Bloggerii si betia de cuvinte!

Despre betia de cuvinte am vrut in multe randuri sa scriu. Este ceva destul de intalnit in literatura, din pacate si in blogosfera. Nu stiu ce intelegeti voi prin aceasta notiune, insa va spun ce inteleg eu si de ce este ea foarte intalnita printre bloggeri.

Asadar, prin betia de cuvinte eu inteleg situatia in care folosesti prea multe cuvinte pentru a exprima un lucru simplu. In termeni mai pretiosi, este echivalent cu „a face teoria chibritului”.

De aceasta boala, betia de cuvinte, sufera intai si intai scriitorii. Cumva, la ei este de inteles, ei sunt oameni ai literelor, ei din asta traiesc, te astepti sa intalnesti descrieri ample in literatura. Din pacate, insa, scriitorii care nu se comporta astfel, cei care sunt laconici in descrieri, nu sunt deloc bine-vazuti. Aceea cica nu ar fi literatura. Deci betia de cuvinte nu este doar tolerata in literatura, ci chiar incurajata. Nu este exceptia, ci regula. Este litera de lege, ca sa zic asa.

Nu mult diferit stau lucrurile in cazul scrierilor stiintifice, oficiale, din domeniile umaniste: nu doar al literelor, ci si al sociologiei, stiintelor juridice, stiintelor politice, psihologiei ori filosofiei. Evident, la unele domenii situatia pare mai accentuata, mai grava, decat la altele. Stiintele juridice sunt mai exacte, „matematica stiintelor umaniste”, cum tot zicea un fost profesor de-al meu, insa filosofia abunda de scrieri unde „profanii” spun ca nu se spune de fapt nimic. Unde betia de cuvinte inseamna sa scrii mult fara sa spui nimic. Ori aproape nimic.

Credeti ca in domeniul criticii, fie ea de film, de carte ori de teatru, lucrurile ar sta cu mult diferit? Nicidecum. Betia de cuvinte este si aici norma, absenta ei, folosirea unor cuvinte intelese de toata lumea fiind, pentru multi, o rusine.

Din acest motiv, foarte multi bloggeri, vrand sa-i imite pe critici, ajung sa scrie la fel. Ajung sa foloseasca anumite cuvinte si expresii doar pentru ca suna mai bine. Doresc sa imite un critic pentru ca vor sa ajunga ca el.

Alti bloggeri, visandu-se scriitori, romancieri, incearca sa imite stilul acelor oameni. Si scriu pe blog nuvele intregi. Daca ei au trecut prin parcul Cismigiu, atunci e clar ca urmatoarele 10 paragrafe vor fi despre frumusetea parcului. Ori despre uratenia lui, si ea descrisa in sute de cuvinte.

Putem avea noroc cu fotografi wannabe, caz in care sutele de cuvinte sunt inlocuite de poze, si ele multe, dar macar peste ele putem trece mai usor.

Revenind la betia de cuvinte, situatia din literatura se transmite si in blogging. Cei care nu se folosesc de betia de cuvinte, cei care vor sa fie concisi, care nu vor sa descrie o frunza in 200 de cuvinte, care nici macar nu o pozeaza, sunt pusi la zid. Sunt dati exemplu negativ. Nu stiu sa scrie, nu au talent. Dovada talentului este capacitatea descriptiva, capacitatea de a spune mult despre nimic.

Acum, sa nu radeti, insa eu sunt acuzat din ambele parti, de ambele tabere. Pe de-o parte, unii ma acuza de betia de cuvinte, ca uneori scriu si eu mult fara sa spun nimic. Din cauza Google, in cele mai multe cazuri, caci trag de mine sa mai adaug 100-200 de cuvinte, sa devina articol indexabil. Pe de alta parte, tabara cealalta ma acuza ca scriu sec, ca nu descriu, ca trec printr-un parc plin de culoare si ignor frumusetea de langa mine. Ca nu transmit sentimente, ca sunt prea rece. Si, in plus, ca folosesc cuvinte prea comune. Ca nu scriu in cuvinte pretioase, asa cum ar trebui. Asa cum ii sta bine unui om al literelor.

In incheiere, trebuie sa va spun cum sunt eu ca cititor, caci inainte de a ma apuca sa SCRIU pe blog/uri am fost cititor de bloguri. Si inca sunt. Asa cum sunt cititor de carti. Asadar, mie-mi plac articolele non-descriptive, cele care reusesc sa-mi spuna multe lucruri in putine cuvinte. Dispretuiesc criticii care se lauda cu vocabularul, care vorbesc despre un film in cuvinte de neinteles pentru 99% dintre cititori. Iar bloggerii care vor sa imite acel stil imi provoaca greata. Cei de nisa, bloggerii de film, de teatru ori de carte, au o mimima scuza. Insa bloggerii generalisti care se comporta precum niste critici, precum niste oameni de litere, care descriu o frunza in sute de cuvinte, nu au absolut nicio scuza.

In literatura, insa, nu e chiar absurd sa intalnesti astfel de pasaje. Uneori simt nevoia sa citesc si asa ceva, chiar daca nu e genul meu de lectura. Chiar daca lectura mea e una dinamica, plina de verbe de actiune, si nu una statica. In lecturile mele, o camera de hotel este descrisa prin actiunile celor care intra in ea si nu ca atare.

Dar, evident, eu nu sunt deloc un exemplu in ceea ce priveste cartile citite. Asa cum nu sunt un exemplu nici in ceea ce priveste articolele scrise.

Nu pot sa inchei fara sa va intreb pe voi cum va pozitionati vizavi de betia de cuvinte: o incurajati, o cautati ori, dimpotriva, o evitati?

ps: Un articol foarte bun despre betia de cuvinte gasiti pe site-ul ziarului Curentul. Chiar daca nu citesc in mod curent acel ziar, articolul in cauza este excelent. Vi-l recomand cu caldura.