Bullying si shaming sunt in ochii unora sinonime. Diferentele sunt minime, shamingul fiind ceva public, atunci cand umilirea este in vazul tuturor.
In teorie, cu totii suntem impotriva acestor practici. Nu ar trebui sa fim de acord cu bullyingul, nu ar trebui sa-l incurajam, ar trebui sa-l sanctionam de fiecare data cand il intalnim. Doar ca s-a ajuns in extrema cealalta, drept vorbim despre Bullying si shaming si cand trebuie, si cand nu trebuie. Va voi da in continuare 10 exemple din trecut si prezent, ordinea fiind complet aleatoare:
- Pe vremea mea, in orice regulament scolar, prima pedeapsa era „mustrare in fata clasei”. Daca faceai ceva gresit, deranjai orele, chiuleai, nu iti faceai tema, chestii curente la scoala, erai pedepsit intai si intai prin mustrare. Acum aceasta mustrare este considerata Bullying si shaming? Daca un elev chiuleste in mod repetat putem spune ca profesorii il umilesc din acest motiv? O fac repetat, o fac intentionat, iar omul nu se poate apara (am bifat toate cele 3 caracteristici, conform Wikipedia).
- In Romania sunt oameni care confunda donarea de lucruri cu aruncarea lucrurilor inutile. Drept urmare, arunca lucruri uzate, murdare, inutile, fara sa se gandeasca daca destinatarul chiar are ce face cu ele. Vedeti la Andra toate detaliile, caci ea a participat la activ la munca de sortare a donatiilor. Nu as fi dat acest exemplu aici daca nu as fi vazut multe reprosuri, cum ca facem shaming la adresa celor care doneaza tampenii. Rusine sa va fie daca radeti de cea care si-a donat rochia de mireasa refugiatilor ucraineni!
- Tot shaming considera unii ca fiind judecarea vestimentatiei altuia. Doamna Dorina Danila a scris un articol interesant acum cateva zile pe tema asta. Ea povesteste cum intr-o deplasare din strainatate a fost nevoita sa mearga in niste papuci foarte comozi. In Romania (in Arad, unde locuieste dansa) i-ar fi fost teama sa ii poarte, insa acolo unde i-a purtat nu parea nimeni interesat de ce poarta ea. Intrebarea mea e ce ar trebui sa se faca scriitorii, aia pe bune sau aia de ocazie? Cum altfel ti-ai putea contura personajele tale daca nu observand ce se petrece in jur? Oare este de preferat un om care se uita numai si numai in telefonul propriu? De teama bullyingului si shamingului nu ar trebui sa mai observam nimic in jurul nostru?
- Tot la capitolul shaming ar putea intra si un blogger care scrie prost. Daca eu observ ca un blogger scrie prost, ori ca un altul minte de ingheata apele, ce ar trebui sa fac? Sa aplaud? Sa dau like? Nu fac shaming, nu sunt hater, nu-i asa?
- Acum cativa ani (vreo 3, cred), vorbeam despre importanta unui zambet. Spuneam cum dau bacsis mai mare unui chelner si unei chelnerite care zambeste. La fel unui taximetrist. Cineva a inceput sa spuna ca fiecare om are zile bune si zile proaste, drept urmare nu ar trebui sa fie obligat sa zambeasca. Iar ce fac eu cica s-ar chema „smile shaming”. Deci tot eu sunt ala gresit.
- Daca un scriitor merge cu trenul si isi noteaza tot ce observa, orice vestimentatie diferita, orice lucru dubios, putem spune ca face shaming? Caragiale facea shaming atunci cand facea de ras familia Domnului Goe?
- Politia ar trebui sa nu mai anunte numarul de amenzi si mai ales vitezele cu care au fost prinsi soferii, pentru ca se cheama shaming. Cum sa faci de ras un om care merge prea repede? Rusine sa le fie celor care se comporta astfel!
- Pe seama unui film sau a unei carti putem vorbi de rau? Sau e bullying sa consider ca un film e prost? Daca spun ca Batman e dezamagitor se cheama ca fac shaming?
- Orice gluma pe care o faci poate avea iz de shaming. Glumele cu olteni, moldoveni, ardeleni, evrei, rromi, negri, scotieni, italieni, francezi, rusi (mai ales in perioada asta) nu sunt corecte politic, fac shaming in privinta unei natii sau etnii. La fel glumele cu femei si barbati (glume sexiste), glumele cu blonde (cum suna blonde shaming?), glumele cu roscate (sunt si din alea, sa stiti), glumele cu homosexuali (MAI ALES acestea), dar si glumele cu diverse ocupatii socio-profesionale (glumele cu avocati, cu gunoieri, cu politisti, cu soferi de tir, cu piloti de avion, cu stewardese). Trebuiesc evitate.
- Inclusiv autoironia este shaming. O blonda mi-a reprosat acum cateva luni ca am facut o blonda pe seama parului meu blond. „De cand e o rusine sa ai parul blond? Nu esti din start prost daca ai parul blond.”
Bullying si shaming sunt doua fenomene pe care trebuie sa le repudiem, insa nu tot ce facem este bullying si shaming. Nu orice gluma este shaming, nu orice discriminare pozitiva este bullying (da, eu dau bacsis celor care-mi zambesc, oricat de gresita li s-ar parea unora atitudinea mea). Pentru panselute, bullying si shaming sunt cuvintele in spatele carora trebuie sa te ascunzi atunci cand faci o boacana. O prostie. Ai facut o prostie, insa lumea nu trebuie sa te acuze, sa te judece.
ps: Cautati bullying si shaming in palma de Oscar data de Will Smith. Cautati apoi aceiasi termeni in orice roast. O sa va speriati de ce veti gasi 🙂
Pe bune că mi-ar plăcea să fiu personajul de care face mișto un Caragiale. Doar că nu asta era ideea articolului meu, ci prostul nostru obicei de a-i critica pe alții de dragul criticii, după modelul „vezi paiul din ochiul altuia, dar nu vezi bârna din ochii tăi”. Și agresivitatea cu care unii o fac. Evident, că, dacă un elev comite ceva, trebuie să-i spui (măcar), dacă nu-ți place o carte, ești liber să spui sau să scrii despre asta. Am făcut-o și am primit o groază de lături în cap (nu le pot numi altfel) pentru că mi-am permit să zic ceva despre romanul Ion.