Caritate culturala. Bani pentru teatru.

Termenul caritate culturala este probabil foarte ambiguu. Probabil partea a II-a a titlului, bani pentru teatru, este mai sugestiva. Pana sa explic ce si cum, vreau sa va dau un mesaj vazut pe pagina de facebook a teatrului InCulise:

Dacă în perioada sărbătorilor am avut mai multe spectacole caritabile prin care am susținut diferite cauze, acum Teatrul În Culise are nevoie de ajutorul vostru pentru a realiza un proiect important.

Căutăm SPONSORI pentru producția UNSPREZECE MINUTE de Paulo Coelho, care va avea premiera în luna Martie. Va fi una din cele mai importante producții ale teatrului nostru pentru anul 2014. Expunerea va fi amplă având în vedere notorietatea autorului, cât și maniera montării. Intenționăm să realizăm spectacolul atât în limba română, cât și în limba engleză. Vă așteptăm cu propuneri sau hint-uri. Sau cu share-uri. Vă mulțumim!

Am dat share acestei postari si am zis s-o popularizez si pe blog. Insa mi se pare momentul prielnic pentru o discutie. Iar faptul ca cei de la Teatrul InCulise ne incurajeaza sa facem propuneri este un lucru imbucurator. Ca de obicei, propunerile le fac publice, poate le vad altii si ma ascult (lucru care, desigur, m-ar bucura enorm).

Asadar, catre ce se indreapta cele mai multe acte caritabile in Romania. Pai:
– Daca este vreo calamitate naturala, instant apar concerte caritabile, apar afaceristi care (re)construiesc, pe banii lor, casele distruse.
– De Craciun si de Paste sunt la moda donatiile catre case de copii si azile de batrani.
– Din cand in cand mai este popularizat cate un caz, in general tanar sub 30 de ani, care are nevoie de o operatie scumpa si nu are nevoie de bani.

Efectiv nu am nimic cu nimeni. Nu mi-as dori sa am parte de vreo calamitate, nu mi-as dori sa am nevoie de o operatie de sute de mii de euro, deci nu am cum sa INVIDIEZ aceste donatii. Cu donatiile de la punctul 2 am insa ceva: nu rezolva nimic. Aduci o bucurie de moment, AICI SI ACUM, de maine problemele vor fi aceleasi. Sa nu mai zic de vesnica problema cu alimentele care de fapt nu ajung la copii sau la batrani, ci la cei care au grija de ei… Trecem peste…

Din pacate, cand vorbim de caritate culturala lucrurile stau foarte-foarte prost. La filme singurul exemplu care-mi vine in minte este filmul Nu sunt faimos, dar sunt aroman. Acesta a fost finantat, printre altii, de afaceristii machidoni Costica Canacheu, Ioan Becali si Victor Becali. Mai stiti voi alt film?

La teatru, exemplul care-mi vine in minte este cel al lui Chris Simion. Pe scurt, ea a venit la o conferinta (Conferinta anului viitor) cerand bani pentru construirea unui nou teatru. Am scris la vremea respectiva despre acest lucru. Am incurajat aceasta initiativa prin votul meu dat la acea conferinta (mai multe detalii despre conferinta gasiti in cele 2 link-uri din paragraf).

Nu stiu cati bani a strans si cand va fi gata acel nou teatru, insa pronosticul meu nu este unul chiar optimist. De ce? Simplu: oamenii nu dau bani decat pentru chestii care ii impresioneaza. Ce zicea Gheorghe Dinica in Filantropica este la fel de valabil si acum:

„Vino la mine si impresioneaza-ma. Emotioneaza-ma. Stoarce-mi o lacrima… MANA INTINSA CARE NU SPUNE O POVESTE NU PRIMESTE POMANA„

Legat de ceea ce doreste teatrul In Culise, imi permit sa fac cateva propuneri:

1. As implica, intr-un fel, Editura Humanitas, editura unde a aparut versiunea in limba romana a romanului Unsprezece Minute, de Paulo Coelho. Zic ca editura ar trebui sa fie direct interesata de punerea in scena a acestei opere.

2. As incerca sa pun o urna speciala pentru aceasta donatie. Oamenii doneaza pentru cadourile micutilor de la o casa de copii ori pentru cadourile batranilor de la un azil. Hai sa vedem cati bani vor dona pentru o piesa de teatru (ma gandesc ca, totusi, la Teatru vin oameni culti, care sunt sensibili si la o nevoie CULTURALA). Sper totusi ca valabilitatea vorbelor lui Dinica din Filantropica nu este absoluta. Orice regula are si exceptii, nu?

3. As incerca sa conving niste actori sa joace gratis pe scena InCulise, urmand ca banii incasati pe bilete sa fie donati. Chiar sunt curios cati spectatori s-ar strange la un spectacol caritabil.
(inlocuiti actori de teatru cu COMEDIANTI STAND-UP, CU 1-2 CANTARETI…)

4. As incerca sa conving o televiziune sa popularizeze aceasta initiativa. In ultima vreme teatrul a reparut la tv (intai la Antena 1, cu piese de la Teatrul de Comedie, acum la Tvr 2, care da in fiecare luni seara o piesa de teatru).

Tind sa cred ca teatrul aduce ceva audienta, iar o exclusivitate data unei televiziuni pentru viitoarea piesa de teatru cred ca ar putea sa devina interesanta (piesa va fi, IN AVANPREMIERA, luni la Teatrul InCulise, iar dupa 1-2 saptamani va putea fi difuzata si la TV).

5. As incerca sa apelez la diversele ONG-uri care au „activitati culturale”. De ce nu ar fi aceasta o activitate culturala indeajuns de utila pentru cetateni?

6. Pentru ca tot am vorbit de ONG-uri: teatrul InCulise ar putea sa-si infiinteze un ONG propriu, care sa finanteze astfel de productii. Un ONG poate fi finantat de catre orice cetatean prin donarea acelui procent de 2% din impozit. Sau exista un astfel de ONG (poate ma insel)?

7. As incerca sa obtin ceva fonduri si pe o filiera oficiala: Ministerul Culturii, Ministerul Educatiei, Institutul Cultural Roman ori Ambasada Braziliei la Bucuresti (in fond, Paulo Coelho este brazilian, nu?).

Mi-as dori sincer sa ma insel si romanii sa-mi demonstreze ca pot finanta si lucruri mai putin „grave”. Mi-as dori ca initiativa Teatrului InCulise sa aiba succes si sa fie repetata in multe alte cazuri. Si mi-as dori, sincer, sa apara primul teatru independent din Bucuresti, asa cum isi doreste Chris Simion.

Hai sa vedem cateva acte de caritate culturala. Hai sa dam niste bani pentru teatru. Hai, de asemenea, sa incurajam pe altii sa dea bani pentru teatru. Salutari CARITABILE tuturor 🙂

ps: Legat de aceasta caritate culturala si de potentialii bani pentru teatru, am fost luni seara, la teatrul InCulise, la piesa Trasi la Xerox (o piesa invitata). Nu am scris inca despre ea, urmeaza sa scriu (revin insa de fiecare data cu placere la acest teatru). Interesant mi s-a parut insa altceva: a avut niste oaspeti de seama in sala: Ion Caramitru, Monica Davidescu (si cica mai erau celebritati, eu doar pe ei i-am recunoscut ca erau la masa de langa mine). Oameni ca ei ar trebui incurajati sa sustina initiativa aceasta (eventual sa doneze si ei, tot timpul cel mai bine functioneaza puterea exemplului).