Ce inseamna sa fii bucurestean? Este o definitie clara care sa delimiteze un bucurestean de un … oltean? Sau de un moldovean? Nu cred.
Si spun asta gandindu-ma ca in ultima vreme mi s-a reprosat de mai multe ori ca-s bucurestean decat ca-s oltean. Nu ca mi-ar fi rusine . Dimpotriva.
Ce am trait ieri insa m-a marcat. Si nu ma joc cu cuvintele. Chiar am ramas surprins. Si marcat. Si toate intr-un mod pozitiv.
Asadar, am fost ieri la film. La cinema Corso. Pentru cine nu stie, cinema Corso este un cinematograf vechi, situat pe bulevardul Elisabeta, nu departe de cercul militar. In general in cinematografele astea vechi lucreaza persoane in varsta (habar n-am de ce, dar de fiecare data femei, sau ma rog, la cinema-urile pe care le frecventez eu). Lume nu prea e, de, oamenii prefera mall-urile. Unde bilete nu vand femei de 50 de ani, ci gagici de 20. Maxim 25.
Ieri am mers la film cu un amic, Iulian. Restul au dat bir cu fugitii, fiecare cu motivul sau. Nu ei sunt importanti, nici macar filmul pe care l-am vazut. Ci ce s-a intamplat dupa…
Asadar, dupa film Iulian merge la toaleta. Filmul a fost cam lung, deci cu cat trecea timpul, cu atat nevoia de a merge la toaleta crestea. Si plecam. Si poposim la carciuma de langa (numita pizzerie). Foamea fiind mare, comandam mancare. Fiind pizzerie, comandam … mici. Bunicei micii, la 2 lei (la propriu) chiar fiind indeajuns de buni si indeajuns de mari. Bine, micii nu intra fara bere, asa ca bem si nitica bere. Si plecam.
Iesim noi din carciuma, Iulian vorbea la telefon. Si vedem ca vine intr-un suflet la noi o doamna. Intreaba daca TU ESTI … (nu mai stiu cine zisese, oricum ii pocise nitel numele de familie). Incheie el convorbirea telefonica. Apoi doamna intreaba: IA VEZI, BULETINUL IL AI LA TINE? Da, pierduse portofelul. Cica pe pragul de la toaleta.
In mod uimitor, totul era la locul lui. Inclusiv banii (avea cam 100 de lei). Iar acele doamne erau cu adevarat decise. Cica ar fi cautat numele in cartea de telefoane, ar fi incercat dupa carnetul de conducere…Erau decise sa inapoieze acel portofel.
Nota 10 pentru ele. Si ma intreb, revenind la discutia initiala: cat de bucurestene sunt ele? Cat de bucurestean e felul lor de a fi? Dupa parerea mea , ele lucreaza acolo de mult timp. Deci chiar daca nu-s nascute in capitala, ele au trait o gramada aici. Si daca doreau, primeau „apucaturile” bucurestene. Si totusi n-au facut-o…
Discutia despre bucurestean vs restul lumii e inepuizabila. A fost utila ca introducere pentru a povesti aceasta faza memorabila. Bine, n-am fost eu in cauza. Dar chiar si asa am ramas marcat. Oare daca as fi fost eu, cum as fi reactionat?
Ma rog, intrebarile ar putea fi mai multe:
1. Iulian a avut noroc, ca si-a gasit actele? Sau ghinion, ca totusi si le pierduse? (a-ti cadea actele din buzunar nu e chiar dovada de noroc)
2. Cum ar trebui sa multumesti unor astfel de oameni?
Si acum 2 intrebari pentru cititori:
1. Ati intalnit situatii de genul? Fie sa fi fost in postura celui care a pierdut, fie sa fi fost in postura celui care a inapoiat?
2. Ati fi facut la fel in locul acelei persoane? Ok, cu actele nu aveti ce face. Dar 100 de lei nu strica, nu-i asa? Si vreau sa fiti sinceri 🙂
Salutari SINCERE tuturor!
In opinia mea, a fi bucurestean este a conduce o masina pe strazile tarii traind cu impresia ca esti la bordul de control al navei spatiale Enterprise si apesi butonul Warp 8. 😆
Apropo eu mi-s brasoveasca, pe jumate. N-am nimic cu bucurestenii, doar ca m-am saturat sa port Pampers de adulti cand ma aflu pe sosele prin Romania atunci cand merg in concediu acolo. People….have mercy ! 😆