A scrie despre carti religioase este o povara. Este un subiect controversat din orice punct de vedere am privi. Cei credinciosi ar considera ceva foarte sfant, prea sfant, pentru a scrie pe blog. Pentru a lasa pe altii sa comenteze / injure . Iar cei necredinciosi evita acest subiect pentru ca nu dau doi bani pe el. Sau pe ele, ca e vorba de carti.
A scrie despre carti religioase (in general carti crestine interesante , ca ele sunt „majoritare” la noi) este insa la fel de „problematic” cu a vinde carti religioase. Sau a te lauda ca ai citit asa ceva. E cool sa citesti Coelho, e cool sa citesti Cartarescu, dar nu e cool sa citesti o carte crestina. Romane crestine noi ?! Ce-or mai fi si alea?
Si nu, singura carte crestina nu e Biblia. O fi ea cea mai importanta, dar nu e singura.
Stiu ca nu sunt un om religios. SI eu si voi stiti acest lucru. Daca e sa am ceva, am ceva cu preotii (unii din ei) si cu credinciosii. Cu unii din ei . Habar n-am daca formeaza sau nu majoritatea. Uneori tind sa cred ca da, alteori ca nu. Este important, este relevant, dar nu e cel mai important lucru. Din pacate insa, si aici e cert, majoritatea covarsitoare a credinciosilor nu au deschis niciodata o carte religioasa. Nici Biblia, nici altele. Si nu ma refer la cartile de rugaciuni. Ci la niste carti religioase de argumentare. Carti care te vor informa.
Eu imi recunosc slabiciunile: nu mi-a placut domeniul. Ca sociolog ar fi trebuit sa-l aprofundez, dar n-am facut-o. M-am ferit constant de religie. E un teren alunecos. Si m-am ferit si din pricina fanaticilor (alta specie de credinciosi cu care am eu ceva). Fanatici care nu erau , asa cum ati crede, doar dintre colegi. Ci si dintre profesori.
Ce sunt aceia fanatici? Pai fanaticii (religiosi) sunt acele persoane care considera ca religia lor e cea mai tare, ca restul sunt de cacat („restul sunt pagani”, asa cum se zicea inca din evul mediu) iar viata lor este condusa exclusiv de religie. Esti pocait? Sambata nu faci nimic. Ce daca ai examen decisiv pentru viata ta. Tu n-auzi ca sambata nu ai voie sa faci nimic? Si asta e doar un exemplu.
Ce mai am cu fanaticii? Pai fanaticii si nu altii au pornit atatea razboaie din cauze religioase. Fanaticii (si cei care i-au intaratat) sunt responsabili pentru moartea atator oameni.
Revin la carti. Ele sunt utile. Ca orice carte. Nu trebuie luata ca un adevar absolut, nimeni nu e detinatorul unui adevar absolut. Dar a spune ca esti credincios fara sa fi deschis vreodata vreo carte de-a religiei tale mi se pare absurd. Si neproductiv.
Iar mai nou aud ca exista „romane crestine”. Recunosc, n-am citit. Dar de curiozitate as citi. Macar unul, sa vad cum e. Si sa ma laud atator credinciosi, crestini de felul lor: BA, EU „ATEU” AM CITIT ASTA, IAR TU, MARE CRESTIN, NU! Din pacate timpul nu prea-mi permite … Dar parca as incerca …
Iar faptul ca mai nou se vand si pe net carti religioase este un lucru si mai imbucurator. Se modernineaza si biserica, oricare ar fi ea.
Raman un liber cugetator, raman un adversar al fanaticilor, dar respect oamenii care-mi respecta credinta. Si respect credinciosii care se informeaza.
Salutari NE-RELIGIOASE tuturor 🙂
Din ce am reuşit eu să observ (nu ştiu dacă ţine doar de experienţa mea sau aşa e în general), "pocăiţii" – aşa cum i-ai amintit tu – sunt mult mai devotaţi (faza cu examenul sâmbătă ţi-o pot garanta) decât creştin-ortodocşii. Tot din ce am observat, există o diferenţă semnificativă între cele două grupuri: ortodoxi = superstiţii; pocăiţii (să zicem adventişti) = logică şi ştiinţă creştină.
Acum, să zic ceva şi despre cărţi… Eu sunt creştin-ortodox, dar nu prea mă duc la biserică. Am citit câteva capitole din Biblie, iar Geneza şi Apocalipsa în întregime. Consider că următoarea idee contează cel mai mult: ce e scris de om, e influenţat de om… adică un fel de "istoria e scrisă de învingători". Deci, cum ai zis şi tu: "nu trebuie luată ca un adevăr absolut"!