Aplauze pentru Lena cu Sebastian Lupu
O introducere (foarte) lunga. Sebastian Lupu.
Multi prieteni imi reproseaza ca-n lista mea de facebook intra cine doreste. Ma mai enervez eu pe cate unul si-l sterg, mai enervez eu pe cate unul, ma sterge, dar altfel nu exista motive sa sterg pe cineva. Da, mai sterg spammerii, dar cam atat. Nu stiu cat de bine e, algoritmii facebook nu-s prea fericiti, dar fie. As putea sa ma apuc sa fac curatenie prin lista, s-ar putea sa-mi creasca interactiunea pe profil. As putea…
Totusi, am zis ca strategia pe care o voi adopta va fi alta: voi incepe sa imi cunosc lista de facebook. Pe unii virtual, pe unii, daca se poate, real.
Printre persoanele pe care le urmaresc de ceva timp pe facebook, fara sa fi interactionat vreodata in alt fel decat printr-un like, este Sebastian Lupu. Il apreciez ca are peretele plin de glume, este un profil de facebook unde ma simt bine sa intru. De multe ori facebook-ul imi aduce postarile sale in newsfeed, alteori, cand vad ca nu mi-a mai aparut de ceva timp vreo postare de-a lui, intru direct la el pe perete si lecturez.
Stiu ca majoritatea nu sunt originale, multe sunt glume deja stiute. Imi face, insa, placere sa le (re)citesc, uneori, in cazul unor glume bune, exact ca-n cazul unui film bun, rad de parca ar fi prima oara cand am auzit-o.
Oricum ar fi, apreciez oamenii care posteaza glume, chiar daca deloc originale, la ei pe perete.
Acum sa va zic un secret: nu stiu cand l-am adaugat in lista si nu stiu motivul. Nici macar nu stiu daca cererea de prietenie a venit de la el sau de la mine. Dac-a venit de la el, motivele pentru care l-am adaugat sunt clare: pentru ca nu refuz pe nimeni. Stiu doar ca dupa un timp, dar habar n-am cat de mare, am aflat ca e actor. M-am trezit la un moment dat spunandu-mi: „ba, tipul ala care posteaza glume misto e actor”. Prima oara vestea am primit-o cu bucurie, imediat dupa bucuria s-a transformat in tristete: e la Oradea, deci cel mai probabil n-o sa-l vad pe scena prea curand.
O a doua introducere. Cum aleg spectacolele dintr-un festival?
La festivalurile de teatru bucurestene merg, cu precadere, la spectacolele din provincie. Pe cele din Bucuresti am ocazia sa le mai vad, cele din provincie sunt, pentru mine, miza.
Cum le aleg pe acestea? Apai la ele merg, de multe ori, in orb. Trupele din provincie nu prea imi spun nimic, spectacolele mi le aleg, deci, dupa alte criterii. De multe ori titlul trebuie sa ma atraga, uneori citesc povestea si ma incanta. Alteori, insa, merg fara sa stiu ABSOLUT NIMIC despre spectacol. Merg cu gandul ca acel spectacol trebuie sa dea pe spate, sa ma surprinda complet, fara ca eu sa fi stiut nimic despre el.
Ieri seara am mers IN ORB, 100% in ORB, la spectacolul Aplauze pentru Lena. UNICUL motiv pentru care l-am ales a fost ora de desfasurare: de la 7/7:30/8 erau mai multe, insa de la 10 era unul singur. Am zis ca nu e nevoie sa ma informez, nu e nevoie sa stiu nimic, VREAU SA VAD cum ma poate surprinde un spectacol. Retinusem doar ca e din Oradea, dar ca fapt divers, fara ca aceasta informatie sa ma influenteze in vreun fel, pozitiv sau negativ.
V-am spus sa ignorati prima parte a articolului, da?
Despre spectacolul Aplauze pentru Lena
Spectacolul a reusit sa ma surpinda complet. Mi-a placut ideea de la care a plecat, mi-a placut cum a fost jucat, mi-a placut inclusiv LOCUL unde s-a jucat.
Despre acest aspect va zic, pentru ca nu e #spoiler. Asadar, ajung eu la Godot pe la 10 fara ceva. Mi se spune la intrare: „Mergeti la masa 7 sau la o masa de pe scena”. Mirat, rog sa mi se confirme: „Da, sunt mese pe scena. Spectacolul se joaca aici, jos”. Alegerea mea a fost clara: pe scena.
Nu stiu cum sunteti voi, dar, personal, sunt extrem de narcisist. Nu egoist, sau asa vreau eu sa cred, ci narcisist. Stiu ca n-am talent, daca aveam macar un minim de talent ma faceam actor. N-am talent, insa invidiez actorii dintr-un singur motiv: sunt aplaudati. Aplauzele alea iti dau o stare extrem de misto. Trebuie sa fie o meserie al dracului de frumoasa daca ziua ti se termina in aplauze. Si vorbesc foarte serios.
Da, desi lumea ii aplauda pe cei 2 actori, si meritau din plin aplauzele, eu ma simteam mai bine acolo decat dac-as fi fost jos. Scena aia, faptul ca esti un pic la inaltime, iti da o senzatie misto. In mine parca se dadea o lupta: sufletul meu narcisist se simtea bine si voia sa creada ca eu sunt cel aplaudat, insa mintea imi tot spunea: Nu, nu esti tu! Pentru a ma simti bine si a nu strica vraja, preferam sa cred sufletul. Cumva, desi stiam ca nu e adevarat.
Sa va zic acum si ideea spectacolului, una geniala: cum ar fi sa-ti pierzi nevasta la poker? Da, de atatea ori am auzit expresia asta, metaforic, inca chiar mi-am pus problema cum ar fi daca… Cum reactioneaza nevasta pierduta? Cine este cel care se bucura de acest castig? Cine este cel care a pierdut-o? Care sunt celelalte castiguri bonus? Cum s-a ajuns aici?
Fara sa fac deloc spoiler, va zic doar atat: cel care a castigat un astfel de premiu este Sebastian Lupu (Dinu numindu-se in spectacol), iar miza, adica femeia, este Mirela Lupu (Elena sau Lena in spectacol). Cei doi, in viata reala, sunt sot si sotie. Mai multe nu va pot spune, va spun, insa, ca spectacolul nu este deloc o comedie usoara, asa cum ati crede la prima vedere.
Ce va mai pot spune despre spectacol sunt urmatoarele 2 lucruri:
- Este facut dupa un text al regretatului Valentin Nicolau.
- S-a jucat si in Bucuresti, cu Marius Manole si Pusa Darie, in regia lui Chris Simion. In 2012 a inceput sa se joace, nu stiu cat timp s-a jucat, eu abia acum aflu de ea. Despre versiunea bucuresteana a spectacolului gasiti insemnari pe liternet.ro si yorick.ro.
Despre versiunea oradeana a spectacolului gasiti insemnari aici, dar si pe site-ul oficial al Teatrului din Baia Mare (unde se joaca in stagiunea curenta unde s-a jucat intr-un festival; se joaca, in mod curent, in Oradea).
Acum, trebuie sa va zic cum am inceput sa traiesc spectacolul de la jumatatea lui. Pe la jumatate incep sa-mi dau seama ca-l recunosc pe Sebastian Lupu. Figura imi era cunoscuta. Ma straduiam sa ma concentrez la spectacol. Lucrurile devenisera serioase, gluma era gluma, dar parca era ceva mai mult de atat. Eu, insa, nu doream sa vad deznodamantul, ci imi doream nespus sa aflu cine e tipul din fata mea. Este, oare, cu putinta, sa cunosc un actor din provincie?
Cum am aflat cine e? Doar nu credeti c-am aflat acolo pe loc, ca am discutat cu tipul macar 1 secunda? Nicidecum. Aflu acasa, cand deschid laptopul si-mi apar, fara sa caut eu nimic, actualizari din timeline-ul lui Sebastian Lupu. Check-in la Godot, poze, anunta ca incepe spectacolul. Stiti ca se zice ca Dumnezeu are umor, nu? Apai chiar are, iar mie mi-a raspuns la intrebare ca unui imbecil: uite, ba, idiotule, cine e tipul; iti zic asa pentru a nu te apuca sa intrebi la 1 noaptea in stanga si-n dreapta cine e. Da, Dumnezeu chiar are umor! 🙂
Concluzii
Aplauze pentru Lena chiar e un spectacol care merita, iar Sebastian Lupu, care habar n-am cum a aterizat in lista mea, dar ma bucur ca se afla acolo, joaca superb. Eu l-am vazut la Godot, in Bucuresti, in cadrul FNTi 2015, insa in stagiunea curenta se joaca la Teatrul Municipal din Baia Mare Teatrul Regina Maria din Oradea.
Si, ca sa vedeti cum e cu Dumnezeu si cu umorul, va zic una dintre poantele din spectacol, poanta cu care incepe si articolul de pe Liternet despre versiunea bucuresteana a piesei. Asadar… Intrebare la Radio Erevan: Se poate face sex in zi de doliu national? Raspuns: Da, se poate, dar numai cu nevasta, ca sa fie foarte trist. Nu stiu cum sa va zic, poate n-ar fi trebuit sa rad la gluma asta, insa eu am izbucnit intr-un ras isteric. Probabil m-am descarcat dupa apasarea zilelor astea. Da, Dumnezeu chiar are umor. Nu va uitati la BOR si a sa conducere. Dumnezeu a altul si e un tip chiar misto. Vorbesc serios.
Hai, gata, ca am scris prea mult. Inca o data Aplauze pentru Lena, aplauze pentru voi (ca ati reusit sa parcurgeti acest text) si aplauze pentru mine ca l-am scris. Da, am fost pe scena, deci merit aplauze. Iar pozele sunt luate de pe profilul sau de facebook. Trebuie sa profit de faptul ca-l am in lista, nu? 🙂 Salutari TEATRALE tuturor!