Apa inseamna VIATA!

Apa inseamna VIATA!

 

Sunt unele faze, aparent banale, care te marcheaza. Replici simple, ale unor oameni simpli, te schimba fara sa-ti dai seama. Exista, insa, si faze pe care ti le readuci aminte doar in anumite contexte. Altfel, era o faza dosita undeva in memoria ta, de care tu nu aveai habar. Un fel de document important uitat in cine stie ce sertar al bibliotecii  tale.

Sa va dau un exemplu din fiecare faza. Ca sa vedeti cum se leaga.

Apa

Prima chestie este de o profa pe care am avut-o in scoala (scoala, liceu, nu conteaza; nu va dau indicii pentru ca nu vreau sa poata fi intuit cine e). Stiu ca avea probleme cu inima, ne-a si zis despre ele candva. Si tin minte ca ne-a povestit despre un tratament „neconventional”: un pahar de apa rece. Nu inseamna ca refuza medicamentele. Lua un pumn de medicamente, insa atunci cand avea criza puternica ea bea un pahar de apa rece. Musai rece. Nu stiu daca medical are vreo explicatie, dar ea sustinea ca metoda functioneaza.

La un moment dat, intr-o discutie particulara cu ea, mi-a tot repetat sintagma Apa inseamna viata. Imi tot reprosa ca beau multa cola (eu imi luam de la chioscul scolii numai sucuri, niciodata apa). Zicea ca daca as bea mai multa apa as deveni mai sanatos.

Sa va zic acum cand mi-am amintit de aceasta faza: la o inmormantare. Dupa ce ati ras nitel, trageti aer in piept, sa cititi povestioara. Asadar, eram la o inmormantare acum nu mult timp (1-2 ani; la fel, nu va zic exact data pentru a nu putea nimeni sa intuiasca despre cine-i vorba). Locatia: Cimitirul Ghencea (nu mai tin minte daca civil sau militar, cred ca militar).

cimitirul ghencea

Era foarte cald afara, aproape 40 de grade. Pana sa inceapa inmormantarea efectiva s-a asteptat destul de mult. Eu de obicei vin nepregatit: nu iau niciodata vreo sticla cu mine pentru ca acel lichid (apa, suc, ce-o fi) se incalzeste. Prefer sa beau ceva rece, pe loc. Problema e ca in jur nu e nimic de unde sa iti poti cumpara vreun lichid. Sau nu era p-atunci. Erau multe firme de pompe funebre, erau cei cu flori, dar nimic altceva. Drept urmare, am luat la pas zona si am zis ca trebuie urgent sa gasesc ceva. Nu conteaza ce. ORICE ESTE RECE, parea a fi deviza mea. Erau magazine, doar ca nu vindeau lichide. Cautam un supermarket, o carciuma, ceva. Pana cand, renuntand la idee (nu voiam nici sa merg 1 ora pe jos, nu d-alta, dar trebuia sa ma si intorc la nefericitul eveniment), zaresc intr-un magazin de acolo (cred ca era cu chestii pescaresti, sper sa nu gresesc, oricum era tipul de magazin in care n-as fi intrat altfel) un din ala cu apa de la Fantana. Imi iau inima-n dinti (si rusinea-n nas) si rog sa pot bea un pahar cu apa. Doamna care vindea nu doar ca accepta, dar parea ca se bucura. „Dragul meu, Apa inseamna viata! Am magazinul nu departe de cimitir, poate parea paradoxal, dar asta e adevarul. In fiecare zi trebuie sa bei apa. Tot ce bei si-ti place, sucuri, bere, tarii, contine apa. Simti ca esti pe moarte atunci cand nu mai ti-e sete.” I-am spus ca vin de la o inmormantare. Ca ma topeam de caldura, d-aia am apelat la ea. Ea s-a schimbat la fata, a spus posomorata: „Pai altfel de ce ai veni prin zona asta?”. Am plecat si pe drumul spre cimitir mi-am amintit de acea profa, care-mi zisese aceeasi sintagma. Apa inseamna viata!

Ca sa inchei povestioara, dupa inmormantare am mers la parastas. Pe masa tronau sticlele, mancarea nu fusese inca pusa. Niste persoane imi faceau semne disperate sa nu beau nimic pana nu sfinteste popa. Eu am vrut sa-mi pun apa. Vinul, Sangele Domnului, putea sa astepte. In momentul ala voiam doar apa (intre momentul in care bausem acele pahare magice si momentul acela, de la parastas, mai trecusera cateva ore, vreo 2 cred). Mi s-a dat ok-ul: apa e voie. Imi venise, pe moment, ideea de a face o gluma proasta: am aflat ca apa inseamna viata; de ce ati da apa la un PARASTAS? pentru morti dati doar vin… Noroc ca m-am abtinut.

La Fantana

Cum mi-am amintit de aceste doua faze, strans legate intre ele? Apai priviti clipul de mai jos:

Compania La Fantana vine cu o provocare: Apa iti da putere! Puteti urmari pe facebook (si pe twitter) hashtagul #ApaItiDaPutere. Campania a avut cateva clipuri faine de promovare, doua dintre ele putand fi vizionate chiar aici, la mine pe blog (cel de jos este, totusi, preferatul meu).

Toate clipurile is disponibile pe facebook, insa eu le-am cautat si pe youtube, ca sa vi le arat in mod direct si voua.

Sintagma Apa inseamna viata, cea pe care am auzit-o in doua contexte diferite, se numeste, acum Apa Iti da Putere (cu indemnul: Mai bea niste apa; pari deshidratat). O campanie extrem de utila, adresata tuturor celor care uita sa mai bea apa din cand in cand 🙂

Apa inseamna viata este o sintagma pe care o voi tine minte toata viata. Cine stie cand mi-o voi reaminti si-n ce context! Salutari PLINE DE VIATA tuturor!

21 thoughts on “Apa inseamna VIATA!

  1. Există undeva prin Roma trupul neînsuflețit al unui Papă, care seamănă așa a combinație între Yoda și Viorel Lis. Îți jur că atunci când l-am văzut (în poză doar) am avut instinctul să-i spun: bea niște apă, pari deshidratat!

  2. Eu fac parte din categoria aia de oameni care se trezește de dimineața, își propune să bea 2L de apă pe zi și, bineînțeles, ajunge să nu o facă. Spre exemplu, mă chinui de o săptămână să beau 2L de apă. O săptămână în cap :)). Și mai am în sticlă un sfert de litru :)).

    1. Incearca altceva. Cand esti in oras ti-e sete, in loc sa cumperi o sticla de juma de litru de apa, cumpara una de 1L. Obligat-fortat o vei bea toata (s-o car? hmm, mai bine o termin acum si gata).

Ai ceva de zis? Vorbeste ACUM sau TACI PE VECI !