Balconul camerei de hotel – nepretuit
Pana acum cativa ani, sa fie vreo 5-6, mi se parea inutila precizarea Camera cu vedere la mare/camera cu vedere la parc/camera cu vedere la strada. Preturile erau diferite, cele mai mari fiind pentru camerele cu vedere la mare. Logica mea de atunci, valabila partial si acum, este ca in camera nu trebuie sa stai foarte mult. Camera este un loc unde singurele lucruri pe care trebuie sa le faci sunt dusul si somnul (plus nevoile fiziologice, desi, uneori, din prea multa mobilitate, le faci pe unde apuci).
De cativa ani, insa, am inceput sa apreciez alte lucruri la camera. As incepe cu privelistea, vederea pe care o ai din camera, doar ca, vedeti voi, nu ea este cea mai importanta. Este importanta, fundamentala as zice, dar degeaba ai vedere superba daca nu te poti bucura pe deplin de ea.
Ai vedere la mare? Apai e bine c-o ai, dar cum te uiti la mare? Stand in camera, pe pat? Sau stand pe un scaun incomod, tot in camera? Ori stand in picioare, rezemat de perete?
Va zic eu: oricat de misto ar fi privelistea, fundamental este balconul. Balconul camerei de hotel este nepretuit, mai ales pentru unul ca mine, care isi face treaba de peste tot. Eu lucrez si din vacanta, unele articole scrise din vacanta dovedindu-se a fi mai de succes decat multe articole muncite si documentate. Poate va intrebati de ce …
Cand esti cu cineva, cel mai misto lucru este sa stai in balcon si sa savurezi un pahar de ceva. Un pahar de vorba, cum se spune. Pe langa faptul ca faci economii evidente, mai este vorba si de un confort sporit. Oricat de misto ar fi terasa la care servesti ceva, te simti mult mai bine, mult mai confortabil, mult mai in largul tau, pe balconul PROPRIEI camere. Ok, camera este a ta doar pentru cateva zile, dar orisicum.
Daca sunt singur, ca am fost in diverse locuri si singur, pe balcon am inspiratie sa scriu articole. Pur si simplu sa stau la etaj, sa respir aer curat (cat de curat poate fi aerul, ca daca vorbim de orase aglomerate aerul nu e chiar curat), sa ma bata vantul constant, iar eu sa imi astern gandurile…
Si, la modul cel mai serios, daca nu as avea unde sa stau in Bucuresti, as cauta un hotel care sa aiba balcon la camere. Majoritatea hotelurilor au balcoane, dar nu la toate camerele. Exista clienti care nu sunt interesati de asa ceva. Exista perioade ale anului cand balconul este inutil (iarna, pe ger, desi, cumva, si atunci are farmec sa stai pe balcon). Dar exista clienti care vor balcon, clienti care considera balconul un accesoriu fundamental.
Dupa mine, as sta mai mult pe balconul camerei decat as sta la sauna si jacuzzi la un loc. Bineinteles, important este si ce peisaj ai, desi fiecare peisaj are farmecul sau. Un bulevard larg, cu traficul sau infernal ziua si linistit seara, este frumos de privit si, cumva, uitatul de sus la asa ceva iti da un feeling misto.
O straduta laterala, linistita, de unde mai ies, din cand in cand, un caine zgribulit, un copil neastamparat, o pisica neagra discriminata din cauza culorii ori o masina mai dubioasa (o Dacie 1300), are un farmec aparte.
O astfel de priveliste, precum cea descrisa in paragraful anterior, se intalneste la Hotel Domenii Plaza. Sa va convingeti si voi, zic.
Sa va zic un secret: nu am fost cazat niciodata la acest hotel, desi mi-as fi dorit, insa am o intamplare tare simpatica pe care trebuie sa v-o povestesc si care are legatura cu acest hotel. Nimeni din acest hotel nu stie, va fi prima oara cand vor afla de ea. Asadar, acum vreo 3 ani am avut treaba prin zona cu pricina. Nu ma intrebati ce anume faceam, cert este ca eram prin zona. Si treceam fix pe strada pe care o vedeti in poza de mai sus. Strabatand strada aceea de 2 ori (efectiv am dat 2 ocoluri complete ale hotelului), am intalnit: o pisica neagra (speriata de mine de fiecare data, de ambele dati mi-a taiat calea fara macar sa miaune), un caine la fel de speriat, o Dacie 1300 in stare perfecta (gandindu-ma acum, probabil era un teaser timpuriu al filmului Doua Lozuri) si, la un moment dat, o blonda cu fata de Barbie, care a luat-o la fuga imediat cum m-a vazut. Partea interesanta este ca mi-am dat seama, atunci, ce strada misto e aia si, privind spre balcoanele camerelor hotelului, am inceput sa-mi doresc sa locuiesc macar o zi acolo. Daca in cateva minute am vazut atatea, oare cate as vedea intr-o zi intreaga?
Tot aici, imi amintesc de faptul ca primul scurtmetraj al regizorului Cristi Puiu a fost facut punand camera sa filmeze o strada. Dupa mine, strada pe care o vedeti, strada de langa Hotelul Domenii Plaza, este locul ideal pentru un nou scurtmetraj. Vorbesc serios.
In alta ordine de idei, pe langa vederea din balconul camerei de hotel, ideal ar fi sa existe si o terasa. Iar hotelul mentionat mai sus, parte a grupului Residence Hotel, are o terasa tare faina, pe care v-o recomand. Zic s-o vedeti si pe aceasta.
Acum, sa va zic sincer, daca as avea bani sa organizez ceva, as organiza o conferinta dedicata tinerilor scenaristi si regizori fix la hotelul cu pricina. E un loc care inspira, un loc mult mai interesant, dupa mine, decat hotelurile situate in buricul orasului. Repet, strada aia mi-a ramas in minte, chiar daca am mers o singura data pe ea.
Ma gandesc ca banalitatile spuse de mine ar putea fi transformate de catre un scenarist bun macar intr-un scurtmetraj bun. Pisica aia neagra ar putea avea un nume si o poveste, cainele ala ar putea avea puteri supra-naturale, iar acea Barbie Girl ar putea fi un personaj mirific. Imaginatia iti vine repede daca are ce sa te inspire.
Acum, revenind la balcoane, va mai zic un singur lucru: nu o sa fiu de acord, dar niciodata de acord, cu balconul inchis si cu cei care-si prelungesc camerele in balcon. Stiti ce inseamna, dupa mine, balcon inchis? Pai e ca si cum ai avea o noua camera. Farmecul balconului este sa fie deschis, sa simti aerul, sa te simti afara ca acasa. Dupa mine, nu e nicio diferenta intre o camera fara balcon si un balcon inchis. La ambele poti deschide geamul, dar farmecul s-a dus.
Deci da, balconul camerei de hotel, indiferent de numarul de stele, este nepretuit. Repet: prefer sa vad o strada sau un parc, dar sa am balcon, decat sa vad marea din spatele unui geam.
Balconul camerei de hotel – nepretuit este un articol inscris in competitia Super-Blog 2016. Daca acest articol nu este bun, rog juriul sa il arunce de la balcon. Sper, totusi, sa o faca de la etajul 1 ori maximum etajul 2. Salutari DE 4 STELE tuturor!
De ce nu ma mira ca ai dat ocol de 2 ori la o strada? #Nascutdezorientat
In alta ordine de idei, eu stau la parter, deci nu balcon, nu priveliste faina. Cand stau intr-un hotel sau la cineva, imi place sa stau la etaj, cu geam sau balcon, dar sa vad ceva. 😀
Nu aveam gps (un telefon vechi), asa ca ma bazam pe memorie. Si pe ce-mi zisesera unii si altii. Da, hashtagul ramane! :))
Eu zic să nu te mai bazezi, vreodată, în viața ta, sau în viitoarea, pe memorie :)). never ever
Indiferent de cum ar arăta camera aia de hotel, pe mine cel mai mult mă interesează priveliștea pe care mi-o oferă de pe balcon. SĂ am ceva frumos în fața ochilor, să mă relaxez și să mă simt bine. Gen imaginile alea superbe din vlogul tău.
În balcon n-am scris niciodată. Mi-ai dat idei. 😀
Filmeaza-te scriind acolo, sa te credem. Altfel nu te credem c-ai scris din balcon #casazicasa